My adventures

Fulgerul lumina cerul la intervale constante oferind un spectacol pe cât de fascinant, pe atât de terifiant. Apa din zenit cădea şiroaie pe străzi, strecurându-se
printre umbrele, pantofi și oameni. Au fost surprinși pe stradă de torentul
neaşteptat şi priveau siderați căderea necontenită a picăturilor, mirându-se de
şuvoiul ce trona nestingherit pe bulevard.
Săream peste bălțile care s-au format prea repede, nici măcar nu realizasem că mai aveam puțin si mă inundam. Părea ceva ireal, dar graba paşilor şi a sunetelor
ce mă înconjurau îmi confirmau faptul că se întâmplă cu adevărat fenomenul.
Puţin mai înainte era senin şi deodată cerul şi-a prins la rever o geană
spălăcită la culoare, cu nuanţe de la gri deschis spre gri închis care i-a
înăsprit înfăţişarea, iar un fulger răzleţ vestea apropierea unei ploi inofensive, nici
gând să fie atât de pornită să măture toate gunoaiele din jur şi să ne
bulverseze. Umbrele și pantofi colorați alergau grăbiți, în toate direcţiile.
Stropii se izbeau zglobii de ei şi apoi alunecau pe străzi la vale. Aplombul a fost
spulberat rapid de apa rece a ploii, iar entuziasmul estompat. Era printre primele
plimbări în acel oraș. Dar, erau mândri că sunt purtați de niște picioare așa
puternice, care au călătorit prin locuri inedite și au avut parte de niște
experiențe minunate.
Perechea de pantofi sport bărbați, albaștri deschis, optimiști și plini de entuziasm, erau pregătiți să povestească o parte din călătoriile lor. Celelalte perechi de
pantofi, adidași, sneakers, teniși, converse, papuci stăteau frumos aliniate în holul de la
intrare, cu gura căscată. Oare ce surpriză le mai pregătise?
–        Vreți să auziți despre o altă călătorie?
întrebă puțin reticentă perechea de adidași bărbătești.

Da! Da! au scandat nerăbdătoare perechile
de încălțăminte, în delir.

Tu mereu ai ceva interesant de povestit!
adăugă timidă perechea de teniși.

Una din cele mai captivante călătorii am
avut-o în Spania.

De-abia așteptăm să ne povestești!

Spania este o țară superbă! Stăpânul meu
a ales destinația aceasta pentru că și-a dorit o vacanță de vis, cu multe
atracții turistice și cu amintiri memorabile. Țin minte că am mers mult și am
simțit pământul fierbinte sub tălpi, dar am văzut și multe locuri inedite:
orașe, insule și stațiuni de lux.
–         Unde ai ajuns de data aceasta?
–         A fost greu de ales. Țin minte că
stăpânul meu s-a informat îndelung înainte de a pleca la drum. A ezitat între
Barcelona, Madrid, Malaga, Sevilla, Granada, Toledo, Valencia, Gijon și
insulele Mallorca, Ibiza, Tenerife. S-a gândit si la drumul de pelerinaj Camino,
stațiunile Costa Brava, Costa Blanca sau Costa del Sol.
–        Toate denumirile sună așa de bine! Până
și amărâtele de noi au auzit de Madrid, Barcelona, Tenerife, Mallorca sau Ibiza…
–         Sunt convinsă! Dar, stăpânul meu avea un
buget și un timp limitate și s-a hotărât să revină în Spania, pentru alte
atracții turistice. Acum a ales Madrid, Valencia și Gijon.
–       Wowww! Trei orașe diferite! Te-ai
plimbat, nu glumă! replicară, puțin invidioși, pantofii de damă sport.
–      Acesta e norocul nostru! Indiferent de
formă, culoare, design, fie că suntem sneakers, teniși, pantofi sport, adidași de damă sau bărbătești, converse sau papuci, destinul nostru e să îmbrăcăm piciorul frumos și să calătorim alături de stăpânii noștri. E în adn-ul nostru să fim niște aventurieri!
–      Corect! Nu te putem contrazice! Aici, cam ai dreptate! Suntem norocoși!
–      Să nu uităm că unii au ocazia să vadă și să simtă lucruri nebănuite! spuse misterioasă perechea de pantofi sport bărbați.
–      Ce vrei să insinuezi cu acest lucru? veni
repede replica tenișilor.
–     Nimic deosebit! De data aceasta am simțit sub tălpi frunzele scorțoase din parcurile și grădinile îmbrăcate în nuanțe feerice, de roșu, galben, maro și verde închis. Parcă eram într-o poveste. În Madrid am vizitat și muzee, am trepidat la ritmul dansului flamenco ziua, în piețe și al muzicii rock noaptea, la concerte. Stadionul Santiago Bernabeu a fost ceva neașteptat! Iarba aceea tunsă cu grijă mi-a trezit așa un chef de fotbal… Nu mai jucasem de mult!
–     Îmi închipui că a fost incitant… se alintară adidașii de damă.
–     Mai întrebi? E de la sine înțeles! Au fost trei zile de vis!
–     Unde ai fost după aceea? întrebă curioasă perechea de converse, de după colț..
–     Am fost la Valencia! Al treilea oraș ca mărime din Spania! Acolo am alergat pe străzi, pe stadion, pe nisipul fin și am explorat la pas piețele de desfacere a produselor agricole.
–     Cred că te-a bucurat diversitatea aceasta! zise șugubăț papucul roz de sub pat, care asculta fascinat povestirea.
–     Îți dai seama! Au fost alte trei zile memorabile. Am fost privilegiat!
–     Unde ai mai poposit? o îndemnă curiozitatea să întrebe, pe perechea de damă, care avea respirația întretăiată.
–   Gijon, un oraș plin de viață și lumină! Chiar și cei mai sceptici pantofi se pot îndrăgosti de o urbe așa ospitalieră și frumoasă.
–     Ce anume îl face așa vestit?
–  Cred că plajele însorite, ritmurile fierbienți ale dansului, temperaturile moderate, peisajele deosebite.
–  Norocosule! Ai umblat mult! Vrem mai multe detalii! Spuse perechea de converse.
–     Vă cred, dar am avut o zi obositoare și vreau să mă odihnesc! Meci de fotbal, demonstrație de karate, mers pe jos de dimineață, lecție de tango pe seară… Sunt epuizat! Îndurare!
–     Bine! Bine! De data aceasta te iertăm! Rămâi dator cu alte povești de viață! Fugi la somn! îl apostrofă protector, perechea de adidași bărbătești negri.
–     Noapte bună! Vă îmbrățișez!

Technology is a foreign language!

O zi nou-nouță s-a invit sprintenă, dându-mi binețe prin fereastra larg deschisă!
Aerul rece a invadat camera și eu m-am ascuns în cearșafurile încă calde. Aroma
cafelei m-a invitat spre bucătărie, unde eram așteptată cu micul dejun. M-am
dezmorțit și mi-am savurat băutura energizantă cu gândul că astăzi trebuie să-mi montez noul router și accesoriile potrivite laptopului meu. Citisem pe facebook despre noul router, aflat și în oferta celor de la Conectica și eram fascinată de toate detaliile acelea care sunau așa de bine, iar, când cineva mi le explica, chiar înțelegeam despre ce este vorba în propoziție…RouterWireless N 300Mbps TL-WR845N e pofta ce-am poftit! Viteză de transfer mare, trei antene externe care stabilizează semnalul wireless, iar aplicația lui îmi înlesnește folosirea dispozitivelor mobile!
 Ce fel de
accesorii îmi doresc? Diversificate…un mouse pad, un cooler, acumulator, căști,
microfon, boxe, încărcător, prelungitor, surse de alimentare, memorie externă,
adaptoare, convectoare și parcă și un cablu de date. Citisem și despre apariția noului cititor de card, iar eu, cum sunt pasionată de fotografii, chiar vreau să-mi achiziționez unul! Eram pusă pe fapte mari…
De
curând îmi schimbasem domiciliul și eram nevoită nu doar să mă obișnuiesc cu
noile obiceiuri ale locului în care stăteam, ci să învăț și limbajul tehnologic
aferent, fiind pe cont propriu. Nu am aprofundat niciodată, deși blogul mi l-am
creat singură și am învățat din mers unele aspecte tehnice. La ritmul în care
tehnologia avansează, mă tem că nu voi ține pasul. Perseverez, însă! Nu renunț
așa repede! Mă documentez și voi reuși! Niște termeni noi deja am reținut și am
aflat și despre un partener de încredere Conectica, care în această perioadă,
15-30 octombrie 2016, sărbătorește Săptămânile
Rețelisticii
și are 10 ani experiență în domeniu. Recunosc că de fiecare
dată am apelat la un prieten pentru a mă ajuta cu detalii tehnice. Conectica
pare un astfel de partener, de cursă lungă! Totul trebuie să fie clar și
simplu, extrem de simplu… Tehnologia e o limbă străină pentru mine, clar!
Culmea e că limbile străine chiar îmi plac, dar asta mi-a pus capac… Când am aflat despre încărcătorul auto cu 2 USB care încarcă de 4 ori mai rapid și este și smart, are tehnologie de încărcare inteligentă, am sunat-o pe prietena mea, care are mașină și mi-a mulțumit. L-a cumpărat și îl folosește tot timpul! E foarte util și are un design interesant!
Prima
dată când am încercat să mă laud cu noile achiziții, era acum vreo 6 luni,
când, împinsă de dorința de a viziona un film bun, nu reușeam să fac conexiunea
prin adaptorul
HDMI
la televizor. Prietena mea mă vizitase după multe insistențe și
deja pregătisem filmul, dar imaginea de pe laptop nu dorea să apară și la TV,
deși, cu alte ocazii se lăsase înduplecată.
 – Prea multe fire, aici, la tine! Unde este cel
care trebuie?
– Știu că sunt multe!  Cum arată cablul cu
pricina? Este, așa mai dreptunghiular și butucănos sau subțire și negru? Nu
m-am obișnuit încă cu ideea că nu se poate fără tehnologie și nu sunt deloc
închistată! Crede-mă!
– Hai să o luăm pas cu pas, mă încurajă prietena mea. Nimeni nu e perfect! În
primul rând, majoritatea firelor sunt negre, dar au, într-adevăr formă
diferită. Uneori sunt și roșii sau albe pentru a fi distinse mai bine… Unii
le spun, mamă și tată!
– Auzi! Mamă și tată! Cine vrea să aibă
părinți așa de tăcuți, necooperanți? Bunnn… Laptopul e pornit, deși dă semne
că se descarcă. Mai bine îl pun la încărcat!
– Avem conexiune la internet? Printr-un router dual se pot rezolva
problemele de conectivitate, deși raza de acoperire e mai mică, semnalul e mai
puternic.
– Tu știi mai multe decât mine! Nu e corect! Și m-am lăudat că m-am documentat…Sunt afoană, ce mai!
– Stai calmă! Adaptorul HDMI are intrare la TV, deci, hiba e în altă parte…
Eu am acasă un router Wi-Fi și printr-o conexiune USB rezolv multe din dilemele
proprii…
– Adică ce vrei să insinuezi? spun puțin intrigată.
– Dacă ai o bandă de 5Ghz, care e mai puțin aglomerată, interferențele cu alte
dispozitive sunt nule.
– Alte dispozitive? Ce vrei să spui?
– Mă refer la telefoane mobile, dispozitive Bluetooth, aparatură electronică în
general…
– Nu știu sigur ce bandă am, dar, cei care mi-au instalat routerul spuneau că au
adaptat transmisia de date și cred că au menționat și 5-ul acela….
– Uite scrie aici TP- Link Archer C8! Exact așa am și eu! Ce tare!
– De ce monitorul laptopului e negru? Unde a dispărut imaginea?
– Verifică cablul! Aoleuuuuuu! Uite aici!
– Ce s-a întâmplat?
– Cred că un animăluț a ros niște fire! Sigur e vorba de Tiger, motanul tău drag!
A ronțăit cablul de date și nu se mai încarcă laptopul.
– Vai de capul meu! Ce trebuie să fac? E grav?
– Nicidecum! Cauți un alt cablu HDMI care să se potrivească laptopului tău! Simplu! Acer Aspire V5 e “jucăria” ta!
– Crezi că pot găsi la cei de la Conectica?
– Cu siguranță!Am văzut oferta lor pe facebook și curând va
pare un adaptor mini Displayport 1.2 la HDMI cu rezolutie de pana la 4K@ 60 Hz
si Eyefinity!
– Woww! Deci, chiar vorbești o limbă străină! Și ce facem acum?
– Împrumutăm un cablu ca să alimentăm laptopul și cred că restul se rezolvă de la
sine. Ce episod din Game of thrones urmărim?
– Sezonul 6, episodul 8, cred! Nu am avut timp să-l mai urmăresc și știu că și tu
ești în aceeași situație!
Nu a fost o experiență plăcută, dar am învățat că prietenii la nevoie se cunosc.
Acum am doi prieteni de încredere: Conectica și Teo. Când am probleme în rețelistică
și conectică apelez la ei! Într-o zi, voi fi și eu expertă… Simt eu!

Răsfăț la Residence Hotels

Gânduri
alambicate zburau nestingherite și erau amestecate într-un malaxor al timpului,
neiertător. Deodată, ceva ce semăna cu o revelație, mi-a confirmat pentru a nu
știu câta oară zădărnicia atâtor lucruri pe care noi le credem importante. Brusc,
acest monstru pasiv, realitatea, ce părea mort, uşor de manevrat sau uneori,
plin de mârșăvie, acum, era umil până la ferocitate şi orientat spre plăcere.
Nimic nu mai era ca înainte. Eul propriu se simţea din nou o victimă a
împrejurărilor, iar cel imaginar, o puşlama simpatică înzestrată cu un puternic
simţ moral şi cu un murmur tâmp lipit pe faţă. Asistenta eului, conştiinţa, îmi
şoptea pe sub aburii de cafea despre sentimentul injustiţiei ce mocnea în
adâncuri, dar realizam tot mai mult că nu puteam să calc în picioare o floare
atunci când aveam loc să calc alături. Nu aş mai fi fost eu! Aroma tare a
cafelei împletită cu caimacul generos mi-a deocheat gândurile sinistre şi o
linişte lăuntrică, cea din spatele zgomotului mental, m-a făcut să iau din nou
contactul cu mine însămi. Lumina pastelată a răsăritului a făcut liniştea
deplină, iar armoniile intime ale eului propriu şi-au întins aripile spre
iubirea şi bucuria din spatele durerii.
Nimic
din ce s-a întâmplat nu prefigura urmarea evenimentelor. Alegerea făcută
implica o atenție crescută asupra propriei persoane. Nu era egoism, ci iubire
pură, în stare gemă. Am fost mereu o persoană activă, îndrăgostită de natură și
oameni adevărați. M-am implicat în tot felul de proiecte ce urmăreau o creștere
profesională, iar pe cele personale le-am uitat, sau nu le-am acordat girul
meritat. Week-endul acesta, însă, se anunța glorios pentru ambele aspecte ale
vieții mele. Hotărâsem să particip la o conferință națională și demarasem
înscrierea, achitasem și costurile aferente acesteia. Totul era o experiență
menită să-mi alunge norii ce-mi împresurau fruntea. Astfel, consideram această
participare ca un premiu personal, binemeritat.
 Hotelul Arc de Triomphe, de patru stele care
găzduia acest eveniment face parte din primul lanț de boutique-hoteluri din
România, printre primii membri ai BLLA (Boutique and Lifestyle Lodging
Association), din Los Angeles. Situat într-o zonă centrală, în
imediata vecinătate a Arcului de Triumf și a Bulevardului Kiseleff, dar care
oferă liniște și relaxare, hotelul din București tronează ca un prinț, așteptându-și oaspeții
business, cât și turiștii.
intrare hotel
 Mă simțeam onorată că pot beneficia de facilitățile
pe care un hotel de acest calibru le poate oferi, cazare, săli de conferință în București, spa și jacuzzi la cele mai înalte standarde. Ce m-a frapat încă de când am pășit pragul acestui
hotel a fost eleganța, rafinamentul, conduita impecabilă a personalului și m-a
atras stilul deosebit de prezentare a fiecărui spațiu,  mobila din lemn masiv, materialele din bumbac
egiptean și lână englezească, precum și oferta gastronomică extrem de tentantă
pe care am observat-o în menu. 
recepția
Bunul gust și respectul pentru oaspeți a fost
resimțit din plin pe parcursul celor două zile cât am stat acolo. Camera în
care am fost cazată avea aer condiționat, cu control climateric individual,
cablu tv, telefon internațional direct, acces la internet, birou de lucru, baie
cu duș și cadă, papuci și prosoape din bumbac 100 % și chiar perne non-alergice
la cerere. Am fost surprinsă plăcut de confortul oferit, de profesionalismul
care respira în toate detaliile, de versatilitatea și diversitatea ofertelor. 
camera
birou personalizat
Sala de conferințe din București – una din cele nouă – beneficia de un spațiu generos care avea
acces la curtea interioară a Hotelului Arc de Triomphe, precum și de toate facilitățile
necesare unui eveniment care se respectă: video-proiector, ecran de proiecție, flipchart,
internet wireless, tehnologie avansată și soluții dedicate, personalizate. După
ce am ascultat cu interes invitații de talie internațională, vorbitori nativi
ai limbii engleze, care m-au fascinat prin multitudinea de idei și materiale
oferite cu generozitate, m-am răsfățat la centrul spa al hotelului, care a
creat ambianța potrivită pentru a-mi recăpăta vigoarea. 
sala conferinte
După o zi plină de evenimente,
un masaj relaxant și un tratament spa sunt cele mai bune alternative de
regăsire a echilibrului. M-am simțit ca o regină. Eram în formă, deși toată
ziua a fost agitată, obositoare, începând cu ora 8 dimineața și terminând la ora 18, cu
toate coffee break-urile din program. Speech-urile în plen și atelierele de lucru
cu noutăți și exerciții interactive m-au antrenat pe parcursul primei zile, dar
m-au și obosit, iar răsfățul de seară, a fost cireașa de pe tort.
spa și jacuzzi
 Bineînțeles
că nu m-am putut abține să nu-mi fac planuri de vizitare a principalelor atracții
ale orașului, aflate în apropiere. Mă simțeam ca Alice în Țara Minunilor. Dar, surpriza
cea mai frumoasă mă aștepta exact când, luasem hotărârea să mă amestec în acel
conglomerat colorat și condimentat al Bucureștiului.
Intrase
pe ușa principală a hotelului, lăsând în urma lui un parfum înnebunitor, care
acționa ca un animal de pradă asupra tuturor femeilor, din jur, care întorceau
ochii și-l priveau galeș, având efectul uni narcotic. Părul lui negru, rebel și
ochii verzi, scânteietori, buzele pline și roșii îmi erau vag familiare, dar
era prea departe pentru a-i distinge chipul. S-a întors cu spatele și scruta
holul acela lung de la intrare, ca un detectiv meticulos. Și-a continuat drumul,
imperturbabil, spre recepție, adresând câteva întrebări acolo și în momentul în
care s-a întors, l-am recunoscut. Inima a încetat să bată, preț de câteva
secunde și o întrebare s-a ivit pe buze: ce căuta acolo? Nu știa locul în care
eram, sau poate îl menționasem, fără să realizez? Dorea să mă surprindă sau…
Nu am reușit să emit o altă ipoteză pentru că, brațele lui protectoare m-au
copleșit cu o îmbrățișare tandră și plină de căldură. Avea și el afaceri de
rezolvat în București și s-a gândit să mă surprindă. A reușit! Cine se gândea
că ziua aceea minunată se poate încheia apoteotic, cu o întâlnire romantică? A
fost ceva de vis!
Am
servit împreună o cină în stil mediteranean, o experiență culinară remarcabilă
și apoi, în cameră, desertul.
restaurant
desert
Ziua
a doua a fost la fel de solicitantă, dar, gândul că seara o voi petrece în
compania persoanei îndrăgite, mă reconforta. Noutățile aflate în domeniul
profesional, m-au bucurat enorm și m-au făcut să simt că sunt și eu o rotiță în
această mașinărie greoaie, care uneori scârțâie. Am vizitat Bucureștiul, noaptea și am
petrecut clipe memorabile. La spa și jacuzzi ne-am răsfățat amândoi și am uitat de
agitația zilelor anterioare. Ciocolata, decorul romantic, cina la lumina lumânărilor,
căpșunile și șampania din partea casei, bețișoarele parfumate au fost doar o parte din
ingredientele unei seri reușite în doi. 
răsfăț
Aș repeta această experiență oricând și
cu siguranță voi reveni la acest hotel. Au fost două zile pline de evenimente care
m-au ajutat să cresc ca om, să mă simt utilă, importantă și să mă răsfăț.


recomand cu căldură să apelați la serviciile hotelurilor din lanțul Residence
Hotels
: Hotel Arc de Triomphe, Hotel Domenii Plaza, La Conac, Les Mandariniers,
fiecare oferind vise la cheie, unde calitatea și profesionalismul fac casă bună.
Articol scris pentru SuperBlog 2016! Salutari!
Fotografiile au fost preluate după http://www.residencehotels.com.ro/