Un ruginiu cu parfum de nou

Când frunze ruginii zboară zglobii, în toamna molcomă, autentică şi plină de amintiri, împrăştiind parfum melancolic şi diafan, înţeleg mai bine respirarea, simt mai mult cu inima, gust mai plenar savoarea momentelor din viaţă. Bogăţia clipelor trecute îmi ţine de cald atunci, atât de sublim şi mă cuibăresc în mine, apoi închid ochii rememorând. Ascult gândurile legate cu o fundă roşie ca să nu se deoache de rău şi mulţumesc tuturor celor care mi-au clădit amintiri frumoase, care mi-au fost alături în momente mai grele şi m-au ridicat din negura nepăsării, uşurându-mi trecerea mai departe.
Atunci, parfumul regăsirii de sine şi nimbul dorinţelor îmi scot la iveală sâmburii începuturilor de drum: prima zi când am păşit curajoasă şi mi-am bucurat părinţii, primul cuvânt stângaci şi rotund pe care l-am rostit, primul zâmbet tivit de bucurii nemăsurate, prima zi de şcoală, primele examene mai serioase, primul sărut, prima iubire, primul drum parcurs de una singură, prima îmbrăţişare sinceră venită exact la momentul potrivit, primul şi prima tuturor experienţelor mele…
Primul lucru mai important, material, nou şi drag, ce îmi stăruie pe retina minţii e stiloul meu năzdrăvan, cu peniţă de aur primit în dar de la tatăl meu. Auriu şi stilat, cu inflexiuni negre în partea de sus, mă ajuta mereu să compun câte ceva. Parcă peniţa lui era fermecată, aşa săreau literele din vârful lui şi se aşezau drepte şi calme pe foaia albă aşteptând să fie descifrate şi împărtăşite lumii. Tata renunţase la butonii din aur de la cămaşă, pe care îi purtase la nuntă, iar din ei a făcut o peniţă şi nişte cercei pentru mama. Ce bucurie a fost când am primit acel stilou! Mă uitam cu uimire la el şi nu-mi venea să cred că este doar al meu! Inima mea cânta, trepida neliniştită, iar ochii erau plini de luminiţe scânteietoare! L-am primit înainte de prima zi de şcoală şi cred că eram singura şcolăriţă cu stilou ce avea peniţă de aur, mândră şi atentă în acelaşi timp cu acea comoară! Îmi amintesc şi acum, cu aceeaşi plăcere, de strălucirea jucăuşă din ochii tatei, în momentul în care mi l-a oferit. Renunţase la el, pentru mine! Ce onoare! Era şi o mare răspundere pentru că trebuia să dovedesc că-l meritam! A considerat că-mi va fi mai util mie, decât lui, deşi şi el avea mult de a face cu scrisul. A avut dreptate! A fost un fel de talisman! M-am „împrietenit” într-o clipă cu stiloul acela nou şi frumos şi l-am purtat cu mine la toate examenele mai importante pentru că simţeam că-mi poartă noroc. M-a ajutat mereu să înşir cuvinte diafane, uşoare ca un abur, ce prindeau repede contur şi se regăseau în vreun text, fie plin de copilării şi vise, fie serios şi chibzuit! Am călătorit cu el prin lumi mai bune, cu oameni frumoşi şi buni. Am descoperit comori nebănuite în suflete peste care se aşternuse praful uitării, am scuturat din temelii prejudecăţi şi credinţe oarbe, am lăsat să zboare fluturii ce au ieşit din coconul încercărilor.
Cuvintele domoale şi cu drag şlefuite se aştern cuminţi pe caiete noi, cu file neîncepute, albe, ce capătă pe lângă mirosul de curat şi pe cel de cerneală, de creion sau radieră… Încă…
Mirosul cărţilor noi este altceva ce îndrăgesc mult…Senzaţia aceea când primeşti sau când îţi cumperi o carte nouă pe care ţi-o doreşti de mult şi îi deschizi prima dată coperţile, este copleşitoare! Curiozitatea te împinge să citeşti primele paragrafe şi nu-ţi mai rămâne decât să găseşti apoi răgazul să te cufunzi în plăcerea lecturii! Apoi, un impuls automat, te face să răsfiri filele albe ce au miros de nou, de surpriză şi să le adulmeci, ca un autentic şoarece de bibliotecă. 
Încerc să ţin pasul tot timpul cu noul, deşi, uneori, este obositor şi lupta este neloială. Tot timpul apar lucruri noi, tentante, începând de la haine, accesorii, parfumuri, cărţi şi mergând până în domeniul tehnologiei unde la fiecare lună sau uneori şi mai puţin, se descoperă un nou gadget, un nou boom… Noul a avut mereu o atracţie pentru oameni pentru că, curiozitatea este în natura noastră. Suntem iscoditori şi ne dorim mereu altceva, ne dorim să fim spontani, să fim surprinşi plăcut, tocmai pentru a evita monotonia, plictisul. Îmi amintesc cu drag şi mirosul de casă nouă, de var proaspăt, atunci când am păşit amândoi pragul cuibuşorului nostru. Ce era mai senzaţional, era că noi amenajasem totul, aşa cum ne pricepusem mai bine, fericirea fiind astfel şi mai mare…
Sunt recunoscătoare pentru aceste amintiri şi sper că fila ce se va scrie cu alt stilou, neiertător, cel al timpului, va lăsa în urmă, parfum proaspăt de început, de noi aventuri, de cunoaştere, de iubire necondiţionată şi credinţă în mai bine!
E o certitudine faptul că, un stilou, neaparat şi un caiet cu şină, ambele noi, stau mereu de rezervă în unul din sertarele biroului, aşteptând inspiraţia şi poveştile cu parfum de curat, de cochet, de cuvânt…
Un parfum modern, rafinat şi senzual care descrie ideea de noutate, este reinventat  spre desfătarea noastră: Premier Jour de Nina Ricci. Nu este o revoluţie, ci este o reînnoire a concepţiei despre feminitate a brandului. Premier Jour cuprinde note de mandarină, gardenie şi orhidee. O umbră de migdală adaugă aromei o atingere uşoară, de gurmet. Notele de bază, lemnoase, de mosc şi lemn de santal încheie mirosul parfumului. Designul sticlei a fost creat de Fabien Baron.
Text scris în cadrul Clubului Condeielor parfumate iniţiat de Mirela Pete, pe al cărei blog găsiţi şi alţi condeieri într-un tabel. Tema de astăzi a fost la propunerea Soniei
Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! 🙂

Dragoste falită

Ha,Ha!… Verdict definitiv şi irevocabil
S-a anunţat chiar printr-o înşelăciune!
El nu mai este verde,
Nici la puşcărie,
Ea nu mai este o columbiană răpitoare,
C-un furt banal la activ.
Instanţa este impasibilă, impunătoare.
Şi vine tristă întrebarea:
– De ce să mai rămână împreună
Când firma lor atârnă d-un şurub?
Ce falsă iluzie îi mai ţine,
Când, în mod fatal, între ei
stă şi-o crimă?
Au sufocat orice tentativă de iubire
Şi un tramvai al dorinţelor îi împarte-n două:
El, un X jovial, dar cu o doză caustică de ego,
Ea, un Y cel puţin banal,
Cu vădite tendinţe de a face
haiku sentimentele etalate!
Ce faliment incredibil!
Doxă de frustrări ambigue,
Stau unul lângă altul, fără nici un substrat!
Soluţia?
E doar una şi vine implacabilă:
Să-şi împrăştie în sensuri opuse
Calamităţile lor tenebroase,
Iar somnul mare când îi va cuprinde
Să capituleze solemn, pe baricade.
Ea, ca într-o frescă prerafaelită,
El, ca-ntr-o icoană bizantină,
Strigând pe note false dragostea lor falită,
Înăbuşită de prea multe încercări sterpe!

Locul de joacă şi tabelul cu alţi duzinari e la psi words. Să vă fie bine!

Dare! Eyes on the stars!

Pornind de la îndemnul din titlu, mi-am făcut curaj să particip la Superblog. Ştiu că este o competiţie serioasă şi solicitantă, am citit câteva informaţii care confirmă ceea ce afirm, deci o fac în cunoştinţă de cauză. Cu toate acestea, îndrăznesc să mă înscriu. Acesta e primul pas! Ce va urma, rămâne de văzut! 🙂 Pot doar spera, că jocul nebunesc al ielelor mă va ajuta să valsez cu eleganţă, aşa cum doar toamna e posibil, printre provocări, iar cuvintele să se înşire ca nişte perle într-un şirag diafan… Dintotdeauna mi-au plăcut provocările şi, cum viaţa le oferă la tot pasul, încerc să fiu deschisă tuturor oportunităţilor de a o face mai frumoasă! 🙂

Sunt mulţi bloggeri veterani în ce priveşte participarea şi chiar situarea pe locuri fruntaşe, printre finalişti, lucru pentru care au toată admiraţia mea! Îi felicit pentru abnegaţie şi creativitate, cele două ingrediente secrete, se pare, ale acestei competiţii ce se anunţă tumultuoasă! Sunt la prima participare şi o consider o altă provocare la care voi răspunde, sper că, foarte prompt, deşi timpul este limitat pentru toată lumea. Voi încerca chiar să închei şi un acord tacit cu clipele suspendate în neant, doar pentru a-mi permite luxul de a bate cu nonşalanţă câmpii pe tărâmul cuvintelor. 🙂
Spre final, adresez un îndemn tuturor participanţilor: îndrăzniţi să visaţi cât mai frumos, rotund şi plenar! Nu renunţaţi la voi, la viziunea voastră, doar pentru că pare imposibil!
Toamna să ne fie blândă, sursă de inspiraţie şi bucurie colorată! 🙂
„Ţinteşte luna. Chiar dacă nu ajungi acolo, măcar vei fi printre stele.” ( Les Brown)