Culoarea tristetii

Navigand pe net am descoperit un articol scris de Mircea Cartarescu la intoarcerea dupa 6 luni din Germania care surprinde magistral aspectele atat de dureroase ale unui Bucuresti obosit, prafuit dar totusi iubit…Va redau un fragment, iar restul articolului il puteti citi aici !
„Oricât s-ar fi stricat Germania, Bucureştiul rămâne la fel de şocant la întoarcere. Îţi vine să te spânzuri din primele zile. Nu-i vorba numai de gropile de primăvară, nici de hârburile de clădiri care stau să cadă pe tine şi care fac din Bucureşti una dintre cele mai urâte privelişti de pe pământ. Nu-i vorba nici măcar de circulaţia haotică şi periculoasă moment cu moment.

E vorba despre oameni. Bucureştiul pare locuit de oameni bolnavi, care-şi duc suferinţele pe picioare. E şocant cât de lipsite de culoare sunt feţele celor mai mulţi inşi pe care-i vezi prin oraş, ce expresii teribil de triste pot avea ochii lor, cât de diforme le sunt trupurile. Oameni chinuiţi, extenuaţi, hingheriţi dintr-un loc în altul, hrăniţi prost, dormiţi neîndestulător.

Când ai văzut o bucată de vreme numai oameni normali şi destinşi, eşti uimit de cât stres pot suporta con cetăţenii tăi. N-ai cum să nu le ierţi izbucnirile isterice: la ce să te aştepţi de la nişte oameni cărora oraşul ăsta le mănâncă zilele şi nervii? Doar când te întorci dintr- o ţară normală – cu toate păcatele ei – îţi dai seama de adevărata tragedie a României: că, de fapt, locuitorii ei nu sunt nici mai bogaţi, nici mai fericiţi, nici mai sănătoşi decât înainte, că duc tot o viaţă mizeră într-o ţară de mâna a doua, şi asta după douăzeci de ani de democraţie. „

Anonim

Bun gasit!
Nu-l agreez pe Mircea Cartarescu din mai multe "pricini", insa articolul acesta reflecta realitatea omului intors de pe alte meleaguri.

Romania comparata chiar si cu Bulgaria pare o cocina cu oameni sfarsiti de oboseala, astenici, iritati, zdruncinati.

Ma intrebam mergand spre Targoviste in acest weekend, daca pe guvernantii nostrii (de ieri, de azi) chiar nu-i doare (macar un pic) ochiul, mintea, de modul in care arata aceasta tara…
Priveam pamantul cultivat cu peturi si pungi de plastic…

Avem o tara, cine vrea s-o cumpere, pentru ca noi nu suntem in stare sa o administram?!

Nu oamenii sunt cei ce-mi atrag in mod nefericit atentia, ci tara, modul jalnic in care arata.

Liliana

Bine ati venit!
Fiecare suntem mai mult sau mai putin obiectivi cand spunem daca ne place sau nu,un anume autor de carti fie el intors de pe alte meleaguri sau cel care sta printre noi uimindu-se cat suntem unii de statornici si incapatanati sa nu ne parasim tara si cu aceeasi tristete in priviri cand vedem topita zapada pentru ca sub ea se ascunde spleenul de toata iarna.Articolul cu pricina mi-a starnit atentia , dar nu-l pot incadra la preferate pentru ca prezinta o apatie nefireasca romanilor care sunt totusi aprigi de felul lor tocmai pentru ca au rezistat si o fac eroic pe baricadele oricaror privelisti desprimavaratice. In ce priveste administrarea tarii nostre comporta o alta discutie si da, o lasam sa fie sfasiata de toti deci la indemana celor care ar fi amatori sa o cumpere pe nimic… Din pacate, uneori oamenii reflecta tristetea din peisaj prin privirile lor…

Lasă un răspuns