Sincer, în prezent, e dificil de încadrat normalitatea într-o definiţie strictă. Din ce am observat în jurul meu, pentru unii oameni normalitate înseamnă doar a fi liber, a beneficia de liberul arbitru, a fi almighty şi a avea o încredere inexpugnabilă în destin şi de ce nu şi în karma 🙂 Ce înseamnă pentru alţii normalitate ? Să consumi pentru că eşti nevoit, să te zbaţi în balta grijilor cotidiene, să te resemnezi în faţa nedreptăţilor de orice fel, să accepţi că eşti o frunză purtată în vânt, să fii lipsit de prejudecăţi şi să munceşti ca un sclav fără pretenţii de schimbare. Pentru câţi dintre noi normalitate mai înseamnă şi : să iubeşti, să apreciezi, să respecţi, să cauţi soluţii, să lupţi, să fii onest şi să trăieşti frumos ? Poate că normalitatea fiecăruia este doar apropierea de ceea ce am fost la început, nişte copii inocenţi sau de ceea ce am simţit după înfrângeri, umiliri, dezamăgiri, persuasiune… Ce este de fapt normalitatea?
Mulţi oameni tind să creadă că posedă nu doar răspunsul la această întrebare, ci şi secretul intimităţii. Fiecare cuplu şi familie are un ritual original care ţine strict de intimitate şi acest lucru implică automat şi izolarea voită de tumultul şi gălăgia zilnică. Ironia este că, din prima decadă a mijirii semnelor de puber, omul este tentat să aleagă calea spre desăvârşirea vieţii intime, ce este văzută iniţial drept tabu, apoi exercită o atracţie incredibilă şi dacă este şansă se transformă în certitudine şi este trăită la cote maxime. Cunosc oameni care afişează un aer relaxat şi în acelaşi timp complice când, vor să destăinuie episoade inedite sau absolut fireşti ce ţin strict de intimitate. Se uită adevăratul sens al cuvântului şi la un moment dat se face întrecere cine dezvăluie mai mult şi cu picanterii mai desuete. Unii se limitează să laude parametrii temporali absolut incredibili, alţii se referă doar la tandreţea şi voluptatea partenerului. La noi, întotdeauna s-a evitat o discuţie sinceră pe această temă în familie, mai ales la vărsta la care ar fi necesară şi anume la pubertate sau adolescenţă. De preferat ar fi ca părinţii să treacă peste jenă şi să aibă această discuţie cu proprii copii explicându-le că este o parte a vieţii ce nu poate fi eludată şi fără de care noi, oamenii nu ne-am simţi împliniţi. Un aspect deloc de neglijat ar fi acela în care se lansează o discuţie şi despre intimitatea căminului şi care nu propulsează ideile doar sau neaparat spre intimitatea sexuală. Ambele se află în interdependenţă, se completează şi formează un tot. Cu cît se evită o astfel de discuţie cu atât fantasma şi ficţiunea din jurul subiectului se aprofundează, iar tânărul este cu atât mai derutat, având în vedere că este în mod constant bombardat, fără măcar să fie conştient de acest lucru şi la acestea contribuie informaţiile de gen din toate sursele mass media: de la multitudinea de canale prin cablu sau satelit, la rubricile şi imaginile din reviste, e-mailuri, bloguri, internetul şi coroanei sale World Wide Web. Acest tsunami de informaţii este seductiv şi posesiv, este fata morgana şi Don Juan în acelaşi timp. Selectarea informaţiei şi a aspectelor necesare nu intră în programul adolescentului, el hrănindu-se cu imagini apetisante şi scene nu tocmai intime ajungând în cele din urmă să -şi formeze o părere deformată despre ce înseamnă intimitate, despre femeie şi statutul ei sau despre felul în care doi parteneri trebuie să se poarte unul cu celălalt. Ar trebui să înţeleagă că femeia nu este un obiect, o marfă şi intimitatea nu poate fi obţinută cu oricine, oricând şi în orice condiţii. Trist este că sunt mulţi adulţi care nu au beneficiat de această lecţie la momentul potrivit şi au crescut cu convingerea că e normal să fie vulgari, brutali şi fără scrupule, iar intimitatea este un moft. Voi ce părere aveţi despre acest subiect?
