Aşteptând o minune

Sunt zile în care se strâng în jurul nostru multe întrebări, când frunţile ne sunt împresurate de greutatea cuvintelor nerostite, când ne simţim părăsiţi şi sufletele freamătă timid întinzând aripi obosite de atâtea căutări. În acele momente apar dileme reale, existenţa pare ceva derizoriu, nu mai este văzută ca un miracol,  ne pierdem busola şi suntem dezorientaţi dar, apar dorinţe şi din nou începem să căutăm răspunsuri. Apoi, încet, încet, fără să disimulăm şi să ne ascundem după măşti, realizăm că veşnic suntem nemulţumiţi, că mereu aşteptăm minuni şi nu depunem prea mult efort crezându-ne în micimea noastră invincibili, chiar nemuritori.
Sunt încercări în viaţă care ne testează rezistenţa, care ne pipăie carcasa de care suntem uneori aşa de mândri şi care uneori ne lovesc necruţător. Vine firesc întrebarea de ce? sau de ce eu?… Apoi încercăm să ne recompunem după un val de tristeţe sau suferinţă, să aflăm ce vrem de la noi înşine şi să ne aruncăm din nou cu aceeaşi frenezie în „vânătorile de vrăjitoare” sau în aşteptarea înfrigurată a câte unei minuni…
Oricât de greu ne-ar fi, nu ne putem abţine şi aşteptăm mereu câte o minune care să ne însufleţească viaţa, nu pentru că suntem nişte naivi incurabili, ci pentru că unii din noi sau majoritatea, chiar dacă dispunem de liberul arbitru realizăm că unele lucruri ne depăşesc limitele, sunt mai presus de înţelegerea noastră… Evident că aşteptările trebuie să fie mereu realiste şi să nu ne iluzionăm că universul a conspirat în aşa fel încât să ne răsfeţe pe noi, iar unele cutume din istoria şi credinţa noastră seculară ne împiedică încă să fim autentici, să fim noi înşine şi să spunem lucrurilor pe nume dintr-o împământenită dorinţă sau maliţie de a demonstra celorlalţi ce oameni de caracter suntem şi atât de puternici… Uităm că nu trebuie să demonstrăm nimic nimănui şi să trăim cât mai autentic posibil într-o societate alienată psihic şi social.
Voi aşteptaţi o minune în viaţa voastră? 
*ELENA*

Bună LOLITA!
Impresionant articolul tău!
Fiecare așteptăm câte-o minune,sper
că ești bine?!
Un weekend frumos și liniștit îți doresc!
Cu mult drag te pup și îmbrățișez!

Liliana

Buna Elena!
Ma bucur ca ti-a placut ce am scris! Recunosc ca sunt sub influenta unor evenimente recente care m-au indemnat sa scriu aceste randuri si asa am simtit… Acum sunt bine! Multumesc ca ai trecut pe aici si ai lasat un gand bun! Intorc si eu aceleasi impulsuri pozitive! 😉
Week-end placut si linistit si tie! Îmbrăţişări şi pupici magici!

Rontziki

Foarte mare dreptate ai!
Cred că mereu aşteptăm câte o minune, nu doar atunci când ne e greu (atunci poate cel mai mult), ci şi în rest…minunea face parte dintr-o frumuseţe, dintr-o unicitate pe care ne-o dorim, o căutăm, o aşteptăm, pentru că nu ne putem mulţumi cu 1+1=2 🙂
Avem nevoie de minuni şi, dacă ne uităm atent, nu există viaţă în care minunea să nu-şi fi făcut apariţia măcar o dată 🙂

Liliana

Buna Rontziki!
Avem nevoie de minuni si da, însăşi viaţa de la debutul ei este un miracol pe care trebuie să-l apreciem, apoi toate evenimentele ce se succed de-a lungul curgerii ei ne demonstrează că merită să aşteptăm, să sperăm şi să ne deschidem sufletul în fata minunilor ce vor veni…
Îţi multumesc pentru gândurile tale pertinente şi întorc spre tine aceleaşi vibraţii însoţite de îmbrăţişări şi pupici generoşi! Toate cele bune! 🙂

Lasă un răspuns