Festivalul de film istoric Rasnov 2010


Am fost foarte uimita sa descoper prin peregrinarile mele din aceasta vara un festival foarte inedit si pitoresc avand in vedere locatia lui, chiar Cetatea Râşnovului. Initiativa primariei si a echipei de organizare a festivalului a fost una inspirata, alegand tematica istorica intr-un cadru in care inca se simte inclestarea luptatorilor de alta data. Din 2009 orasul Râşnov a câştigat un proiect de promovare a potentialului turistic cu fonduri europene, fiind primul oras din Romania promovat cu sprijin financiar din fonduri europene. Tot atunci s-au aniversat 80 de ani de cand Râşnovul a primit statutul de statiune turistica. Obiectivele din 2009 si de anul acesta au fost organizarea de evenimente culturale si artistice care sa atraga turistii si sa prezinte atractiile si specificul zonei. Motiv de mandrie locala si de ce nu nationala, pentru ca au fost si invitati speciali de anvergura internationala. Filmele care au rulat cu aceasta ocazie au vizat-o pe Regina inimilor Maria la sectiunea personalitati istorice si pentru ca anul acesta se implinesc 65 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial au fost vizionate filme cu aceasta tematica la sectiunea evenimente istorice, au fost si productii noi si cateva documentare de exceptie.
.
Au fost multe filme istorice românesti si coproductii internationale, unele din ele avand ca decor preferat chiar Râşnovul. Amintesc cateva filme : „Câte ceva despre Regina Maria” (2006) Romania, „Francezii si romanii in Marele Razboi” (2006) Franta, „Inima Reginei Maria” (2007)România, „Hiroshima, dragostea mea” (1959) Franta-Japonia, „Mediterraneo” (1991) Italia, ” Noi, cei din linia întâi” (1986) România, ” Pe malul stâng al Dunarii albastre” (1983) România, „Pistruiatul”(1973) România, „Stejar, extrema urgenta” (1973) România, „Zile de glorie” ( 2006) Algeria, „Esecul unei anexari” (2004) Luxemburg, „Agora” (2009) S.U.A- Spania, „Amiral” (2008) Rusia, „Amintiri din Epoca de Aur” (2009) România, „Avocatul terorii” (2007) Franta, „Calatoria lui Gruber” (2009) România, „Cocosul decapitat”(2008) România, Che/Che – Argentinianul (2008) Franta-Spania-S.U.A. ,”Cititorul” (2008)S.U.A – Germania, „Elizabeth: Epoca de Aur” (2007) Marea Britanie si multe altele.
Singurul regret este ca nu am fost prezenta in toata perioada de pe 6-15 august pentru a savura fiecare eveniment asa cum trebuie. La sectiunea evenimente speciale au fost concerte, spectacole de lectura si expozitii. O initiativa laudabila si speram sa fie cat mai multe evenimente de acest gen. :)))
Felicitari organizatorilor şi primariei Râşnov!
Mai multe informatii gasiti aici si aici.

Relaxare

Un film de exceptie si o distributie si muzica pe masura…
Inchei cu un citat drag mie din film.
„I am called the Virgin Queen.
Unmarried,
I have no master.
Childless,
I am Mother to my People.
God give me the strength to bear this mighty freedom.
I am your Queen.
I am myself”

De ce este iubirea adevarata atat de greu de gasit?

Iubirea este sentimentul despre care mereu mai gasim cate ceva de spus, sentimentul care are atatea fatete ce uneori ne coplesesc, ne uimesc, ne schimba in oameni mai buni. Peste tot, inclusiv pe internet, foarte multe site-uri afirma ca te pot ajuta sa gasesti iubirea adevarata. Unele site-uri mai indraznete iti spun ca vei descoperi secrete uimitoare si vei primi sfaturi avizate de la „petitori” profesionisti, specialisti in domeniul iubirii, psihologi, psihoterapeuti, astrologi. Carti si reviste abordeaza tema iubirii cu scopul precis de a avea vanzari record. Toate fac promisiuni desarte, nerealiste si poti afla chiar secretul de a-i face pe toti sa se indragosteasca de tine intr-o saptamana sau intr-o luna. 🙂 Alte carti iti dezvaluie cum in 90 de minute – uneori mai putin – poti face pe cineva sa te iubeasca forever. :)))) Bineinteles ca toate informatiile sunt oferite contra cost. Multi dintre cei care acceseaza site-urile cu pricina si apeleaza la serviciile unor astfel de ”petitori” platesc de doua ori: prima data cand scot banii si a doua oara pe plan afectiv cand sfatul avizat nu da rezultatele scontate.
Iubirea adevarata este greu de gasit, de inteles si de pastrat. E de la sine inteles ca unii oameni nu vor deveni prietenii nostri oricate eforturi am face, iar iubirea cu forta nu are nici un farmec. Sentimentul acesta atat de adorat si de dorit de noi toti presupune timp si eforturi uneori tittanice. Intr-o lume tot mai rece, pragmatica, iubirea isi face totusi loc. Intr-o lume plina de nedreptate, razboaie, fenomene stranii ale naturii, iubirea iese totusi la suprafata si ne uneste. De ce este astazi atat de greu de gasit iubirea ? Poate pentru ca oamenii au devenit mai iubitori de sine, de bani, prea aroganti, orgoliosi, s-au departat de parinti si de valorile promovate de acestia, sunt nerecunoscatori, neloiali, intr-un cuvant fara afectiune si mai degraba iubitori de placeri trecatoare. Iubirea adevarata nu este ceva trecator, e un sentiment profund, de respect reciproc si afectiune mutuala si poate si de aceea e mai greu de gasit si de pastrat. Majoritatea suntem la un momet dat influentati de mass-media. In ultimul timp puterea ei a ajuns la cote inimaginabile. Permanent suntem bombardati cu basme, idei prefabricate, greu de schimbat despre dragoste si sex. Prin filme si programe Tv se gasesc exemple din belsug, in carti, reviste, in muzica de la radio si cea personala, in reclame si chiar la stiri (cele de la ora 5 sunt in top). Aceasta imagine deformata a iubirii starneste si alimenteaza asteptari nerealiste, seamana in noi nemultumire fata de paretnerul de viata si chiar fata de noi insine. Depinde evident si de cat de influentabil esti la factorii externi si de cat te lasi manipulat. Scopul informatiilor din mass media e clar sa binedispuna, nu sa educe. Romancierii de duzina produc romane siropoase pe banda, care sa le umple buzunarele de bani si nu au crize prea mari de constiinta ca cei care le citesc cartile isi proiecteaza o imagine fantezista a partenerului si ajung sa confunde fictiunea cu realitatea. Automat apare dezamagirea cand relatiile lor nu seamana cu cele ale eroilor indragiti.

Ca o statistica, gasita tot pe net, americanii dau mai bine de un miliard de dolari anual pe romanele de dragoste. Aproape jumatate din romanele vandute in Statele Unite sunt de dragoste. Potrivit unor statistici publicate de Romance Writers Of America, cele trei trasaturi pe care cititorii – circa 90% dintre ei fiind femei – le cauta la eroii din carti sunt forta fizica, frumusetea si inteligenta. Cele trei calitati foarte cautate la eroine sunt inteligenta, taria de caracter si farmecul. Majoritatea ”povestilor” urmeaza aceeasi structura pentru a fi asigurat succesul vanzarilor:
1. Baiatul intalneste fata; un print chipes intalneste o fata frumoasa si se naste dragostea. Inca de cand se vad realizeaza ca sunt predestinati. Despre dragostea la prima vedere am mai discutat si e clar ca in aceste romane se transmite ideea ca iubirea adevarata nu e decat un sentiment, o emotie coplesitoare care pune stapanire pe tine cand intalnesti persoana ideala, o astfel de iubire apare din senin, nu e nevoie sa te chinui prea mult sa o gasesti si nici sa stii prea multe despre celalalt. Totusi, iubirea adevarata nu e un sentiment oarecare, o emotie overwhelming si atat. Presupune o legatura profunda care are la baza principii si valori si creste neincetat daca este intretinuta si pretuita. Nu mai e nevoie sa spun ca e nevoie si de timp pentru a cunoaste un om. A pretinde ca ai gasit partenerul ideal dupa ce l-ai vazut o singura data suna a basm si de multe ori naste dezamagiri. Pentru a gasi iubirea adevarata nu trebuie sa te pripesti. A fi convins ca ai gasit partenerul potrivit presupune ceva mai mult decat o traire intensa, starnita de o pasiune oarba.
2. Baiatul pierde fata : Un conte rau o rapeste pe frumoasa din castel. Printul porneste intr-o calatorie periculoasa si initiatica in cautarea ei. Doi oameni se indragostesc si lupta ca relatia lor sa mearga : scenariul perfect pentru succes. Suna destul de cunoscut nu? ( The young and the restless de aceea a cumulat atat de multe episoade incat cu greu le mai stii numarul sau cine cu cine s-a cuplat, iar exemplele sunt multiple)In romane, filme obstacolele sunt trecute cu bine, dragostea nu cere prea multe stradanii. in viata reala insa, da. Defectele personajelor principale sunt minore si trecute cu vederea. In realitate apar obstacole nu doar din exterior, ci si din interior. Dragostea adevarata cere eforturi sustinute ca sa poata trece peste incercari sau peste divergente de opinii, in ce priveste mediul, dorintele si peste diferentele de caracter. Astfel, dragostea presupune cooperare, umilinta, blandete, rabdare, multa rabdare, calitati pretioase pentru bunul mers al relatiei, dar care ne este greu uneori sa le manifestam.
3.Baiatul gaseste fata: Printul o salveaza pe fata frumoasa si-l alunga pe conte. Cei doi se casatoresc si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Pentru ca succesul sa fie garantat e imperios necesar un happy-end. Romanele de dragoste prezinta rareori personajele dupa ani de casnicie, timp in care relatia le-a fost pusa la incercare de neintelegeri si de multe alte probleme. Pentru a gasi iubirea adevarata cred ca trebuie sa fim altruisti si sa daruim multa iubire. Ar trebui sa nu ne lasam prinsi in mrejele mass-mediei. Cum putem gasi iubirea adevarata? Nu cred ca exista o reteta general valabila, ci fiecare in parte isi gasete drumul propriu. Sa cautam sa ne imbogatim? Sau sa fim mai atragatori? E firesc sa ne intereseze cum aratam, dar frumusetea fizica care e temporara nu confera trainicie unei relatii si nici bogatia. Poate daca am fi mai altruisti… Concluzia, daca vrem sa fim iubiti, sa daruim iubire. Desi nu este intotdeauna usor sa daruiesti iubire, merita stradaniile. Pentru a a invata sa iubim, mai intai trebuie sa invatam sa ascultam. O comunicare buna este vitala intr-o casnicie. Sa ne inconjuram de prieteni de incredere si sa cultivam iubirea de semeni. Pare ceva desprins dintr-un paragraf religios? Poate. Dar iubirea adevarata trebuie hranita cu certitudini, nu cu iluzii pentru a creste si a se dezvolta in ceva trainic si frumos pentru toata viata…
Daca aveti alte interpretari si pareri le astept cu interes. :)))