Invitația la vals


Titlul invită la lectură și nu la dans, deși pe parcursul romanului lui Drumeș, pentru că despre el este vorba, vom întâlni o poveste de dragoste derulată pe o melodie dictată de inimă si de orgoliile pe care ea le stârnește. Cartea merită citită și recitită la orice vârstă pentru că sub coperțile ei ne sunt dezvăluite frământările adolescentine pe care fiecare le-am încercat la un moment dat și prezintă o subtilitate psihologică și o sensibilitate erotică ce satisfac atât cititorul avizat cât și pe cel novice sau întâmplător. Îmi amintesc impactul pe care l-a avut acest roman când l-am citit prima dată și mi-am propus să revin asupra lui când voi simți nevoia și voi avea timp. Adevărul este că altfel l-am perceput când de abia învățam cu ce se mănâncă iubirea și altfel după ce am cunoscut fiorii ei. 🙂 Romanele lui Drumeș s-au bucurat de popularitate și continuă să o facă pentru că reușesc să ajungă la inima cititorilor și ne fac să vibrăm fiecare după intensitatea și înțelegerea pe care o sustragem din rândurile sale…
Unora li s-ar părea puțin descurajant pasajul de început, care nu face decât să anticipeze finalul. Cu toate acestea trebuie să aveți curajul să treceți de aceste rânduri și veți descoperi o lume sensibilă, poate prea sensibilă – cum era perioada interbelică – unde autorul cu abilitate ne transpune. Facem cunoștință cu Tudor Petrican un tânăr ambițios care învață să echilibreze energia de care dispunea, fiind elev bun la scoală și un Don Juan precoce în afara ei. În continuare ne sunt relatate trăirile lui uneori contradictorii, este urmărită evoluția lui, creșterea lui ajungându-se până în momentul în care ajunge student la Drept și împarte o clădire cu mai multe apartamente cu alți tineri frumoși și pitorești. Din descrierea pe care autorul o face lui Tudor înțelegem că era un personaj șarmant – de aici explicându-se poate succesul pe care îl avea la fete – conștient de calitățile lui tot timpul, dar superficial când era vorba să aprofundeze una din multele relații pe care le avea. Privea fiecare fată în parte ca pe o cetate ce trebuie cucerită cu orice preț, strategia prin care făcea acest lucru fiind mereu abilă și cu sorți de izbândă, fetele căzându-i iremediabil în mreje. Un tânăr obișnuit să seducă și apoi să părăsească fără remușcări pentru a simți gustul propriei trufii și mândrii, a unui ego exacerbat.Totul până a întâlnit-o pe Micaela, studentă la Litere ce părea indiferentă la avansurile lui și cu care nici măcar nu-și amintea că a dansat vals. Tocmai pentru că părea inaccesibilă, rece și mândră Tudor este instigat și insistă, iar prin scrisori repetate de dragoste ajunge să spargă gheața. Tatonarea era foarte importantă pentru Tudor, era motorul care îl îndemna să continue mereu căutarea unei partenere. Micaela era altfel, de la început a simțit lucrul acesta și tocmai acest lucru l-a stârnit și mai mult. Se naște o poveste de dragoste, cu dovezi concrete – excursia spontană la Constantinopol – și în cele din urmă dăruire pătimașă , dar apare o luptă a orgoliilor care sterge din puritatea sentimentelor. Doi tineri ambițioși, care își doresc mult de la viață și care nu acceptă că sunt învinși de iubire, de aici apare și un șir de erori deliberate. Jocul cu scrisorile, inițial menit să aprindă focul dragostei, apoi folosit drept test și în cele din urmă motiv de despărțire dovedește o introspecție psihologică rar întâlnită în romanele românești. Trăirile celor doi sunt intense, pasionale – chiar dacă la început Dor nu a fost conștient de ele, iar Aimee suferea în tăcere -, evenimetele sunt voit patetice și se constituie într-un exemplu de cum nu trebuie să ne comportăm când e vorba de dragoste. Ritm alert, situații limită, sensibilitate și rezonanță intimă cu eternul uman, de aici
și succesul pe care l-a avut romanul încă de la publicare.

Lasă un răspuns