Încă de când își luase carnetul, avea iluzia că
este cel mai bun șofer în viață, iar escapadele lui prin oraș sau în afara lui,
erau condimentate de depășiri pe linie continuă, fără semnalizare, de derapaje
periculoase pe criblura șoselelor, neacordare de prioritate și multe altele.
Era clar că nimeni nu se încumeta să-i atragă atenția, pentru că, spaima șoselelor,
cum a fost poreclit, avea și un noroc orb. Scăpase de nenumărate ori din situații limită,
iar soarta i-a întins de fiecare dată un buchet de flori albe, pentru a-i
reaminti de încă o șansă ce i-a fost acordată. Totul se derula trepidant, viața
alerga în urma zilelor, abia ținându-și respirația, până se întâmplă
neprevăzutul. Prietena lui a fost implicată într-un accident rutier, dintr-un
motiv, bizar, inițial, dar grav, la o analiză la rece. Era și el printre acei
tineri care scriau mesaje și e-mailuri pe mobil în timp ce conducea, la fel
cum procedase și prietena lui. Nu părea ceva grav, dar când s-a prezentat în
grabă la spital și a văzut toate rănile pe acel corp firav și iubit, de-abia
și-a putut stăpâni țipătul de uimire, durerea sfâșietoare. Putea fi în acel pat
de spital, putea fi el cel accidentat, de ce trebuia să fie ea? Cu ce greșise?
El deviase de prea multe ori, iar lecția ce-i fusese oferită pe repede înainte,
era prea greu de înțeles, de digerat. De ce să sufere ea? Zile la rând a căutat
un răspuns viabil, iar soluția la frământarea lui atât de umană și firească, a
venit odată cu zorii. Trebuia să ia niște măsuri, să facă niște schimbări.
Dilema lui, generatoare de gânduri înălțătoare, de trezire a conștiinței, s-a
transformat în salvarea lui. Se uita cu ochi umezi la reclama firmei Toyota, care apăruse exact când trebuia și a fost prima dată când a
conștientizat pericolul la care era expus, de fiecare dată când vorbea la
telefon sau trimitea mesaje pe mobil.
Era un experiment, încercat pentru prima
dată în România, iar pericolele la care este expus atât șoferul cât și
pasagerii, pietonii, sunt foarte reale. Oricând putea să-și piardă viața și să
pună în pericol și alți oameni. De ce? Chiar merita? Ajunsese la concluzia că
totul putea fi evitat, iar bravada specifică vârstei putea fi controlată,
monitorizată. A reușit să facă puțină documentare asupra fenomenului, iar
faptul că România a fost inclusă într-o statistică pe locul I la decese
rutiere, din Uniunea Europeană, l-a speriat și mai mult. Ce inconștientă! Să
irosești atâtea momente frumoase alături de cei dragi ție, doar pentru a arăta
ce „zeu” ești! O infatuare prea copilăroasă, care nu-l ajuta cu nimic. Devenea
tot mai clar în mintea lui obiectivul: să renunțe la bravadă și să ajute cât
mai mulți oameni. S-a hotărât să lanseze sloganul firmei Toyota, Don’t Text and Drive!,
să facă o campanie de atragere a atenției asupra pericolului pe care îl
reprezintă utilizarea telefonului la volan.
Mașina are alt rol, bine definit, iar telefonul e periculos în acest context. E mult mai comod, simplu să fie folosit handsfree-ul pentru convorbiri, iar mesajele se pot scrie când se face o pauză. Viața e valoroasă și nu trebuie ratat nici un moment!
Faptul că Toyota militează pentru un mediu curat, pentru o educație civică responsabilă și protejează viața prin promovarea unor clipuri care să respecte pe toți participanții la trafic, l-a convins că e alegerea corectă, în ce privește sursa de informare. A conceput chiar și câteva flyere cu desene proprii, niște prezentări în Power Point realiste și a început campania de informare, începând cu liceul lui. Profesorii și colegii de clasă se uitau la început reticenți, știindu-i antecedentele, dar observându-i pasiunea și sclipirea din ochi, au realizat că ceva se schimbase, nu oricum, ci în bine. Spaima șoselelor se transformase în conștiința șoselelor.
Ziua următoare a început cu un buchet de flori albe oferit prietenei lui, venită acasă după o spitalizare îndelungată. Era recunoscător că scăpase cu viață. Astfel, drumurile erau deschise și trasee noi se profilau la orizont. Îi
venea să strige: Alegeți viața, în orice situație! Merită fiecare clipă!
Mi s-a spus de multe ori că sunt prea sensibilă pentru
lumea crudă în care trăim, că mă consum prea
mult pentru toate nedreptățile și că idealizez orice situație. Sincer, nu știu
cum aș putea să mă schimb, pentru că, uneori, energia vitală investită în
proiecte fără finalitate și satisfacții, duce la emoții negative și la
frustrări. Ar fi greu să schimb felul meu de a fi, acela care încearcă să
empatizeze, să ajute, să simtă cele mai firești emoții pe care viața ni le
oferă zi de zi. De ce să fim altfel, de ce să disimulăm și să alergăm după
himere? Nu ar fi mai firesc să fim noi înșine, să încetăm să ne mai criticăm și
să încercăm să fim cea mai bună variantă a noastră? Să lăsăm emoțiile adevărate să iasă la lumină, să ne transforme în lumină! Să fim pescărușul Jonathan care zboară liber spre zenit!
Am înţeles, mai greu la
început, dar după ce multe experienţe s-au repetat pentru a înţelege
lecţia, că alegerile pe care le facem încă de la primele ore ale dimineţii,
sunt de fapt o consecinţă a felului nostru de a fi. Nu am putea alege ceva care
să nu corespundă ierarhiei de valori pe care ne-am construit-o în timp. Până şi
dispoziţia pe care o alegem spune multe despre noi. Dacă alegem să fim bonomi,
tăcuţi, închişi în propriul turn de fildeş, meditativi, circumspecţi, nervoşi,
critici sau joviali, pozitivi, tonici, empatici, cu siguranţă îi vom
influenţa şi pe cei din jurul nostru să fie într-un anumit fel. Ei vor răspunde
sau vor alege să rezoneze cu noi, sau vor alege să ne ignore când ne vom
întâlni, dar, cu siguranță, dacă vom fi autentici, ne vom simți noi bine și e
de ajuns. Ţine de liberul arbitru şi de capacitatea de a fi autentic, zic eu,
pentru că prea mulţi aleg să disimuleze şi să braveze pentru a-şi etala efemera
credinţă că sunt atotputernici. Deşi trăim în era lui repede, mult şi prost, eu
aleg să am propriul ritm şi bioritm într-o cadenţă impusă doar de ceea ce simt.
Am ales şi să fiu mai puţin activă pe blog pentru a mă regăsi, pentru a trăi în
lumea adevărată, cea cu feţe vesele şi triste, cea în care uneori te simţi un
iubit al sorţii şi alteori un marginalizat, un intrus. Am ales să trăiesc
gustul uneori dulce, alteori amărui al vieţii aşa cum este ea, cum ne-a fost
oferită, lucruri pe care pe blog sau oriunde în mediul electronic le poţi simţi
doar artificial, indus.
Odată ieşită în tumultul de afară, simt căldura, viața, care mă împresoară
şi multe tensiuni inutile ce duc la conflicte. Atunci aleg să le ocolesc
metodic, fără să le dau o importanţă nemeritată, pentru că am realizat cât de
derizoriu este să cad în plasa conflictelor induse şi să-mi consum energia de
care voi avea nevoie să duc la îndeplinire obiectivele propuse pentru o zi.
Apoi, aleg să fiu cea mai bună variantă a mea în ziua ce tocmai mi-a dat bineţe
şi alerg spre destinaţia dorită, cu un zâmbet pe buze. Conflictele sunt și constructive
uneori, pentru că rezolvă probleme care mocnesc și nu sunt spuse sau
detensionează relații încrâncenate, neînțelese. Am fost și eu atacată de
gânduri negative, am simțit frica și durerea în multe împrejurări, dar, am
revenit mereu pe metereze, alegând să-mi depășesc limitările, să ies din zona
de confort, cu credința că fac ce trebuie. Tiparele de gândire pot fi
schimbate, important e să-ți dorești acest lucru, iar fiecare eveniment
negativ, trebuie văzut ca pe o încercare de a te autodepăși, de a găsi simplitatea.
Am reușit chiar
să-mi surprind unii prieteni, prin punctarea unor gânduri ce-mi dădeau târcoale.
Am spus tare și răspicat ce am gândit, dar apoi, am înțeles că nu toată lumea
vede sinceritatea ca pe un lucru util, nu merită să-ți deschizi sufletul în fața
oricui, pentru că, se poate interpreta și că ești altfel, un pic nebun. Am ales
mereu sinceritatea trăirilor, chiar și atunci când, speranța mă încurajase că, totul
va fi bine, dar nu a fost. Deși par o copilă, viața mi-a oferit multe palme, am
trecut prin experiențe nebănuite, iar singura concluzie în urma acestora, e că
am descoperit resurse miraculoase și am reușit să fiu puternică. Toți suferim
într-o mai mică sau mare măsură de ură de sine și sentimente de vinovăție, dar,
cu cât le amplificăm, cu atât viața va fi mai grea pentru noi. Resentimentul,
criticismul, sentimentul de vinovăție și frică sunt cele care cauzează mai
multe probleme decât orice pe această lume, iar crezurile noastre sunt acele
care atrag persoane care ne tratează într-un anumit fel, bun sau rău. Conform
standardelor cui nu ești suficient de bun? Pentru cine?
De aceea, când am auzit de comunitatea Konumono și de
faptul că pune pe primul loc emoțiile, am ales să mă alătur lor și să lupt
pentru o lume autentică. O comunitate care să ne îndemne să ne iubim, să ne
acceptăm, să ne aprobăm pe noi înșine exact așa cum suntem, fără regrete și să
ne învețe să trăim în lumea reală, cu bune și rele, e de dorit și sper să ajut
și eu la construirea ei.
Astăzi, aleg să fiu eu însămi, aleg să fiu fericită! Voi ce
alegeţi? Vă doresc gânduri bune şi alegeri reuşite! 🙂
Vă las cu o poezie proprie, care să mă prezinte mai bine…
Sunt punctul final din toropeala curgerii mele în
neant,
Sunt frunza stacojie ce se desprinde şi cade agale
Pe gardul umed din grădina vieţii mele.
Sunt vântul ce sfâşie cerul plin de nori
Şi le franjurează orgoliul alb şi pufos.
Sunt umbra ecoului din adâncul peşterii,
Sunt firul de praf ce pluteşte pe moliciunea petalei
şi o mângâie drăgăstos,
Sunt glasul candid al unui copil
Născut prea devreme şi care a crescut prea repede.
Sunt întrebarea nerostită de pe buze prea voluptoase
ca să mintă.
Sunt mirarea păsării libere ce-şi întinde aripile
în voia curentului vieţii.
Sunt valul spumos ce biciuieşte malul abrupt.
Sunt încăpăţânarea calului nărăvaş
ce trage zăbala nechezând continuu,
Sunt începutul zilei dintâi şi regretul nopţii de pe
urmă.
Sunt mireasma verii trecute şi mustul parfumat al
toamnei ce a venit,
Sunt un simplu om pe metereze şi un conglomerat de
atomi instabili fără tine.
Aventura
începuse într-o zi de sâmbătă, zi prin excelență programată pentru cumpărături.
Simțea că este una din acele zile norocoase și de aceea, plecase cu zâmbetul pe
buze, spre cel mai apropiat supermarket. „Înarmată” cu un cărucior de
cumpărături, cu voie bună și determinare, pornise spre vânătoarea de promoții.
Știa din reclamele primite prin poștă că, mereu se ivește câte un chilipir
pentru cumpărătorii fideli sau o ofertă tentantă la câte un produs. Era
optimistă, ca de obicei și a ales prima dată raionul cu brânzeturi, pentru că,
fiecare masă avea în componență și brânza.
Era fan brânză de când se știa, iar sortimentele
de mâncare inventate, doar pentru a completa gustul inconfundabil și pufos, a-i
adăuga un plus de savoare, erau deliciul familiei: pizza, tartine, bărcuțe din
zuccini sau vinete, cartofi copți și umpluți cu brânză, frigărui cu legume
colorate, cașcaval pane, ciuperci umplute sau deserturi minunate, erau doar
câteva din delicioasele preparate care aveau drept component de bază, brânza.
Toți apropiații îi cunoșteau pasiunea pentru brânză și i-o împărtășeau.
Mare
i-a fost mirarea când a descoperit în apropierea raionului cu brânză un
promoter pus pe șotii, evident un gurmand pasionat de acest aliment, ce ne
oferă proteine și calciu. Era un tânăr sexy, înalt, cu voce gravă și ochi
verzi, pătrunzători, iar cei din jur, fascinați de jocul lui, nu puteau pleca
fără să guste ceva sau măcar să încerce. Cubulețele de cașcaval afumat și
brânză stăteau cuminți pe tocătorul de lemn, iar promoterul jongla cu un cuțit
pe deasupra lor, pentru a atrage atenția. Eroina noastră se instalase într-un colț
al raionului cu brânzeturi și urmărea amuzată acțiunea. Își închipuia cum acele
bucățele de cașcaval se topeau în gură și aveau finețea unui unt, iar textura
lor cremoasă îi induceau acea stare unică de bine. Amâna momentul pentru a-și
construi o strategie sau a distrage atenția, pentru că era de neconceput să nu
guste.
Au
fost mulți curioși care s-au oprit și au încercat să savureze magicul aliment,
dar, majoritatea s-au confruntat cu dependența și testul de rezistență al promoterului
inovator, care nu se lăsa prea ușor înduplecat să cedeze din cantitatea ce-i
fusese oferită spre prezentare și degustare. Primul a fost omul de afaceri,
sigur pe el, cu cravată și costum de firmă, învăluit într-un parfum fin, care a
mirosit ușor, delicat, adulmecând fumul de fag și a lansat enunțul că Delaco stăbine pe cașcaval, cum bine știm cu toții!
–
Pot gusta și eu? Sunt fan al cașcavalului
Delaco, unul din principalii furnizori de produse lactate și brânzeturi pentru
marile rețele de magazine din România, încă de la începuturi, din 1996!
–
Nu mă impresionezi cu amănunte istorice!
Trebuie să-mi dovedești fidelitatea și pasiunea ta pentru produs! adăugă jovialul
promoter, iute de mână și incoruptibil.
–
Atunci îți voi povesti despre ultimul fel
de mâncare cu brânză! E vorba de șnițel de pui cu cașcaval afumat. Secretul e
să împăturești pieptul de pui cu cașcavalul și să-l prinzi cu o scobitoare!
Promoterul,
fascinat de descriere a închis ochii și atunci, afaceristul nostru și-a luat
porția râvnită, satisfăcut. Următorul potențial client, se plimba de jur
împrejur, aruncând ocheade interzise nu numai produsului, ci și promoterului
carismatic. Era îndrăgostita veșnică, mereu în căutare de aventură și suspans.
Și-a făcut curaj în cele din urmă și s-a apropiat de stand. Se uita afectată
spre cubulețele savuroase și a cerut și ea:
–
Se poate să gust și eu? Mă uit de mult
la tocătorul plin de cașcaval și nu mă pot abține!
–
Rămâne de văzut domnișoară! Cum îmi dovediți
că sunteți fan brânză?
–
Zilnic gătesc folosind brânza Delaco!
–
Care este cel mai de succes fel de mâncare
pe care l-ați gătit recent?
–
Ei, da! E un fel de mâncare serios! Cred
că voi mai lua o bucățică să-mi treacă pofta!
–
Vă invit să gustați! clipi des
îndrăgostita veșnică. Pot să fac și un selfie?
–
Mă mai gândesc! Vă mulțumesc de invitație!
vorbi puțin neatent promoterul nostru, la gândul unui selfie, suficient pentru
ca îndrăgostita să se bucure de o fărâmă pufoasă de cașcaval.
Imediat intră în scenă
familistul convins, însoțit de soție și copii, împingând căruciorul plin de produse
și curios din fire. Se opri puțin, cântări din privire produsul și hotărî că
merită toată atenția.
–
E un produs nou? întrebă adulmecând
familistul.
–
E cremă de brânză de la Delaco, primul
strat și după aceea, îți folosești imaginația!
–
Ador sandvișurile cu cremă de brânză cu usturoi
și tortilla! Toată familia mea e fană! Dar cubulețele? Cașcaval afumat? Pot
degusta și copiii?
–
Nu mă sensibilizezi așa! Mai spune-mi alte
bunătăți cu brânză!
–
Brânza e sănătoasă și poate fi reinventată
în fiecare anotimp! Asigură familiei mele energia necesară unei zile întregi!
Aperitive cu legume și brânză, legume coapte pe grătar, ouă umplute cu legume
și brânză, pateuri cu miez de lapte, lasagna, plăcintă, tartine…
–
M-ai convins! spuse promoterul scrupulos
și întinse bucățile de cașcaval copiilor pofticioși.
În momentul când
adolescenta distrată amatoare de selfie își încercă norocul, s-a apropiat și eroina noastră,
convinsă că a găsit o strategie.
–
Aș vrea și eu să gust din cașcavalul
afumat! Suntfan brânză declarat! Promit că porția mea o voi împărți cu tine!
Una ție, una mie!
–
Ești abilă! șopti tânărul șugubăț,
vizibil impresionat, după o zi plină de aventuri.
Satisfăcută că a găsit
abordarea optimă, și-a aprovizionat căruciorul cu o porție generoasă de
cașcaval și cremă de brânză, iar vânătoarea de promoții a continuat.
.jpg)
