Călătoria

Căldura de peste zi se disipa prin reflexe vagi, rătăcitoare ale unor zgomote înfundate ce marcau apoteotic un amurg scăldat într-o vrajă dulce. Peisajul unei zile ce aluneca anevoie, trăgând după ea şi secundele nedezlegate ale unor oameni ce păreau robotizaţi. Cerul era scăparea, pentru că restul din jur aluneca spre cenuşiu, spre negru.  Ziua, smulgea cu înfrigurare frunzele sângerii de pe ramul copacilor uimiţi şi tavanul alburiu al norilor nuzi. Larma sufletelor se domolea şi toţi începeau a visa în tainic har.
Coborî din maşina aceea, plină de nerv, ce atrăgea mereu toate privirile şi avea un pas hotărât, de femeie care ştie ce vrea. Costumul puţin ciudat, din alte lumi, al anului 2070, îi venea mulat pe formele feciorelnice. Era o femeie frumoasă, dar avea o mină tristă, gânditoare. Abia sosise acasă şi-i aruncă soţului o privire inexpresivă ce însemna multe, după un salut scurt şi o îmbrăţişare automată:
– Mi-e foame şi vreau să plec repede înapoi, pentru că nu am găsit rezolvarea problemei! Suspectul a părăsit aria de căutare şi vom fi nevoiţi să extindem zona! Voi ce aţi mai făcut?
– Noi? Bine! Speram să-ţi petreci seara cu noi şi să ne răsfăţăm unul în braţele celuilalt! o tachină soţul, prinzând-o în braţe. Copilul nu te-a văzut deloc săptămâna aceasta. Pleci la prima oră, iar seara ajungi când e deja adormit! Chiar m-a întrebat dacă eşti supărată pe el…
– Serios? Voi discuta cu el! Ştiu că am de recuperat mult timp cu voi! spuse femeia în timp ce mânca în grabă.
– Mama, mama! Ce bine că ai venit acasă! Trebuie să-ţi povestesc despre competiţia pe care am câştigat-o!
– Sunt şi eu bucuroasă că te-am prins încă treaz! Hai în camera ta să povestim!
– Deşi toţi colegii m-au descurajat am fost primul care a trecut linia de sosire la proba de viteză! Profesorul m-a laudat şi mi-a dat un soldăţel de plumb, drept talisman! A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea! spuse dintr-o răsuflare micuţul, cu ochii plini de scântei lucitoare…
Mama depuse o sărutare caldă pe fruntea ce fremăta de gânduri încă nerostite şi îl îmbrăţişă prelung. Se uita protectoare la el şi gândi că ar vrea să rămână cât mai mult timp aşa: entuziasmat, vesel, mic şi plin de vise!
– Mă bucur pentru tine, Kevin! Împlinirile tale sunt şi ale mele! Şi nu sunt supărată pe tine, nu am de ce! Eşti soarele şi viaţa mea! Însă, ştii prea bine că mami are un serviciu mai dificil şi sunt nevoită să lipsesc de lângă cei dragi mie, pentru a-i prinde pe cei răi! Şi acum va trebui să plec, din păcate! Dar vreau să ştii că te iubesc şi eşti sensul vieţii mele!
– Mami, vreau să-ţi dau ţie soldăţelul meu! Ca să te protejeze de cei răi! Te rog mult ca să-l iei! se rugă piticul pe un ton serios.
– Bine! Dar, promit că ţi-l voi aduce dimineaţă la prima oră ca să te însoţească la şcoală! La revedere, dragilor! apucă să mai spună, în timp ce ieşi ca vijelia pe uşă.
Celălalt alter ego al ei o aştepta cuminte în faţa casei şi o propulsă pe şosea fără să simtă. Experienţa condusului era totală. Motorul electric şi cel termic se îmbinau ca două spirale ce formează un ADN perfect. Se potriveau împreună şi se ajutau în misiunile pline de neprevăzut. Erau doi parteneri de încredere! Sistemul Hibrid Toyota era eficient şi o salvase de multe neplăceri. Era o maşină silenţioasă, graţioasă. Îndrăgea să o audă torcând cuminte, ca o pisică mulţumită, iar puterea motorului termic la viteze mari o făceau să creadă că pluteşte. 
Nu consuma mult, era ecologică, iar cuplul impresionant la viteze mici nu necesita o conectare la o sursă de alimentare externă, deşi avea şi motor electric. Apăsa butonul Start şi pedala de acceleraţie şi zbura cu puterea gândului. Totul se activa automat, la fel ca şi imaginile de pe retina proprie când face scenariul unei crime sau unui atac armat. Ultima misiune de care răspundea, îi ridicase probleme. Dar, ca de fiecare dată, hibridul Toyota o ajutase să găsească echilibrul, să se strecoare ca o felină şi să ajungă teafără la destinaţie. Era nevoită să frâneze constant în urmăriri, dar ştia că astfel bateria se reîncărca şi nu o va lăsa la greu. Echipa care o ajuta să găsească banda de răufăcători, pusă pe fapte mari, era tot mai circumspectă când Amelie era nevoită să dea explicaţii. Cum reuşise să se strecoare? Când ajunsese aşa repede acolo? De ce era mereu în acel costum mulat şi călătorea în acel Prius hibrid care îmbina cele mai avansate motoare convenţionale cu un motor electric necesar pentru o acceleraţie rapidă şi performanţe mai mari la viteze superioare? 
Ce avea de ascuns? Prea le ştia pe toate! Tehnologia auto era suficient de avansată pentru a-şi explica toate acele atuuri, dar avea ceva în plus, avea şi un program flexibil doar pentru stăpâna lui pe care o urmărea peste tot, printr-un fel de GPS, ca şi cum erau un tot unitar. Se completau, iar călătoria împreună era o plăcere.
Momentul în care Amelie se afla în faţa clădirii ce urma să fie aruncată în aer, îi rămase întipărit în minte. Era flash-ul care se repeta intermitent la anumite perioade, iar imaginea lui Kevin care îi oferă soldatul de plumb o făcea mereu să verse lacrimi. Va reuşi să-şi ţină promisiunea?… 
Atunci se crease acea buclă temporală şi aterizase, cu tot cu hibrid într-o lume paralelă. Era un zbor ireal, o plutire prin secvenţe spaţiale în care noaptea îşi cernea scrumul, iar puţinele flori rămase îşi dăruiau văzduhului, în liniştea lor castă, parfumul discret. Cel puţin, aşa simţise! Volatilul acela i se impregnase în piele şi retrăia acea secvenţă la infinit. Visase oare? Era o reprogramare? O teleportare? 
O chinuiau prea multe gânduri sinistre, iar faptul că nu-şi putea ţine în braţe fiinţele dragi îi strecura în suflet o durere şi mai mare. Cine se juca cu vieţile lor? Hibridul Prius era acum şi familie şi prieteni şi tot… Oare va găsi drumul înapoi? Ce se întâmplase?
sursa foto: www.toyota.ro
Text scris în cadrul competiţiei Super Blog 2013! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! 🙂
Diana

O masina foarte interesanta! 🙂 Din ce-mi mai amintesc ca am citit despre ea este ca prinde viteza destul de mare… adica nu trebuie sa nu intepenim pe banda intai! 🙂 Ar fi cazul ca toti cei care isi spun ecologisti sa achizitioneze una! 🙂

Lasă un răspuns