Un roman interesant


Prima ninsoare a venit după cum mi-a fost dorinţa şi de bucurie voi scrie despre un roman pe care am reuşit să-l citesc de curând cu numele de „Bruta”, autorul fiind Guy des Cars.
„Bruta” este un roman ce prezintă aspecte din viaţa unui surdo-mut-orb din naştere. Tripla infirmitate a eroului principal al romanului, Jacques Vauthier stârneşte la început milă, apoi după ce este acuzat de crimă o anumită frică şi repulsie pentru că statura şi puterea sa herculiană de care dă dovadă în diverse momente cheie ale procesului sperie şi intrigă în acelaşi timp, dar finalul este apoteotic şi nu poate naşte decît admiraţie în sufletul cititorului.La acest roman mi-au plăcut suspansul în primul rînd, nu a fost predictibil deloc, mi-a plăcut avocatul Victor Deliot care s-a încăpăţânat să-şi disculpe clientul chiar împotriva voinţei lui,apoi tipologia umană variată pe care o regăsim şi-n jurul nostru şi nu în ultimul rând omenia cu care se ocupă romancierul de cazul „brutei”. În firul epic este surprinsă şi o poveste de dragoste atipică având în vedere tripla infirmitate a eroului, iar intriga şi investigaţia poliţistă aminteşte de romanele Agathei Cristie.
Dacă nu v-am convins vă redau un fragment:
” La zece ani, Jacques Vauthier făcuse deja zece ani de închisoare. Fusese prizonierul nopţii, prizonierul beznei care l-a înconjurat încă de la naştere. De fapt, nu era decît o brută, dar o brută vegetând în aşteptarea instinctivă a unui eveniment care să zdruncine din temelii viaţa sa animalică.”
Un roman care merită citit! Dacă vă hotărâţi în sensul acesta, vă doresc lectură plăcută!

Lasă un răspuns