Sunt un călător temporar pe drumurile prea tocite de căutări. Am poposit într-un miez de vară incandescent, cu o tăcere prelungă înscrisă pe chip şi, uneori, în momentele în care nu resimt relaxarea ca pe o lenevie, stând culcată pe iarbă în mijlocul naturii şi fiind încercuită de sunetele dragi ale verii – clipocitul apei, ţârâitul greierilor, joaca rebelă a vântului, cântecul feeric al păsărilor din văzduh, vânzoleala insectelor, forfota oamenilor – sunt doar o victimă a gravitaţiei şi gravităţii. Cerul tăcut, solemn îşi perindă norii pufoşi de alabastru cu aspect teluric printre ferigile genelor mele obosite şi reuşesc mereu să mă fascineze prin formele lor şi printr-o alunecare liberă, ameţitoare şi de un calm primordial. Atunci simt că sunt despovărată de timp şi trup, iar paguba simţurilor ce mă invadează o număr discret din vârful unghiilor mele, ca şi cum atunci învăţ pentru prima dată număratul. Degetele apoi conturează gura coaptă a dragostei arzătoare de viaţă ce mă îmbată cu şoaptă după şoaptă. Mă-nfăşor apoi în bucurii tulburi ce ţin prea puţin pentru aşteptările mele, iar eşarfa colorată a averilor mele sentimentale zboară lin în rotocoale diafane spre norii denşi de alabastru. Argumente îmi curg pe tâmplă, iar sita timpului le cerne subtil şi atunci temperaturile noastre devin egale: când e dogoare, când e răcoare, diferenţa fiind dată de un vânăt stăruitor ce colora la intervale inegale serenitatea cerului.
O secundă mai târziu am înţeles că decurgem toţi din nişte iluzii, necesare, absurde uneori şi căutăm inutil nişte lacrimi de ocazie la fiecare cădere. Mai ştiu că, deşi dorinţele sunt arse de aşteptare, limanele roase de valuri spumoase de întrebări, gândurile mele din miez de vară vor fi mereu rodate de speranţa unui nou început.
Alte încercări remarcabile cu cele 12 cuvinte găsiţi la duzinarii veterani pe blogul lui Psi words.
Zile senine şi relaxante! 🙂
