Fructele mâniei

O carte pe care am recitit-o pentru a-mi reaminti sentimentele ce le-am simţit la prima lectură. Mi-am amintit de lupta pentru supravieţuire a familiei Joad alături de multe alte familii care s-au transformat în nomazi împinşi de greutăţile vieţii, de asuprirea proprietarilor de pământ care au devenit pe zi ce trece mai lacomi şi mai egoişti. În primul rând mi-a plăcut tehnica cu care John Steinbeck a ţesut intriga, cum a descris fiecare detaliu înţelegând umanitatea fiecărui personaj şi a urmărit de fapt drama întregii Americi. Este o viziune proprie a Marii Crize din America care a afectat pe fiecare american. Momentul în care devii năuc pentru că eşti derutat de încercările vieţii, „când umbli de colo până colo, de parc-ai fi pe jumătate adormit”, când simţurile, mai ales foamea te transformă, când se iveşte teama că nu vei găsi un loc de muncă, că nu vei fi în stare să-ţi hrăneşti familia şi peste tot sunt numai incertitudini şi frustrări, e momentul în care fructele mâniei îşi vor face apariţia. Sentimentul când familia îţi este aruncată să rătăcească pe drumuri, când şi cei în vârstă şi cei tineri sau cei mici sunt nevoiţi să rabde de foame şi nu au siguranţa unui acoperiş deasupra capului este surprins magistral. Destrămarea familiei apoi,  este văzută ca pe ultima redută pe care asupritorii vor să o cucerească, de aceea mama, personaj central şi definitoriu încearcă să menţină toţi membrii uniţi, lucru care nu îi reuşeşte în totalitate, disoluţia familiei fiind inevitabilă. Tom Joad, cu care cititorul se întâlneşte din primele pagini, impresionează prin puterea de a-şi reveni după ce ispăşeşte o pedeapsă de patru ani în închisoare în urma unei crime săvârşite la beţie şi este eliberat sub cuvânt de onoare, încearcă să-şi ajute familia cât de mult poate şi pentru a compensa durerea pricinuită mai ales mamei. Pastorul Jim Casy, care renunţă la meseria lui pentru că simte că nu mai are chemare, intră în familia Joad exact când aceasta este nevoită să plece spre California, văzută ca tărâmul făgăduinţei, unde cresc fructe minunate şi unde toţi sperau să înceapă o nouă viaţă.  Dezrădăcinarea familiei este de fapt şi tema principală a romanului şi apoi sunt evidenţiate lipsurile care pot spulbera temelia căminului. Acest roman este văzut ca un document autentic, o pagină valoroasă de istorie, probabil de aceea a avut atât succes la apariţie şi incită mult interes şi în prezent. Steinbeck nu exagerează cu nimic, iar istoricii vremii confirmă acest lucru prin consemnările lor. Dezastrului ecologic, seceta şi furtunile repetate de praf din 1935 i se alătură politica marilor proprietari şi toate acestea împing multe familii să ia calea pribegiei. Migraţia spre Vest, începând cu California care era prezentată ca un paradis terestru în afişele care au împânzit Sallisaw, Oklahoma locul de obârşie al familei Joad, părea soluţia salvatoare a problemelor ce vizau strict supravieţuirea şi apoi o eventuală stabilitate. Astfel, camioneta achiziţionată dintr-un târg de maşini uzate devine „vatra cea nouă, centrul vital al familiei”. „Maica” este personajul care consolidează relaţiile dintre toţi membrii familiei: bunici, copii, tineri şi îi ţine uniţi. Este stâlpul familiei şi impresionează prin tenacitatea şi demnitatea ei, prin umanitatea şi frumuseţea sufletească. „Taica” este văzut în contrast cu maica, un personaj şters, secund dar care participă la evenimentele familiei, deşi nu este factorul decisiv al lor. „Bunul” este un personaj poznaş, care spune snoave fără perdea şi pare un „copil nebunatic”, bea şi mănâncă fără măsură. „Buna” este o fire neînduplecată, certăreaţă. Copiii familiei sunt reprezentaţi de Noah fiul cel mare dar cam ciudat, pentru că la naştere i se deformase puţin craniul, deşi o fire blândă şi „străin de tot restul lumii”. Sora lui este Rosasharn sau „Trandafirul din Şaron” de curând măritată şi însărcinată. Al este nu puştan de şaisprezece ani cu succes la fete şi priceput la partea tehnică a maşinii, lucru care se dovedeşte foarte util în timpul călătoriei. În camioneta familiei Joad se mai află şi Unchiul John, fratele tatei care rămas fără soţie face excese. Mai este şi Connie Rivers, soţul lui Rosasharn, un flăcău de nouăsprezece ani, vânjos, dar nu prea încrezător în şansele familiei de a reuşi în California şi care pleacă în cele din urmă.
Drama familiei Joad este de fapt, drama întregii Americi. Traumele, lipsa de privaţiuni, umilinţele suferite formează traseul în care se regăsesc multe familii americane pribegite pe Route 66.
Scena din finalul romanului pare să simbolizeze triumful solidarităţii umane în ciuda adversităţii naturii şi a inechităţilor sociale, e de fapt speranţa în reclădirea Americii înfăţişată ca un efort colectiv.
Consider că e o carte care trebuie lecturată ţinând cont şi de contextul social al vremii şi de „experienţa” lui Steinbeck ca om al muncii care i-a oferit ocazia să simtă pulsul ţării şi să picure cuvinte din suflet.
Am mai scris ceva despre roman si aici.
CARMEN

ma bucur mult ca ai revenit! Lolita draga, mi-a fost dor de tine 🙂
Fructele mâniei… nu am citit cartea, dar am vazut filmul… acum catva ani. Premiat cu Oscar…nu de geaba!
O seara buna! 🙂

Liliana

Buna Carmen!
Multumesc de intampinare! Si mie mi-a fost dor de voi! 😉
Si filmul si cartea sunt exceptionale! John Steinbeck a scris niste romane memorabile care s-au bucurat de succes la public si nu degeaba, cum spuneai…
O seara placuta si tie! 🙂

Lasă un răspuns