„Prin pădurile mari rătăceam îndelung,
căutam poveşti auzite din copilărie.
Prin munţii înalţi rătăceam îndelung,
căutam castele visate în tinereţe.
În grădina iubitului n-am rătăcit
aici era veselul cuc pe care dorul meu îl
urmase.”
urmase.”
Edith Södergran Prin pădurile
mari
mari
Te caut mereu, sunt
flămândă de tine! Mi-e foame de buze cărnoase cu gust de fruct copt, mi-e dor
de pădurea verde şi iarba ce se întindea între noi. Când se va opri acest
tumult, iureş al trecerii anotimpurilor ce ne desparte clipele de beatitudine?
Totul e un sprint! Mergem în fugă, iubim
în fugă, dormim în fugă. Apropos ştii ca a venit toamna? E toamnă şi din nou mă
cuprinde acel vârtej ameţitor de emoţii ca la fiecare început de vals al
frunzelor. Aş vrea ca acest tumult în care ne ducem viaţa să stagneze pentru că
e doar o iluzie faptul că ne descurcăm în labirintul lui. Mi-aş mai dori ca să
ne gândim măcar din când în când la frumuseţea din jur. Să ascultăm glasul
naturii, să vedem cum creşte firul ierbii sau să facem o plimbare simplă în
pădure înconjuraţi doar de alaiul de frunze foşnitoare. Covorul moale şi paleta
cromatică din jur, doar ele, ar trebui să ne facă să ne oprim măcar câteva
clipe pentru a inspira miresmele umede şi amărui inundate de un fum abia
perceptibil şi învăluite de o ceaţă răcoroasă ce dă pădurii un aer de basm.
Vântul plăpând de toamnă să dezmierde după-amiezile petrecute în natură. Să ne
uităm apoi în jur, să atingem frunzele scorţoase şi pictate în culori de vis,
să ne odihnim lângă trunchiul unui copac din inima pădurii, să ascultăm
liniştea profundă sau respiraţia caldă de lângă noi. În pădure toamna, deşi
totul are o undă de tristeţe, magia culorilor şi a locurilor tainice o
estompează. Vraja desprinsă din basme uitate ne poate cuprinde atunci când
păşim pe cărări tomnatice şi ne alungă gândurile grele ce ne împresoară uneori
fruntea. Am putea chiar să facem o înţelegere tacită cu frigul şi umezeala să
ne lase să visăm fie şi lângă o cană de ceai din fructe de pădure. Apoi, dacă
am reuşi toate acestea, dar mai ales să ne regăsim în mijlocul naturii, am
putea să ne dedăm unei pasiuni atât de omeneşti, să fim un întreg. Atunci
paragina şi griul din jur nu ar mai părea aşa de întunecate, atunci lumina care
mai ieri avea sclipiri jucăuşe ar fi mai strălucitoare şi mai caldă, atunci
plecarea păsărilor în zări îndepărtate nu ar mai fi aşa de dureroasă, atunci
poate am fi mai aproape de noi, am iubi cu adevărat.
flămândă de tine! Mi-e foame de buze cărnoase cu gust de fruct copt, mi-e dor
de pădurea verde şi iarba ce se întindea între noi. Când se va opri acest
tumult, iureş al trecerii anotimpurilor ce ne desparte clipele de beatitudine?
Totul e un sprint! Mergem în fugă, iubim
în fugă, dormim în fugă. Apropos ştii ca a venit toamna? E toamnă şi din nou mă
cuprinde acel vârtej ameţitor de emoţii ca la fiecare început de vals al
frunzelor. Aş vrea ca acest tumult în care ne ducem viaţa să stagneze pentru că
e doar o iluzie faptul că ne descurcăm în labirintul lui. Mi-aş mai dori ca să
ne gândim măcar din când în când la frumuseţea din jur. Să ascultăm glasul
naturii, să vedem cum creşte firul ierbii sau să facem o plimbare simplă în
pădure înconjuraţi doar de alaiul de frunze foşnitoare. Covorul moale şi paleta
cromatică din jur, doar ele, ar trebui să ne facă să ne oprim măcar câteva
clipe pentru a inspira miresmele umede şi amărui inundate de un fum abia
perceptibil şi învăluite de o ceaţă răcoroasă ce dă pădurii un aer de basm.
Vântul plăpând de toamnă să dezmierde după-amiezile petrecute în natură. Să ne
uităm apoi în jur, să atingem frunzele scorţoase şi pictate în culori de vis,
să ne odihnim lângă trunchiul unui copac din inima pădurii, să ascultăm
liniştea profundă sau respiraţia caldă de lângă noi. În pădure toamna, deşi
totul are o undă de tristeţe, magia culorilor şi a locurilor tainice o
estompează. Vraja desprinsă din basme uitate ne poate cuprinde atunci când
păşim pe cărări tomnatice şi ne alungă gândurile grele ce ne împresoară uneori
fruntea. Am putea chiar să facem o înţelegere tacită cu frigul şi umezeala să
ne lase să visăm fie şi lângă o cană de ceai din fructe de pădure. Apoi, dacă
am reuşi toate acestea, dar mai ales să ne regăsim în mijlocul naturii, am
putea să ne dedăm unei pasiuni atât de omeneşti, să fim un întreg. Atunci
paragina şi griul din jur nu ar mai părea aşa de întunecate, atunci lumina care
mai ieri avea sclipiri jucăuşe ar fi mai strălucitoare şi mai caldă, atunci
plecarea păsărilor în zări îndepărtate nu ar mai fi aşa de dureroasă, atunci
poate am fi mai aproape de noi, am iubi cu adevărat.
„Sunt singură
printre arborii lacului,
printre arborii lacului,
Sunt prietena vechilor
brazi de pe mal
brazi de pe mal
Şi confidenta secretă a
tuturor sorbilor tineri.
tuturor sorbilor tineri.
Singură stau culcată
şi-aştept,
şi-aştept,
n-am văzut pe nimeni
trecînd prin părţile-acestea.
trecînd prin părţile-acestea.
Flori mari mă privesc
de sus, de pe lujere-nalte,
de sus, de pe lujere-nalte,
Plante agăţătoare amare
mi se strecoară în sân,
mi se strecoară în sân,
n-am decât un nume
pentru tot, pentru toate, şi numele-i dragoste.”
pentru tot, pentru toate, şi numele-i dragoste.”
Edith Södergran Suflet în aşteptare
Au mai scris:
Preferinţa mea de la Tatiana Stepa.
Mulţumesc pentru poezia pădurii.
frumoasa toamna ta in pasi de vals 🙂
aici, azi a fost prima zi de toamna adevarata …
seara frumoasa sa ai Lolita 🙂
Foarte frumos ai scris LOLITA!
Îți doresc o seară excelentă!
Te pup draga mea!
Frumoasă plimbare pe cărări tomnatice! M-a cuprins și pe mine "acel vârtej ameţitor de emoţii ca la fiecare început de vals al frunzelor."
Vă doresc o săptămână de miresme alese de toamnă! 🙂
Mie mi se pare ca padurea e cea mai frumoasa toamna si valsul ei e cel mai senzual,e valsul frunzelor, al norilor,al ploilor…
Frumoase cararile toamnei tale!
Cum spuneam, uite, am ajuns! Ma bucur ca am gasit toamna si la tine, e frumos de tulburatoare… si vie, prin toata joaca de culori pe care ni le daruiesti, Lolita. Saptamana buna, suflete!
Am inceput bine ziua de luni si saptamana! Padurea ta e o padure a indragostitilor…dar care padure nu e?! E o padure ametitor de romantica si de maiestuoasa,o poveste sensibila si cu trairi intense! Multumesc pentru o lectura care m-a umplut de bucurie! Si muzica e perfect aleasa. O saptamana minunata!:)
@Lili,
ma bucur ca iti place si tie cântecul Tatianei Stepa. Cu plăcere! Te ai aştept! 🙂
@Rokssana,
imi pare bine ca ai simtit cu adevarat prima zi de toamna aici la mine! Cand ai chef de un vals te astept! 🙂
@ELENA,
si eu iti doresc zile pline de soare in suflet!
Pupici! 🙂
@Sara,
drag copil iti multumesc pentru gandurile tale frumoase si iti doresc si eu o toamna plina de miresme deosebite!:)
@Shayna,
si mie imi place senzualitatea padurii toamna. Desi despuiata de frunze partial, dansul este mai incitant si invita la meditatie! Cand mai ai chef de o plimbare te astept cu drag! 🙂
Toamna ta este îndrăgostită!!
Seară frumoasă îți doresc, LOLITA!!
@Gabriela Cimpoca,
toamna e tulburatoare prin tot contrastul pe care il ofera: gri si colorat, cald si frig, umed si uscat. Nu are cum sa nu-ti placa! Ma bucur ca te-ai simtit bine aici la mine! Saptamana buna si tie suflete!:)
@Mirela,
ca de fiecare data ma coplesesti cu frumoasele tale cuvinte! Daca am reusit sa te fac sa simti toate acele emotii si sa incepi bine saptamana, sunt un om fericit! 🙂
Trimit ganduri de bine si imbratisari calde la Cluj! 🙂
Am trecut să mai inspir un strop de poezie!
@Incertitudini,
toamna mea este indragostita de viata! Ma bucur ca iti plac poeziile! De cate ori simti nevoia te astept pe carari tomnatice sa inspiri aroma! 🙂
Hei, pe unde ti s-a ratacit toamna? 🙂 Unde esti?
@GabrielaCimpoca,
viata m-a facut sa ratacesc mai mult pe cararile toamnei adevarate! 😉 Cea din blogosfera am lasat-o sa se odihneasca! Voi reveni! Ma bucur ca treci pe aici!