Conform Mediafax : În fiecare an, în septembrie, părinţii fac fel de fel de artificii psihologice pentru a-şi pune copilul cu burta pe carte. Metodele sunt ştiute: camera de studiu trebuie să fie ordonată şi izolată de zgomote şi factori care i-ar putea distrage atenţia. Programul de teme, clar stabilit, ţintele şi regulile, clare.
Însă metodele de studiu transmise din generaţie în generaţie nu sunt neapărat cele mai bune. De exemplu, să-ţi ţii copilul într-o cameră protejată de orice zgomote şi departe de fereastra care i-ar putea oferi ceva mai interesant de văzut decât o pagina de manual ar putea să nu fie tocmai productiv, potrivit gandul.info.
Dacă, în loc să înveţe mereu în aceeaşi cameră, o persoană alternează încăperile de studiu, are toate şansele să reţină mai multă informaţie, cred psihologii. Aşa cum se întâmplă şi în cazul în care învaţă deodată mai multe concepte distincte, dar care au legătură între ele, în loc să se concentreze intens pe un singur subiect.
În cadrul unui experiment, elevii de clasa a patra care au studiat modalităţile de rezolvare a mai multor tipuri de probleme de geometrie s-au descurcat mult mai bine la teste decât cei care au învăţat să rezolve pe rând tipurile de probleme. Un alt instrument eficient de învăţare este reprezentat de teste. “Testarea nu doar măsoară nivelul de cunoaştere, ci îl şi schimbă. Îl schimbă din fericire în direcţia cea bună”, apreciază psihologii.
Mai multe informatii pentru cei interesati gasiti aici.
Succes în noul an şcolar elevilor şi răbdare, înţelegere părinţilor şi profesorilor ! Educaţia furnizează cimentul pentru viitorul ţării, aşa că nu renunţaţi la ea! 🙂