Lună: ianuarie 2011

Inovaţii din bucătărie

Restantă la capitolul mâncare, vă desconspir paşii unei prăjituri greceşti foarte practică ,pe care în seara de Revelion am transformat-o în tort… Nu am avut mult timp la dispoziţie şi am improvizat. Cei care au gustat mi-au spus că a fost o reuşită. Eu zic că se putea mai bine cel puţin la design… Rămâne să aflu şi părerea voastră…:)
Reţeta
Trebuie neaparat sa incercati prajitura asta.Prajitura greceasca cu sirop, din foi de placinta. E rapida, gustoasa si cu ZERO grad de dificultate in preparare.E chiar perfecta pentru un sfarsit de saptamana. La mine a fost bună şi pentru sfârsitul de an . 🙂
Ingrediente:- 1 pahar de ulei- 1 pahar de zahar- 1 pachet foi de placinta (400 grame)- 1 pahar de iaurt (200 ml)
– 1 plic praf de copt
– 1 plic zahar vanilat
– 4 oua
– 1 lamaie
– 1 fiola esenta de rom
– sirop de zahar ars (6, 7 linguri zahar, 3 cani apa)

Mod de preparare:
Se dezgheata foile de placinta:
Se zdrentuiesc fara mila 😛
…acum e momentul pentru a va rezolva vechile rafuieli, ramase nerezolvate…bineinteles, la nivel mental :)))
Se bat ouale cu zahar; se adauga ulei, iaurt, zahar vanilat si praful de copt stins cu zeama de lamaie.
Se adauga esenta de rom si se amesteca totul bine:
Se pun zdrentele foilor de placinta si se omogenizeaza:
Se toarna compozitia intr-un vas termorezistent (nu e nevoie sa ungeti cu nimic forma)
Se da prajitura la cuptor cca. 35-40 de minute pana se rumeneste, la foc potrivit (180 grade)
Intre timp se prepara siropul de zahar ars: ardeti pe foc foarte mic 6, 7 linguri de zahar (eu am pus zahar brun). Cand incepe sa se caramelizeze (nu are voie sa fumege sau sa se arda/sa se inegreasca, fiindca va fi amar) adaugati trei pahare mari de apa. Lasati sa se topeasca caramelul si fierbeti pana scade putin.
Siropul se pune peste prajitura cat inca e calda:
Nu va grabiti, siropul se va absorbi incet, incet…pe masura ce-l turnati:
Asa arata la final:

Se taie cand e rece:
…zemoasa si dulce ca o baclava…adica delicioasa!!!!!!!!!!!!!! 🙂
P.S. Siropul original era de lamaie: din 3 pahare de apa, zeama de la 2 lamai + coaja, 2 pahare de zahar.
Se fierb toate pana scade putin, dupa care se toarna peste prajitura, exact ca cel de zahar ars.
Eu am facut si varianta asta, dar ai mei n-au fost prea incantati 😛 …gustul acru la noi in familie e foarte slab tolerat :)))
…e adevarat, insa, ca asa e foarte racoritoare…si mai putin dulce :P….sau, puteti inlocui lamaile cu portocale, insa veti injumatati cantitatea de zahar!
Va invit sa alegeti voi varianta care va place mai mult 🙂
După ce am îmbrăcat compoziţia în frişcă şi am ornat a ieşit un tort… 🙂

Există şi minciuni…politicoase

Voi începe de la simplu la complex. De la copii, la adulţi. Sper să reuşesc prin exemple să fiu cât mai concisă şi precisă.
Ora de dirigenţie. Profesorul diriginte se adresează clasei:
– Astăzi, conform planificării noastre, vom vorbi despre râs. Ar putea să dea cineva dintre voi o definiţie râsului?
Prima mână se ridică rapid din spatele clasei:
– Râsul este un animal sălbatic care seamănă cu o pisică, numai că-i mai mare şi vânează prin păduri.
Clasa izbucni în râs. Chiar şi dirigintele avu un zâmbet larg pe chipul de obicei serios. Elevul cu pricina după o clipă de derută, păru să-şi dea seama că nu se află în ora de biologie şi se aşeză în grabă pe locul lui.
Un simplu moment amuzant din viaţa şcolii, dar ne oferă un exemplu asupra felului în care percepem realitatea şi problemele din jur. Oamenii puşi în faţa unei probleme noi de viaţă reacţioneză diferit, împinşi de diverşi stimuli sau din cauza grabei şi neatenţiei, superficialităţii se confundă noţiuni relativ uşoare. Astfel, elevul cu pricina, dacă a vrut să facă o glumă bună la început de oră, cu siguranţă i-a reuşit. Ceilalţi elevi, unii au preferat să dea curs primului impuls şi au râs zgomotos, alţii mai reţinut, iar alţii erau deja cu gândul la tema anunţată. E posibil ca şi întrebarea să fi fost imprecis formulată, deci Ionel să zicem, nu ar mai fi vinovat în totalitate, vina aparţinând profesorului. Natura subiectului poate crea confuzie, poate genera abordări diferite, deşi pare „uşor” la prima vedere. Percepem realitatea diferit, conexiunile din mintea noastră sunt diferite, reacţiile la fel de diferite sau ciudate uneori. Pe cine să mintă elevii, pe colegul lor sau pe profesor? Cui să spună că nu a fost suficient de coerent sau atent? 🙂
La fel se poate spune şi despre oamenii care sunt puşi în diverse situaţii, uneori fiind nevoiţi să mintă frumos pe alţii, să improvizeze pentru a nu-i răni sau a le leza demnitatea. Cel mai grav este însă atunci când te minţi pe tine însuţi. Dacă pe alţii reuşesti să-i duci în eroare, când e vorba de tine va fi mai greu pentru că te cunoşti prea bine pentru a inventa ceva şi sunt convinsă că nu va merge cel puţin aşa cum îţi doreşti. 🙂
Două situaţii ipotetice, dar veridice :
1. Sora sau fratele tău nu sunt tocmai un top model. Ce poţi spune când dezamăgiţi sau exasperaţi de un nas prea lung – să zicem – exclamă : ” Cine să mă placă pe mine cu nasul ăsta? „. E clar că trebuie să-i contrazici într-un fel şi ori faci haz de necaz – funcţionează de cele mai multe ori -, ori transformi dezavantajul în avantaj minţind politicos.:) Astfel încerci cu ceva de genul ” Vei mirosi mai bine pe cei care sunt nesinceri în relaţia cu tine”, ” E atuul tău, gândeşte-te la Barbara Streisard ce furori a făcut sau Gerard Depardieu ” , ” E nasul familiei, ne reprezintă şi mergem înainte „.
2. Eşti domnişoară şi mama vrea să-ţi facă cunoştinţă cu orice preţ cu băiatul unei prietene, pe care îl ştii din vedere, dar pe care nu-l poţi suferi. Te trezeşti cu el în casă, chipurile mama lui a trecut întâmplător pe acolo, şi eşti nevoită să faci faţă situaţiei. Curtezanul prinde curaj şi te invită la un meci de fotbal mâine, unde va fi şi el jucător şi apoi la petrecerea de după meci cu prietenii lui. Inventezi că ai o programare la dentist sau la doctor şi nu o poţi reprograma.

Ocazional, ne lovim de situaţii în care, lipsa de sinceritate ( minciuna ) este justificată. Nu trebuie să devină un obicei totuşi, chiar dacă nu e ceva nociv şi transmite un mesaj binevoitor, de generozitate sau te scapă dintr-o situaţie neplăcută, jenantă. E vorba de acele minciuni ” nevinovate” pe care părinţii le spun copiilor de exemplu, pentru că ei sunt prea mici pentru a înţelege ceva ( faza cu tăiatul nasului dacă mint funcţiona pe vremea mea, acum, nu mai ştiu dacă are efectul scontat :)).

Unei gazde cu care nu suntem tocmai în relaţii de prietenie sau amiciţie pentru a-i spune de exemplu adevărul – că prăjiturile pe care ne chinuim să le înghiţim cu noduri nu sunt prea bune -. Unei persoane care ţi-a adus un cadou – de care nu eşti prea entuziasmat – şi căruia trebuie să-i mulţumeşti. Celor care ar putea folosi adevărul pentru a bârfi sau a te discredita ulterior, celor defavorizaţi de soartă ( bătrâni, bolnavi, persoane cu handicap ) pentru a le face viaţa sau poate ultimile zile de trăit mai suportabile. Atunci când vrei să scapi de o persoană agasantă care insistă să te acapareze cu tot dinadinsul, chiar dacă pe tine nu te încântă ideea, sau când vrei să scapi de întrebările incomode şi prea personale poţi recurge la reversul medaliei sau glumă. Exemple sunt multe. Când vrei să scapi de un proiect pe care au semnătura mai mulţi, dar în care lucrezi doar tu concret, invoci o problemă de sănătate sau lipsa de timp. Repet : nu trebuie să devină o obişnuinţă disimularea sau minciuna. Unii oameni recurg prea des la motive puerile pentru a scăpa de responsabilităţile de adult ce are o datorie de îndeplinit, sunt prea infantili în gândire şi în comportament deşi suferă de accese de superioriate când sunt traşi la răspundere. Mereu am spus că cel mai bine este să fii tu însuţi în orice împrejurare, să accepţi că eşti perfectibil, supus greşelii, să ai curaj să priveşti fiecare situaţie dificilă ca pe o provocare pe care ţi-o lansează viaţa şi să nu minţi decât atunci când nu ai altă alternativă. Minţim şi suntem minţiti pentru că ne este frică de suferinţă, durere, ne complacem uneori în ipostaza de mincinoşi iluzionându-ne că producem plăcere. Minciuna e periculoasă însă, mai ales într-o relaţie fie ea de prietenie, de dragoste sau de familie. Măştile pe care ni le asumăm – nu întotdeauna şi nu toţi oamenii – fac parte din natura umană sau nu? Căutând imagini am găsit si 5 minciuni pe care le spun toate femeile într-o relaţie! Merită citite şi apoi comentate cu voia voastră… 🙂

Leapşă lecturistică :)

Am primit în dar o frumoasă leapşă de la Rontziki, iar pe această cale îi mulţumesc pentru grija pe care mi-o poartă. 🙂

1. Daca vi s-ar propune sa va scrieti biografia, carui scriitor i-ati incredinta sarcina aceasta?

Cred că scriitoarei Ileana Vulpescu.- acest răspuns mi-a venit acum în minte, dar sunt convinsă că dacă voi medita îndelung voi ajunge la altă concluzie mai tendenţioasă. –

2. Care sunt motivele pentru care i-ati incredinta ei sarcina aceasta?

Pentru că înţelege psihologia feminină şi descrie viaţa în cele mai autentice ipostaze uneori făcând uz de haz. Am scris mai multe despre romanul ei cel mai cunoscut aici.

3. Este sfarsitul lumii. Ce carte ati pune in capsula cosmica pentru a pastra o « urma» a umanitatii?

Este categoric o întrebare dificilă… Primul impuls a fost să răspund Pescăruşul Jonathan Livingstone de Richard Bach :), dar pentru că Rontz mi-a luat-o înainte şi a pus-o deoparte, aş alege ori Biblia unde se regăsesc toate temele importante din literatură, ori În căutarea timpului pierdut de M.Proust. 🙂

4. Cum arata pentru dvs pauza ideala pentru a citi o carte?

Bineînţeles linişte multă, stare generală bună şi timpul foarte înţelegător, 🙂 o rupere voită din tumultul problemelor zilnice.

5. Daca ati avea puterea de a « sterge » un personaj de roman care ar fi acesta?

Cred că aş fi tentată să şterg personajele negative, dar ele oferă savoarea necesară unei lecturi bune. Îmi amintesc că atunci când am citit Mizerabilii de V. Hugo am început să-l îndrăgesc pe Jean Valjean aşa de mult, chiar dacă avea inima împietrită şi era fost ocnaş, încât aş fi vrut să nu mai fie persecutat şi urmărit peste tot de poliţistul Javert, care nu-şi făcea decât datoria. Când reuşise să se reabiliteze în ochii tuturor a fost nevoit să-şi ia identităţi false pentru a scăpa de Javert… Apoi, finalul apoteotic, Javert, cel care l-a vânat întreaga viată, va fi salvat de fostul ocnaş din mâinile insurgenţilor parcă… Sau pe Barberin, tatăl lui Remi din Singur pe lume de H. Malot care l-a dat unui circ spre grijă…Ei, dar era doar o copilărie atunci, acum nu ştiu dacă aş mai fi pornită aşa pe un personaj… :)))

6. Care sunt motivele pentru care ati scoate acest personaj?

Cum spuneam, Javert era prea insistent, iar Valjean urcase pe scara morală salvând mulţi oameni, deşi dual tot timpul, deci nu merita să fie în aşa hal prigonit… 🙂 Iar de Barberin ce să mai spun, un tată denaturat… Sper ca răspunsul meu măcar să vă stârnescă râsul, dacă nu e coerent… Sunt cam obosită…

7. Cati kilometrii ati merge pentru a gasi o carte ?

Aş face multe sacrificii pentru o carte dorită, deci în kilometri ar fi muuuuuuulţi de tot.

8. Daca ar fi posibil sa va intoarceti in trecut ce scriitori ati vrea sa intalniti ?

Lista este lungă : Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu, Virginia Woolf, Henry James, Gustave Flaubert, Nathaniel Hawthorne, William Thackeray, Dostoiesvski etc.

9. Care ar fi primele cuvinte care i le-ati adresa (In afara de « Buna ziua ») ?

Sunt convinsă că oricare dintre cei enumeraţi mai sus ar fi – doar când aş auzi numele lor pronunţat aş simţi o mare emoţie – poate aş spune bună ziua şi aş asculta ce spun. O întrebare nerostită poate ar fi cum au reuşit să descifreze taina sufletului omenesc prin scris, să analizeze atât de fin şi în detaliu ce nu se vede… Eeeee, vrabia mălai visează…

10. Descrieti biblioteca visurilor voastre.

Nu vreau să fiu pretenţioasă, dar când e vorba de locul în care să poposească cărţile, trebuie să fie spaţios. 🙂 Ştiţi de ce ? Pentru că tocmai acest lucru lipseşte momentan bibliotecii mele -spaţiul-. Nu prea mai am loc unde să depozitez cărţile şi am recurs la variante gen – în balcon sau frumos rânduite deasupra bibliotecii-. Mult mi-aş dori o mare bibliotecă ar spune Yoda din Războiul stelelor, dar şi eu . :))) Poate aşa sau chiar mai mare, cine ştie… Nu mă înţelegeţi greşit, e destul de mare , dar totuţi insuficientă. 🙂