Jocul ideilor în ipostaza zilnică a eu-lui

Zoroastru

Încă din cele mai străvechi timpuri, pietrele cu aspect, luciu, culoare, transparenţă şi duritate ieşite din comun, sau cele rare -cu calităţi deosebite- au fost considerate preţioase. Mai sunt cunoscute şi alte pietre cărora le lipseau aceste aspecte, dar care se bucurau de importanţă locală , de atracţia exercitată de mister sau de modă, iar ulterior acestea au primit denumirea de semipreţioase. Interesul faţă de pietrele preţioase datează încă din Mezolitic. Ele au fost exploatate şi prelucrate la un nivel foarte ridicat în Asia Centrală şi de Est, Mesopotamia, Babilonia, Egipt şi America Centrală. Există şi o atestare documentară în ce-i priveşte pe greci, romani şi bizantini care se ştie că erau admiratori fervenţi şi cunoscători ai pietrelor preţioase. În Europa Centrală şi de Nord au existat puţine tentative de a prelucra şi utiliza bijuteriile. Interesul faţă de pietrele preţioase a crescut considerabil în Europa o dată cu progresul ştiinţei şi al comerţului în secolele XV şi XVI. Asocierea pietrelor preţioase cu semnele astrologice şi cu credinţa în supranatural a avut rolul ei. Punctul maxim a fost atins în secolele XVIII şi XIX, când au fost descoperite noi depozite de pietre preţioase. Pe lângă aspectul deosebit, proprietăţile lor, adesea excepţionale, au făcut ca gemele să fie folosite ca obiecte de cult încă din Preistorie. Mai târziu, astrologii au asociat pietrele preţioase cu anumite semne zodiacale, stelare şi planetare. Proprietăţile fizice neobişnuite ale unor pietre, de exemplu conductibilitatea electrică (cuarţ,turmalină) sau magnetismul (hematit), au făcut să fie utilizate ca leac (cuarţul şi turmalina pentru transfer de energie; hematitul pentru tratarea reumatismului). Tratamentul cu geme se face prin aplicarea lor, singure sau în diferite combinaţii, pe locurile dureroase ori centrii nervoşi sau energetici importanţi – chakrele. Ce sunt chakrele? Sunt puncte de energie fizică şi spirituală, potrivit filozofiei yoga: a creştetului(alb), a frunţii(purpuriu), a gâtului(albastru), a inimii(verde), a ombilicului(galben), sacral(portocaliu), a bazei coloanei verticale(roşu). Fiecare piatră folosită activ în tămăduire trebuie descărcată şi apoi încărcată din timp în timp. Cel mai bine se descarcă piatra în ape curgătoare şi apoi este reîncărcată la soare. Nu toată lumea crede în puterea extraordinară a pietrelor preţioase, dar dacă veţi purta şi atinge o piatră pe care aţi cumpărat-o doar pentu că v-a atras prin culoare, formă sau aspect veţi simţi o legătură şi veţi începe propria relaţie cu ea. Piatra va deveni un rezervor de energie, un sprijin psihologic în momentele grele. Nu pot spune că sunt o împătimită a pietrelor preţioase, dar m-au fascinat mereu şi legătura mea cu ele este mai mult în plan mental decât fizic. Informaţiile despre ele le-am extras printr-un rezumat dintr-o mică enciclopedie de la editura Rao cu titlul chiar „Pietre Preţioase”. (autori sunt Rudolf Dud`a şi Lubos Rejl)

Dacă ar fi să mai socotim faptul că discuţia despre ele a înflăcărat mereu minţile oamenilor, ele fiind de multe ori cauza destrămării unor iubiri, pe seama lor se pun rivalităţi, legende, inspirând în acelaşi timp, credinţa în puterea lor de a aduce prestigiu şi noroc, poate aş reuşi să vă conving. Puţini sunt însă cei care cunosc cele două “tăişuri” ale pietrelor preţioase. În vreme ce jocurile de lumini ale diamantului sunt datorate limpezimii şi purităţii compoziţiei sale, alte pietre preţioase, cum ar fi rubinul, safirul, smaraldul sau topazul şi-au câştigat reputaţia şi valoarea datorită impurităţilor, fără de care ar fi pur si simplu nişte pietre obişnuite. Probabil voi dezvolta în alt post despre o singură piatră preţioasă…

Informaţiile le-am postat cu dorinţa de a rămâne undeva într-un loc drag mie pentru momentele în care mi-aş dori să le rememorez, iar dacă v-au plăcut şi vouă sunt cu atât mai încântată!