Criză de identitate

* republicare
Sunt punctul final din toropeala curgerii mele în neant,
Sunt frunza stacojie ce se desprinde şi
cade agale
Pe gardul umed din grădina vieţii mele.
Sunt vântul ce sfâşie cerul plin de nori
Şi le franjurează orgoliul alb şi pufos.
Sunt umbra ecoului din adâncul peşterii,
Sunt firul de praf ce pluteşte pe
moliciunea petalei
şi o mângâie drăgăstos,
Sunt glasul candid al unui copil
Născut prea devreme şi care a crescut prea
repede.
Sunt întrebarea nerostită de pe buze prea
voluptoase
ca să mintă.
Sunt mirarea păsării libere ce-şi întinde
aripile
în voia curentului vieţii.
Sunt valul spumos ce biciuieşte malul
abrupt.
 
Sunt încăpăţânarea calului nărăvaş
ce trage zăbala nechezând continuu,
Sunt începutul zilei dintâi şi regretul
nopţii de pe urmă.
Sunt mireasma verii trecute şi mustul
parfumat al toamnei ce a venit,
Sunt un simplu om pe metereze şi un
conglomerat de atomi instabili fără tine.
Vino alături de mine şi voi fi doar eu!
@Lolita

CARMEN

emotionante versuri, pline de gingasie si suavitate. superba idee! cu cât ne cunoastem mai bine, realizam cât de putin stim despre noi 🙂
Iti doresc o duminica minunata!

Lasă un răspuns la Liliana Anulează răspunsul