Jocul ielelor

Legile adevărate sunt în conștiință” iar drama intelectualului este veche și puțin înțeleasă. Drama intelectualului într-o societate inegalitară este un laitmotiv al istoriei noastre și înclin să cred că nu numai a noastră. De fapt, scriitorii au fost singurii care au avut curajul și pe vremea comuniștilor și acum încearcă să abordeze această temă a conflictului dintre intelectual și societatea care nu-l înțelege, fior ce a fost exprimat cu intensitate atât în proza cât și în poezia română.

Dacă ar fi să luăm la întâmplare exemplul lui Camil Petrescu care încearcă să dea acestei teme o configurație și pe plan filozofic și pe plan literar, se poate observa că idealul social-politic de la care pornește scriitorul este cel al unei țări platoniciene, condusă de intelectuali. Să fie o soluție plauzibilă? Autorul va declara că în fruntea ideilor despre noocrația necesară a pus ca motto dezideratul lui Platon: ” Ca lumea să fie condusă de filozofi, sau regii să devină filozofi. Doctrina ideilor este gluma imensă a unui geniu care a renunțat.” La baza acestei hibridități a teoriei noocrației, stă faptul că nu există o clasă de intelectuali și că ei reprezintă pozițiile diverse ale claselor sociale. Ce uimește la opera autorului este că a fost intuitivă, depășind condiția despre lume a lui însuși și faptul că și-a configurat eroii intelectuali tocmai în cadrul acestei drame finită cu eșecul, izvorât din contradicția între aspirație și realitate.

Goana după absolut este ca o vrajă, ca o contemplare a jocului ielelor. Se desprinde și se insinuează concepția că intelectualul poate fi într-un conflict social-politic, conflictul dintre absolut și relativ,conflictul cu sine însuși. De preferat este intelectualul care să se poată pune în locul omului de rând, să priceapă mișcările masei, resorturile ei, și să nu fie strivit de mersul înainte al istoriei. Intelectualii lui Petrescu sunt fermecați de abstracții, terorizați de concret nevăzând mai departe de el, ori se închid într-un turn de fildeș cu preocupările și dilemele lor. Ce m-a impresionat la operele lui este atunci când problemele individului dispar în fața celor ale colectivității sau când reușește să fie liderul maselor influențându-i și renunțând la existența egoistă în folosul cauzei colective.

”Câtă luciditate, atâta dramă!” Ce este luciditatea pentru cei care au văzut jocul ielelor? De unde atâta dramă? Unii nu se resimt în fața dramelor de conștiință poate pentru că nu au așa ceva? Conflictul dintre realia și utopie, dintre bâlciul deșertăciunilor și lumea ideilor pure este inegal și face victime colaterale mereu, uneori fără să se menționeze acest lucru. Drama lucidității izvorăște deci din această confruntare a unui ideal, gîndit ca etern și pur, static în perfecțiunea lui astrală și viața reală, cu dialectica ei, mereu perfectibilă.

Jocul ielelor este astfel jocul ideilor. Luciditatea este deci și o recunoaștere a greșelilor, a eșecului cu promisiunea că se va găsi o soluție și nu se va renunța la luptă, așa cum unele din personajele camil petresciene o fac. Sunt convinsă că unii nu-l îndrăgesc tocmai din această cauză pe scriitor, pentru că unele din personajele lui aleg sinuciderea ca ultim act de voință al lor și pentru a ajunge în pragul eternității mult visate… Mie tocmai acest joc al ideilor mi-a plăcut, niciodată soluția pe care unele dintre personaje au înțeles s-o adopte pentru a ieși din impasul sufletesc sau moral, precum și pentru a închide cercul revelațiilor în conștiință.

” Eu sunt dintre acei/ Cu ochi halucinați și mistuiți lăuntric/ Cu sufletul mărit/Căci am văzut idei .”
pheideas

Drama intelectualului roman. Asa e, intelectualul a fost confruntat dintotdeauna cu un fenomen interesant. Daca il alte tari, avansate, intelectualul a avut o nisa a lui, intangibila si protejata, la noi, el a fost amestecat cu pleava societatii, si desconsiderat. Din pacate, intr-o societate rurala, intelectualul va ramane multa vreme slab finatat de guvernanti si neinteles de majoritatea. Si drama este rodul conflictului intre ideologie si realitate, intre nazuinta intelectualului ca rodul muncii sale sa nu fie aruncat la gunoi. Pentru ca acesta este adevarul, in societate exista o puternica aversiune fata de intelect si evolutie.

pheideas

Scrisul tau tradeaza o inclinatie spre profund. Imi place ! As vrea sa pastram legatura si voi incerca sa te promovez pe blogul meu, incercand sa dezvolt unele din postarile tale. Si cu timpul, poate vom comunica mai strans. Multumesc ! 🙂

Liliana

Recunosc că de când mă ştiu am o înclinaţie spre meditaţie, simt cuvintele şi ideile în stilul propriu uneori influenţată de o carte proaspăt citită sau de un eseu mai vechi, doar sunt de formaţie umanistă:) M-aş bucura să păstrăm legătura, mai ales că am toată admiraţia pentru blogul tău. În ce priveşte promovarea pe blogul tău, aş fi onorată. Mulţumesc şi eu!

Liliana

Drama intelectualului român şi cred că de pretutindeni este de nu fi înţeles, de a fi bătaia de joc a puternicilor zilei pentru că nu a vrut să se vândă, deşi poate el rămâne muritor de foame şi are drept singură avere forţa sa de muncă şi demnitatea profesională…

Liliana

La modul ideal toţi vrem să fie mai multă dreptate, mai multă încredere, mai multă sinceritate în ce privesc trăirile zilnice, o recunoaştere a umanului din noi şi a dorinţei de a fi mai buni.Realitatea ne oferă însă zilnic un duş rece însoţit de cuburi de gheaţă uneori. Treptat ne transformăm în nişte automate de fabricat bani fără măcar să avem vreo satisfacţie de pe urma aceasta .Mă înscriu în rândul celor ce consideră banii doar o monedă de schimb În ce priveşte aversiunea faţă de intelect şi evoluţie, nu putem condamna decât pe mai marii zilei care ar trebui să fie mai deschişi la minte şi nu aşa de obtuzi şi înguşti.Restul dorm… şi cum spuneai "somnul naţiunii naşte monştri".

pheideas

Iti multumesc pentru aprecieri. Totusi, constat si la tine, ca la multi altii, o "asteptare" din partea autoritatilor. Nu inteleg o chestie. De ce intelectualii prefera sa se dea la o parte. Daca ma uit in istoria recenta, o gramada de oameni destepti s-au dat la o parte. Ultimul a fost Stolojan. Nu il ridic in slavi, dar parca era mai bun. Sau poate ca e pregatit impreuna cu Oprescu sa preia fraile. Am convingerea ca vom avea o surpriza pa sfarsitul anului. 🙂

Liliana

Nu este vorba de acea "asteptare" la care te referi tu! Nimeni nu va veni sa ne faca curat in propria curte si deci fii convins ca eu una nu astept nimic de la ei ci doar ii condamn ca ii influenteaza pe atatia altii si nu in bine din pacate! Tot ce am obtinut pana acum in aceasta efemera viata am realizat prin eforturi proprii si nu am de gand sa ma pensionez prea curand deci voi lupta pentru idealurile mele in continuare! Chiar si dupa pensie!:)))

Lasă un răspuns