Jocul ideilor în ipostaza zilnică a eu-lui

Portarul de la intarea în şcoală se uita puţin mirat la fetiţa zglobie care semăna izbitor cu Dorothy din Vrăjitorul din Oz şi care trecea pe bicicletă într-un echilibru incert. Vântul îi zbura cosiţele aurii spre cer. Figura lui exprima bunătate, iar când viteza a împins-o spre trotuar, s-a grăbit să-i acorde asistenţă. Eram la fereastra de la bibliotecă, iar printr-un mister, am ajuns într-un minut lângă fetiţa lovită. Câteva ierburi de pe marginea drumului i-au atenuat căderea, iar bicicleta era lăsată baltă pe partea drepta a şoselei. Am luat bicicleta din drum şi am calculat matematic, din priviri, existenţa echimozelor, apoi m-am apropiat de fetiţă. Deşi lovită, fetiţa îşi făcea crize de conştiinţă că nu ar fi un bun mânuitor de vehicole. Printre amintiri din propria copilărie povestite ad-hoc, am încercat să fac o convertire spre nişte comprese reci şi un paracetamol pentru vânătăi. După nici zece minute ce au părut destul de lungi şi aşa pentru fetiţă, Dorothy autohtonă s-a ridicat şi alături de bicicletă şi-a continuat drumul mai lent de data aceasta, probabil spre yellow brick road, undeva în Emerald City cu gândul de a ajunge în Kansas, bineînţeles. După ce s-a depărtat, nişte versuri uitate s-au cuibărit în minte şi au început să sune destul de sonor:

„Somewhere over the rainbow

Skies are blue

And the dreams that you dare to dream

Really do come true.”

I-am urat în gând copilei să-şi urmeze visele, să fie la fel de naturală şi dezinvoltă şi să evite, pe cât posibil neplăcerile vieţii.

Joaca cu duzina de cuvinte a început la psi words.