Otopeni Air Show 2010

În această vară am ajuns şi la câteva mitinguri aviatice de excepţie, pasionaţi fiind de fotografie, noi şi nişte prieteni. Data a fost 17 iulie, locaţia Bucureşti, aeroportul Henri Coandă via Otopeni. Caniculă insuportabilă, dar un spectacol inedit! Trezire dis de dimineaţă pe răcoare, răsărit de soare incendiar, ajunşi la destinaţie la 8.30, show-ul începe la 10.00. Ne-am ocupat locurile cuminţi şi ne-am pregătit aparatele. Freamăt, muzică, organizare foarte bună, mulţimea care apare continuu. Manifestarea a fost dedicată celor doi mari pionieri ai aviaţiei române şi mondiale Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, fiind centenarul lor. Au participat 60 de aeronave civile, sportive şi militare, acrobaţi aerieni, militari ai Forţelor Aeriene Române, Aeroclubul României, Iacării Acrobaţi, Special Air Services, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, Tarom, Romavia, Direct Aero Services. Invitat special a fost Jurgis Kairys din Lituania cu JUKA (Su31) avion construit de el, dublu campion mondial, un acrobat valoros la clasa nelimitat, doar cerul fiind limita lui. A fost un spectacol care ne-a lăsat fără respiraţie, în ciuda căldurii insuportabile. Replica română a fost dată de George Rotaru şi Iacării Acrobaţi. Pentru cunoscători enumer şi avioanele care au participat, deşi majoritatea am fost acolo pentru plăcerea spectacolului şi mirajul zborului : 330 Puma SOCAT, Extra 300L, IAR 99 Şoim, planoare IS28B2, IAR35, MIG21 Lancer, Jak 52, Sukhoi 31, Boeing 737, C27- Spartan.
Vă las să savuraţi câteva instantanee şi promit că voi reveni cu altele 🙂 :














Criză de identitate


Sunt punctul final din toropeala curgerii mele în neant,
Sunt frunza stacojie ce se desprinde şi cade agale
Pe gardul umed din grădina vieţii mele.
Sunt vântul ce sfâşie cerul plin de nori
Şi le franjurează orgoliul alb şi pufos.

Sunt umbra ecoului din adâncul peşterii,
Sunt firul de praf ce pluteşte pe moliciunea petalei
şi o mângâie drăgăstos,
Sunt glasul candid al unui copil
Născut prea devreme şi care a crescut prea repede.

Sunt întrebarea nerostită de pe buze prea voluptoase
ca să mintă.
Sunt mirarea păsării libere ce-şi întinde aripile
în voia curentului vieţii.
Sunt valul spumos ce biciuieşte malul abrupt.

Sunt încăpăţânarea calului nărăvaş
ce trage zăbala nechezând continuu,
Sunt începutul zilei dintâi şi regretul nopţii de pe urmă.
Sunt mireasma verii trecute şi mustul parfumat al toamnei ce a venit,
Sunt un simplu om pe metereze şi un conglomerat de atomi instabili fără tine.
Vino alături de mine şi voi fi doar eu!
@Lolita

Din sertarul cu amintiri


S-au deschis uşile mari ale şcolii şi am păşit fascinată pe sub podul de flori întins deasupra capetelor noastre. Ne simţeam mici, dar pulsul zilei ne transforma în eroi. Eram în centrul atenţiei, iar ghiozdanele ne jucau zglobii pe spate anunţându-ne prin sunetul sec că aşteaptă textura cărţilor noi pentru a le gâdila orgoliul. S-au deschis alte uşi şi în prag un chip senin ne-a îndrumat paşii spre băncile frumos rânduite. Ne-am aşezat cuminţi şi am început să fugărim semnele ciudate din spatele coperţilor colorate. Era un joc fascinant care ne-a deschis uşa spre învăţătură. Au urmat ani de buchisire asiduă cu urcuşuri şi pante line. Am ales mereu tărâmul literelor în defavoarea cifrelor care se uitau întotdeauna bosumflate la mine. Poate dacă aş fi căutat mai îndelung aş fi ales altă cale…
Anii au zburat trepidant, podul de flori s-a transformat în pragul de sus al unei uşi masive ce vrând – nevrând, am numit-o maturitate. 🙂

Uşile se deschid în continuare, dar unele se închid prea devreme şi simt că dacă nu mă feresc la timp pot primi în faţă clipele ameţite de ilogic şi textele prea blonde pentru a fi ascultate. Orele sparte din cadranul timpului incert amuţesc în faţa omului ce creşte, dar se simte tot mic pentru că povestea e aceeaşi de când lumea : nemulţumirea musteşte în râul frustrărilor şi ne îneacă viziunea. Cântecele devin mute, moralitatea îşi pierde umbra, iar lumina se întunecă vizibil din motive absurde. Unde mă aflu şi ce caut de fapt ?…
Plictisite şi surde cuvintele tac pentru a găsi răspunsuri ce se simt. Încerc, caut, investighez, dar sensul se împotriveşte să apară, scuzându-se politicos că nu şi-a şters noroiul de pe botine. Praful stelar ne picură în auz istoria, pentru a pune în balanţă roziul unui început stângaci cu cenuşiul unui prezent ce se simte respins.
Îmi doream să fiu simplă, dar nu am reuşit decât să fiu difuză, ambiguă şi clar compromisă ca om într-o lume barbară şi crudă.
Uşa din faţă să fie evadarea sau doar îndoiala mea îmbufnată transformată într-o înşelătorie ieftină ?