Înrăiţi de lumea în mijlocul căreia trăim, cu timpul unora dintre noi începe să ne placă să fim răi. Sunt convinsă că bădăranii nu sunt aşa din naştere. Sunt şi ei bieţi oameni la care s-a urlat şi care au fost umiliţi de când se ştiu. Au devenit scârboşi pentru că au simţit pe pielea lor că nu mai ţine să fii drăguţ cu ceilalţi, de fapt nu rentează, iar ei sunt interesaţi de profitul imediat.
În toate straturile sociale şi la toate nivelurile, românii îşi sunt proprii călăi şi propriile victime, într-o societate alienată psihic, o societate isterică.
Astăzi, ridicarea tonului şi bătaia cu pumnul în masă sau în piept – depinde de piept – au devenit un blazon al ADN-ului prostiei crase. Unii românii de când se ştiu au avut un cult habotnic pentru ridiculizare şi au reuşit să ridice băşcălia la rang de virtute, considerând că hazul de necaz le va rezolva problemele ce ţin mai degrabă de un bun simţ elementar. Unii au impresia greşită, bineînţeles, că doar ce emit ei este bun şi cu miez, nu poate fi vorba de empatie sau măcar de faptul că oamenii sunt diferiţi şi fiecare poate avea propriile opinii, nevoi sau preferinţe, mai ales că toţi au aceleaşi drepturi ca şi cel/cea care se crede centrul universului. Nimic nu-l poate perturba pe cel/cea care începe un monolog urlător şi plin de grosolănie, eventual o ignorare vizibilă sau chiar retragerea discretă din cadrul marcat pentru desfăşurarea „spectacolului” gratuit. Îmi plac oamenii dezinvolţi, dar unii exagerează sau încurcă termenii şi cad în cealaltă latură şi devin de-a dreptul nesimţiţi.
Înainte, pe vremea comunismului nu puteai să spui ce gândeşti, erai chiar circumspect şi cu proprii prieteni. Acum, s-a dat liber la exprimare, iar toate lichelele şi pramatiile cred că au ceva de spus. Mai greu este cu cei care sunt în formare, copiii, din care unii, chiar se străduiesc să devină oameni de încredere ai societăţii, dar li se taie aripile şi elanul şi ajung să împrumute din bădărănia ce este tot mai expusă şi mediatizată.
Sursa foto
Am uitat să fim oameni? Mai ştim definiţia acestui cuvânt? Când am fost ultima dată doar în ipostaza de a fi OAMENI? De unde dorinţa aceasta nestăvilită doar de a acumula şi de a merge ca într-un iureş? Spre ce alergăm cu atât patos şi uitare de noi? Poate sunt întrebări fără răspuns, dar ele există şi sunt convinsă că se află pe buzele mai multor oameni, dar nu sunt rostite.
Chiar şi emblematicul Don Quijote avea un ideal! Tragedia lui a fost că nu şi-a dus până la capăt lupta cu morile de vânt, a renunţat şi s-a resemnat să fie numit nebun. Noi mai avem idealuri, valori? Mai ştim pentru ce luptăm, uneori zilnic, cu morile de vânt?
E doar un punct de vedere, puţin deplasat poate, pentru unii, dar foarte subiectiv şi care reflectă ceea ce contemplu uneori zilnic, fără putinţa de a îndrepta ceva, din păcate! Unii vor spune că aşa a fost întotdeauna şi că nu este oportun să am asemenea idei ce-mi bântuie prin cap. Alţii, vor spune că idealul lui Don Quijote era frumos, tocmai pentru că nu ţinea morţiş să-l atingă, adică era intangibil. Trebuie să recunoaştem însă, că toţi tindem spre perfecţiune, deşi suntem atât de perfectibili! Ar fi mai simplu dacă nu ne-am mai strădui atât să demonstrăm ceva, ci doar să trăim cât mai frumos posibil. Credeţi că mai avem o şansă într-o lume isterică şi alienată psihic?
Cum spuneam, e doar un punct de vedere şi trebuie să-l luaţi ca atare! 🙂
Nu e o lectură tocmai plăcută pentru duminică, dar cei care vor citi şi mă ştiu de mai mult timp de prin blogosferă, mă vor ierta. Sunt sub influenţa unor evenimente recente şi care dor încă. În rest, vă doresc sănătate deplină şi evitaţi pe cât posibil the dark side! 🙂
Inainte iti era frica sa vorbesti, acum insa nu te asculta nimeni.
Romania nu va creste niciodata prin bun simt. Badaranii de azi nu s-au nascut badarani, copii din ziua de azi insa cresc cu egoimul in suflet.
Multumesc ca am fost in aceleasi ton. Sa ai o saptamana de top!
@tu26dor,
ai dreptate! In prezent nu te mai asculta nimeni! Chiar se uita ciudat daca afirmi ceva de genul celor expuse in postarea de duminica. Din pacate copiii imprumuta din cele vazute si auzite si cresc cum spuneai si tu cu egoismul in suflet. Aici e durerea cea mai mare, in ce priveste viitorul tarii noastre!
Iti doresc o saptamana plina de lumina si optimism! 😉