Puterea prezentului

O carte citită mai de mult, dar asupra căreia revin mereu de atunci pentru că a reuşit să mă pună pe gânduri, să mă marcheze şi chiar să schimbe ceva din felul în care percep realitatea şi mă identific cu mintea. Unele cărţi, unii oameni apar în viaţa ta în momente cheie, parcă meniţi să te ghideze, să te influenţeze sau să te ajute să alegi calea cea mai bună. Cartea a reuşit să mă contrarieze şi a evidenţiat unele idei pe care le ştiam, dar pe care le-am ignorat, fără să le acord atenţia cuvenită. Voi începe chiar cu nota introductivă a autorului Eckhart Tolle: ” Suntem aici pentru a-i permite scopului divin al universului să se îndeplinească. Aceasta este dimensiunea reală a importanţei noastre! ” Se porneşte de la ideea că suntem fiinţe mult mai evoluate decât credem. Cei care vor căuta în această carte concepţii pur religioase sau filozofice, – subtitlul fiind ghid de dezvoltare spirituală – vor constata că sunt descrise nişte convingeri personale, din perspectiva autorului, fără a urmări inducerea sau inocularea unor practici religioase sau idei oculte. Este evident că autorul a parcurs multe cărţi spirituale şi religioase şi prezintă o viziune asupra psihologiei umane care uită să trăiască clipa, acel carpe diem insuflat şi de latini, fiind tot mai mult ancoraţi în trecut sau aşteptând mereu un moment potrivit în viitor pentru a-şi descoperi esenţa. Ideile sunt destul de clare, iar conversaţia pe care autorul o are cu reporterul devine în cele din urmă o discuţie amicală cu noi, cititorii. Majoritatea relatărilor încep de la convingerea că „adevărata schimbare are loc în interior, nu în exterior.” Astfel, e nevoie de încercări dramatice prin care să trecem şi astfel să realizăm importanţa detaşării de corpul-durere şi de mintea care hrăneşte sinele fals. Chiar autorul a trecut la vârsta de 29 de ani printr-o încercare care l-a ajutat să se trezească din somnul indus de sinele fals. A apărut o stare în care era perfect conştient, dar fără gânduri şi atunci a realizat că împotrivirea îi va face rău. A fost momentul în care şi-a descoperit natura adevărată şi a încetat să se identifice cu forma. Cuvinte noi cum ar fi, corp-durere, sine fals, iluzie, stare atemporală de prezenţă conştientă, Fiinţa, iluminare, prind contur pe parcursul lecturii sub formă de întrebare-răspuns. 

Capitolul I ne îndeamnă să înţelegem că „nu suntem totuna cu mintea noastră”. „Identificarea cu mintea creează un ecran opac de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecăţi şi definiţii ce blochează orice relaţie autentică. Se interpune între conştiinţa de sine şi persoană, între dvs. şi restul oamenilor, între dvs. şi Dumnezeu.” Cu toate acestea se face precizarea că mintea este un instrument minunat dacă este folosit corect, dacă nu, devine distructiv. Gândirea compulsivă, repetitivă duce la pierderea unei energii vitale şi la dependenţă pentru că ne dă un fals sentiment de plăcere, care uneori se transformă în durere. Atunci când în fluxul gîndirii apare un gol declanşat de o frumuseţe uimitoare, de „o solicitare fizică extremă sau de un pericol foarte mare” urmat de o linişte interioară şi apoi de o „bucurie subtilă, dar intensă” înseamnă că v-aţi descoperit natura adevărată.

Capitolul II ne explică cum, „conştiinţa este calea eliberării de durere.” Durerile de cele mai multe ori apar în urma unor împotriviri, unor rezistenţe inconştiente. Etichetarea prezentului care uneori poate fi „neplăcut, groaznic, inaccceptabil” creează durere şi nefericire. Durerea acumulată, fără a accede la puterea clipei prezente creează un reziduu, „un câmp energetic negativ care vă locuieşte corpul şi mintea.” Sunt multe idei care mi-au deschis perspective noi, dar aş menţiona doar câteva dintre ele: ” Frica pare să aibă multe cauze: frica de pierdere, frica de eşec, frica de a nu fi rănit etc., dar, în ultimă instanţă, toate fricile reprezintă frica de moarte, de anihilare a sinelui fals.” „Odată ce aţi scăpat de identificarea cu mintea, pentru sentimentul dvs. de identitate nu mai are nici o importanţă dacă aveţi dreptate sau nu; astfel, nevoia compulsivă şi profund inconştientă de a avea dreptate, care este o formă de violenţă, nu va mai exista. Puteţi afirma clar şi ferm ce simţiţi sau gîndiţi, fără a mai fi agresiv sau mânat de sentimente defensive în legătură cu aceste lucruri. Sentimentul de identitate va deriva dintr-un loc mult mai profund şi mai autentic, din interiorul dvs., nu din minte.”

„… oamenii se înscriu deseori în graniţele unei nevoi compulsive de gratificare a sinelui fals şi caută lucruri cu care să se identifice pentru a putea umple acest gol pe care îl simt în ei înşişi.
” Sinele fals se identifică cel mai des cu posesiunile, cu ocupaţia, cu statutul şi recunoaşterea socială, cu educaţia şi cunoştinţele, cu aspectul fizic, cu aptitudinile speciale, cu relaţiile, cu istoria de viaţă personală sau a familiei, cu sisteme de credinţe şi apelează deseori la identificări politice, naţionaliste, rasiste, religioase şi alte identificări colective. Niciuna dintre acestea nu sunteţi dvs.”

Capitolul III ne îndeamnă „să pătrundem mai adânc în clipa de Acum.” Eliminarea iluziei timpului, opreşte mintea şi aceasta este cheia. O întrebare la care merită să medităm: „Credeţi că dacă adunaţi mai multe lucruri veţi fi mai împlinit, mai bun sau mai întregit din punct de vedere psihologic?

” Dacă mintea dvs. este foarte împovărată  de trecut, veţi trăi aceleaşi lucruri.” Dacă mintea este prea ataşată de timp se vor declanşa suferinţe şi probleme „interschimbabile”, dar care nu ne vor ajuta să devenim mai prezenţi, mai conştienţi, tocmai din cauza ataşamentului faţă de trecut şi viitor şi din negarea prezentului. ” Într-o situaţie de urgenţă, mintea se opreşte; deveniţi total prezent în clipa de Acum şi conducerea este preluată de un lucru infinit mai puternic.” Singura şansă de supravieţuire ca rasă este de a ne „trezi conştiinţa din visul materiei, al formei şi al separării. Sfârşitul timpului.”  Acest lucru implică şi spargerea unor „tipare mentale care au dominat viaţa umană de miliarde de ani şi care au provocat suferinţe inimaginabile.”

Capitolul IV ne prezintă „stategii ale minţii de evitare a clipei de Acum.” O idee cheie reţinută este: „puteţi alege, că nu sunteţi numai un conglomerat de reflexe condiţionate.” 

Capitoul V ne face să înţelegem ce înseamnă „starea de prezenţă”. „În spatele frumuseţii exterioare, există mai mult: ceva ce nu poate fi exprimat, ceva inefabil, o esenţă profundă, interioară, sfântă. Ori de câte ori există frumuseţe, această esenţă interioară străluceşte în afară. Ea vi se dezvăluie numai atunci când sunteţi prezent.” „Tăcerea este cel mai puternic vehicul al prezenţei…”

Capitolul VI ne introduce un alt cuvânt, „corpul interior”, iar capitolul VII ne deschide „porţi spre lumea nemanifestată”.

Capitolul VIII acordă atenţie „relaţiilor evoluate”. „Nici un lucru pe care l-aţi făcut vreodată sau care v-a fost făcut în trecut nu vă poate împiedica să spuneţi „da” în faţa a ceea ce există şi să vă concentraţi atenţia mai profund asupra clipei de Acum. Nu puteţi face acest lucru în viitor. Fie îl faceţi acum, fie nu-l mai faceţi deloc.” Sunt urmărite relaţiile de iubire-ură, dependenţa, plenitudinea, relaţiile ca formă de practică spirituală, renunţarea la relaţia cu sinele şi altele. 

Capitolul IX ne aminteşte că „dincolo de fericire şi nefericire se află pacea.” „Au existat multe persoane pentru care limitările, eşecul, pierderea, boala sau durerea de orice fel s-au dovedit cei mai mari profesori. Astfel au învăţat să renunţe la imaginile false despre sine şi la scopurile şi dorinţele superficiale, dictate de sinele fals. Au dobândit profunzime, smerenie şi compasiune. Au devenit reale.” ” … când trăiţi acceptând complet starea de fapt – singurul mod sănătos de a trăi – nu mai există „bine” şi „rău” în viaţa dvs.”

 De reţinut sunt şi citatele:

„Permiteţi lucrurilor să fie aşa cum sunt,  atâta tot. Atitudinea de a le „permite lucrurilor să fie aşa cum sunt” vă va ajuta să depăşiţi mintea cu tiparele ei de rezistenţă ce creează polarităţi pozitiv-negativ. Este un aspect esenţial al iertării.”

„Adevărata schimbare are loc în interior, nu în exterior.” 

„Niciun lucru real nu a murit vreodată, numai numele, formele şi iluziile.”

Capitolul X ne vorbeşte despre sensul abandonării şi despre acceptarea prezentului. „Abandonarea este un fenomen pur interior.” 

„Nu-i daţi nefericirii, indiferent de forma ei, un lăcaş în interiorul dvs.” 

„Când durerea este profundă, orice discuţie despre abadonare vi se va părea oricum inutilă şi lipsită de sens. Când durerea este profundă, este foarte probabil să simţiţi o dorinţă puternică de a fugi de ea, în loc să vă abandonaţi ei. Nu doriţi să simţiţi ceea ce simţiţi. Ce ar putea fi mai normal? Dar nu există scăpare, ieşire. Există multe evadări false – munca, băutura, drogurile, furia, proiecţia, reprimarea ş.a.m.d. -, dar ele nu vă vor elibera de durere. Suferinţa nu scade în intensitate când o faceţi să devină inconştientă. Când negaţi durerea emoţională, tot ceea ce faceţi sau gândiţi, inclusiv relaţiile dvs., devin contaminate de ea.” 

„Nu puteţi ierta  într-adevăr pe cineva atâta timp cât sentimentul dvs. de identitate derivă din trecut. Numai având acces la puterea prezentului, care este puterea proprie, poate exista iertare autentică.” …

” Când realizaţi în adâncul sufletului că niciun lucru pe care l-aţi făcut vreodată sau care v-a fost făcut nu poate atinge câtuşi de puţin esenţa radiantă a fiinţei dvs. adevărate, întregul concept al iertării devine inutil.”

O carte care merită a fi citită pentru că ne ajută să vedem mai clar priorităţile, să descoperim scopul  vieţii noastre pe pământ şi să fim prezenţi. E părerea mea cel puţin, iar dacă aveţi alte opinii, vă rog să le menţionaţi!… 🙂
Despre altă carte a lui Tolle am scris aici.

Lasă un răspuns