Spices of my travels – Poveste parfumată

 Mi-am verificat încă o dată lista cu necesarul bagajelor pentru călătoria mult aşteptată. Geamantanul bine ticsit cu hainele şi nimicurile indispensabile unei femei aştepta cuminte  lângă pat să fie apucat de torţi şi dus spre destinaţia de vis. Ceasul părea că a uitat să-şi numere minutele, iar momentul în care urma să plec se amâna inexplicabil. Implacabilă, ca orice maximă a lui Murphy, e şi întâmplarea: când ajung în pragul uşii pregătită să închid uşa, sună telefonul. Precipitată, dau drumul geamantanului şi alerg spre telefonul fix care suna de zor, dar, ajunsă în dreptul lui, nu mai sună. Vizibil iritată mă îndrept spre uşă, iar când înşfac bagajul foarte determinată, îmi sună mobilul. Încerc să-l ignor şi încep să cobor scările cu atenţie. Pe la jumătatea drumului, John vine ca o vijelie cu telefonul în mână şi mă uşurează de greutate.
– De ce nu ai răspuns? Veneam să te ajut!
– Îţi explic mai târziu! Acum să mergem! Nu aş vrea să pierdem avionul!
– Avem timp suficient! completează John.
Fără să-mi mai ceară explicaţii a coborât şi am intrat în maşină, după ce am aliniat bagajele în portbagaj. Eram atât de nerăbdătoare, iar emoţiile îmi creau o stare de agitaţie continuă încât aveam furnicături pe tot corpul. Aşteptam o deplasare de genul acesta de foarte mulţi ani, iar acum când visul devenea realitate, mi se părea că nu mai ajung la destinaţie. Eram corespondent al unui ziar cu un tiraj considerabil şi plecam în Orientul Mijlociu pentru un reportaj despre aromele locale. De la început mi s-a părut o ocazie unică să explorez şi alt colţ de lume, iar tema era mai mult decât provocatoare. Bineînţeles că am profitat şi am întrebat dacă mă poate însoţi şi John. Şeful, sarcastic şi impenetrabil mi-a răspuns:
– Dacă merge pe propria cheltuială, nu am nimic împotrivă! Bineînţeles, nu trebuie să te perturbe de la obiectivul pe care îl vizezi acolo. Apoi a adăugat un zâmbet maliţios la toată perorația lui. 
Am ignorat răutatea gratuită, care face oricum parte din peisajul autohton şi am punctat:
– Nici nu mă gândeam că va veni pe cheltuiala ziarului! Deci poate merge cu mine!
Venise şi ziua mult aşteptată şi după controlul riguros de la aeroport, ne-am îmbarcat în avion. Deja mă gândeam  la multitudinea de culturi pe care le voi întâlni acolo. Fascinaţia pentru destinaţii exotice am avut-o dintotdeauna cred şi doar partea mercantilică m-a împiedicat să pun în aplicare planurile de călătorii. Cele patru culturi principale din Orientul Mijlociu sunt cea evreiască, cea persană, cea arabă şi cea turcă, fiecare punându-şi amprenta lingvistică şi etnică. Evident că deja ştiam că termenul de Orient Mijlociu defineşte o zonă generală, fără graniţe precise care include Arabia Saudită, Bahrainul, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Iranul, Turcia, Irakul, Israelul, Iordania, Kuweitul, Libanul, Omanul, Quatarul, Siria, Yemenul şi teritoriile palestiniene Cisiordania şi fâşia Gaza. Meleaguri pline de arome deosebite şi care au fost greu încercate. Aveam drept destinaţie Doha, statul Quatar aflat în S-V Asiei, pe coasta de N a Peninsulei Arabe şi am fost atenţionată că se detaşează prin originalitate. În sfârşit am ajuns pe aeroport însoţită de John şi ne-au invadat încă de acolo nişte arome noi, necunoscute, nedefinite, precum şi mulţimea pestriţă din jur. Unii se ofereau să fie ghizi şi să te ajute, dar ochii lor alunecoşi şi atitudinea voit servilă contraziceau bunele lor intenţii. Pe un carton în mişcare şi cu majuscule era scris numele meu. Ne-am îndreptat spre cel care ţinea cartonul şi am început aventura. Am pornit spre centrul oraşului cu maşina spre hotelul la care eram cazaţi. Ghidul nostru a început să ne dea indicaţii despre  clădirile pe lângă care goneam. Ne-a spus că iniţial a fost un sat de pescari şi datorită petrolului s-a dezvoltat uluitor. Ne-a spus ce am putea vizita: The Wind Tower, Heritage Village cu aspecte din viaţa tradiţională, Doha Fort, Al Shaqab Stud, o herghelie privată, Muzeul Naţional Quatar, Muzeul de Arte Islamice, Waqif Art Center, un centru de artă ce conţine un amestec de săli de expoziţie şi magazine de vânzare de artă, bijuterii, cărţi şi multe alte atracţii turistice. Ajunşi la hotel, ne-am instalat, am făcut un duş şi am pornit în explorarea împrejurimilor, deşi eram obosiţi. Mi-am acoperit capul cu un şal,conform tradiţiei islamice şi alături de John, am început să străbatem străzile.Ce ne-a frapat încă de la început a fost multitudinea de bărbaţi cu şoimi cocoţaţi pe braţele lor, acoperite cu mănuşi de metal dantelat, desigur, ce cutreierau la întâmplare pe stradă.
Apoi, clădirile şi aromele ce ne-au îmbătat simţurile încă de la aeroport. Mirodeniile şi aromele unice ne-au călăuzit paşii spre o piaţă. Era de fapt, un bazar plin de oameni, iar fiecare colţ ne umplea simţurile olfactive cu alt parfum, ne întâmpina cu altceva inedit şi autohton. Bazarul era în forma literei L şi era peste tot plin de condimente, nuci, seminţe, frunze şi fructe uscate. Se găseau şi bijuterii, materiale colorate şi souveniruri diverse, iar amestecul acelor condimente ne făcea să ne simţim ameţiţi, fiind foarte puternice. Delicii locale şi deserturi apetisante te îmbiau la degustare. Am început să explorăm fiecare colţ şi condiment.  Lângă noi era All spice (Baharat), cel puţin aşa scria pe un carton în limba engleză şi am înţeles că sunt nişte fructe de pădure care se aseamănă cu boabele de piper. Adesea se găsesc amestecate cu nucşoară, cuişoare, pisate pudră şi sunt folosite pentru a aroma tocăniţele. Anasonul (Yansoun) care face parte din aceeaşi familie a chimenului, feniculului şi chimionului ne-a încântat cu forma lui stelată. E folosit în prepararea condimentelor pentru diverse feluri de mâncare şi dulciuri, sau chiar în ceai. Piperul negru stătea într-un săculeţ puţin mai departe. Seminţele de chimion de culoare maro şi cu un gust picant erau pe aproape. Cardamomul avea forma unei păstăi verzi sau negre şi ni s-a spus că e folosit în anumite feluri de mâncare, dulciuri şi cafea. Chilli obţinut din ardeiul iute roşu sau verde a fost uşor de recunoscut. Scorţisoara, aroma copilăriei mele, a fost şi ea repede identificată. Este folosită atât în felurile principale cât şi în dulciuri, produse de patiserie şi cafele. Cuişoarele (Kabsh Qrnafel) şi boabele de coriandru (Kuzbarah) sunt folosite şi ele frecvent în bucătăria tradiţională arabă, în felurile principale, sosuri, salate, cuişoarele şi în dulciuri. Chimenul e un condiment folosit intens în lumea arabă în supe, mâncăruri din carne, legume şi salate. Boabele negre, garam masala, nucşoara, boiaua, şofranul, sumacul (de la fructele roşii ale unui copac) sau turmericul se înşiruiau pe tarabele alăturate. Eram copleşiţi şi ni s-a părut interesant şi amestecul folosit la scară largă în Orientul Mijlociu, în special cel numit 7 spices sau mixed spices. Mai multe informaţii despre condimentele din lumea arabă aici.
Epuizaţi după drum şi după plimbarea prin bazar, ne-am înapoiat la hotel unde am servit la restaurant din mâncarea tradiţională arabă care este foarte diversificată. De abia aşteptam dimineaţa pentru a savura aroma cafelei arăbeşti şi pentru a explora noi colţuri din Doha. Mai târziu aş fi putut savura un ceai Karak – Shay Karak şi aş sta de vorbă cu localnicii, deja aveam un plan în minte…
Somnul  mi-a fost legănat de imagini drăguţe cu antichităţi, ceramică colarată, gentuţe cu motive diverse, haine tradiţionale din Quatari, perle, bijuterii din aur lucrate manual, nomazi beduini. O micuţă arăboaică cu ochi verzi m-a luat de mână şi m-a purtat spre un magazin de parfumuri orientale şi eu eram confuză din cauza aromelor puternice şi diverse.
Am reţinut Pretty Woman lansat de Barbara Orbison, un parfum oriental cu aromă picantă, accente florale bogate si ceva fum din inima pădurii. Un parfum bogat, cald, de durată. Aroma picantă era dată de bergamote,  stargazer crini, garoafe de grădină, trandafir roşu, cuişoare, tămâie, cedru, iar spre final simţeai ca un val  aroma de patchouli şi vanilie. Un parfum ce ar fi meritat numele de Femme Fatale şi care duce cu gândul la melodia lui Roy Orbison. Alt parfum rămas în minte a fost Ajmal, sinonim în Orientul Mijlociu cu produsele cele mai bune în domeniul parfumurilor. Despre parfumurile Ajmal mai multe aici.

Călătoria mea a fost una imaginară, dar sper că v-a plăcut…:)))
Gazda poveştilor parfumate este MIRELA.
Au mai scris:
O duminică plăcută cu parfumuri condimentate! 🙂

Sfântul Nicolae

În noaptea de 5 decembrie, cizmele şi ghetele sunt lustruite şi puse lângă uşă sau lângă pervazul ferestrei. Sfântul Nicolae urmează să ne viziteze. El este generos atât cu adulţii cât şi cu cei mici, pregătind un cadou pentru fiecare. Câteodată mai lasă şi câte o nuieluşă în pantofi sau cizme. Acesta este un avertisment pentru copiii al cărui comportament ar trebui să se îmbunătăţească. Legendele despre el spun că provenea dintr-o familie prosperă şi că a împărţit toată averea săracilor. Atmosfera festivă de iarnă începe cu adevărat cu această mare sărbătoare creştină.
Moş Nicolae cel adevărat se presupune că a trăit cu mult timp în urmă într-un loc din Asia Mică, cam pe unde este astăzi Turcia. Numele lui era Nicolae. Părinţii lui Nicolae au murit când acesta era adolescent. Ei i-au lăsat mulţi bani, astfel, a devenit un tânăr bogat. Apoi, a locuit cu un unchi de-al său, preot.
Într-o zi, Nicolae a auzit de un bărbat care avea trei fiice, dar care şi-a pierdut toţi banii. Familia bărbatului ajunsese atât de săracă, încât nu avea nimic de mâncare. Aşa că, fiicele sale urmau să fie vândute ca sclave.
În noaptea dinaintea zilei în care fiica cea mare urma să fie vândută, ea şi-a spălat ciorapii, cunoscuţi în prezent sub numele de stockings. Apoi i-a întins în faţa focului pentru a se usca.
Dimineaţa următoare, fiica cea  mare a găsit un sac mic, dar greu în faţa focului. Sacul avea aur înăuntru. Toată familia a fost foarte bucuroasă de surpriză.
În a doua dimineaţă, când fiica mijlocie urma să fie vândută, un alt sac a fost găsit. Era şi acesta plin de aur. Acest lucru însemna că două din fiicele bărbatului scăpaseră de sclavie.
În acea seară, tatăl fetelor a hotărât să stea treaz peste noapte şi să  afle cine le ajuta pe fiicele sale. Şi pe cine credeţi că a descoperit furişându-se? Era chiar Nicolae. Bărbatul sărman i-a mulţumit, dar Nicolae l-a sfătuit să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru că rugăciunile sale au fost ascultate. De asemenea, l-a rugat să nu le povestească oamenilor despre el.
Nicolae a continuat să-i ajute pe oameni discret, devenind întruchiparea dărniciei. Mai târziu a devenit episcop. Aşa că, a continuat să aibă grijă de oamenii în necaz. Mulţi oameni au aflat ulterior despre mărinimosul şi altruistul Nicolae. El este un exemplu despre cum ar trebui să fim toţi. Mult mai târziu a devenit sfânt. Până în zilele noastre, oamenii consideră că Sfântul Nicolae şi Moş Crăciun sunt prietenii speciali ai copiilor.
Informaţiile sunt traduse din cartea My Christmas de Oana Machidonschi, editura Aramis.
Urez tuturor o zi de Sfântul Nicolae plină de bucurii, cu sănătate deplină şi gesturi altruiste de omenie! 🙂
La mulţi ani celor care îi poartă numele!
Alte legende, obiceiuri, tradiţii şi povestiri despre Sfântul Nicolae aiciaici, aici aici sau aici.

Parfumul unui tablou – Poveste parfumată

Tema din această săptămână m-a făcut să meditez profund şi să caut răspunsuri la nişte întrebări ce-mi stăruiau în minte de mai mult timp. Recunosc că nu am cunoştinţe temeinice în acest domeniu, al picturii, dar ştiu să apreciez un tablou şi originalitatea unui pictor. De frumos nu ai cum să te saturi, e ca şi aerul. Aşa cum ai nevoie să respiri, aşa ai nevoie şi de opere de artă care să te exalte şi să te încânte, să-ţi bucure sufletul. Tablourile, ca orice manifestare a frumosului de altfel, reprezintă o expresie a imaginaţiei artistului şi reflectă percepţia acestuia asupra lumii înconjurătoare. Ele pot exprima diverse emoţii, trăiri, sentimente ca orice operă de artă. Artiştii se orientează spre frumosul din jur redându-l într-o manieră proprie, îndemnându-ne şi pe noi să devenim conştienţi de el, să-l observăm şi să-l apreciem la justa valoare. Artiştii sunt de fapt cei care încearcă pe cât posibil să trezească în om starea lui curată, cea care poate aduce clipe de conştiinţă ce fructifică spiritul şi nu îl degradează, ci dimpotrivă îl înalţă. Într-o lume în care parcă este preferat senzaţionalul şi grotescul, în care parcă ne luptăm să devenim tot mai plastici, goi, orbi şi reci se simte nevoia acută a unei emoţii autentice, emoţie ce nu poate fi transmisă decât prin intermediul artei adevărate. Artiştii fac ca totul din jur să aibe sentiment, emoţie, gust, culoare, parfum, valoare, beatitudine.
Astăzi, m-am hotărât să mă opresc la un pictor român care nu prea este amintit aşa des şi pe nedrept, pentru că opera lui este unică. Cel mai ilustru fiu al Tecuciului, din Moldova, pictor de geniu, a  fost Gheorghe Petraşcu. Acest pictor modern, frate cu istoricul literar Nicolae Petraşcu s-a născut la 5 decembrie 1872 într-o familie cu tradiţii culturale şi cariera lui a fost propulsată prin oferirea unei burse la Academia Julian din Paris, de către Spiru Haret şi prin ajutorul pe care Nicolae Grigorescu i l-a oferit la început. A studiat la Bucureşti, Munchen şi Paris
(Academia Julian – 1898-1902).

A fost unul dintre întemeietorii „Tinerimii
artistice” la care şi participa cu lucrări. Începând cu 1900 a organizat şi
expoziţii personale. A fost prezent la toate expozitiile româneşti din
străinătate în perioada 1924-1949. A călătorit foarte mult făcând studii
asidue în muzeele din Londra, Paris, Viena, Berlin, Haga, Amsterdam. A fost
atras de Veneţia, unde a realizat seria de picturi „Peisaje
veneţiene”, de zona Toledo din Spania, de regiunea Bretania din Franţa,
dar a călătorit şi in ţară pe Valea Doftanei, a Dâmboviţei sau la Balcic.
Tematica lucrărilor sale cuprinde: peisaje, case („Casa la Câmpulung”,
„Casa la ţară”), naturi moarte cu flori („Cârciumărese”,
„Flori de câmp”, „Flori”), interioare („Interior la
Târgovişte”, „Interior cu fotoliu roşu”) sau atelierul
pictorului („Interior de atelier”, „Natură moartă cu pensulele
pictorului”), dar şi figuri umane („Cap de expresie”,
„Soţia artistului”, „Vara la ţară-Familia artistului”). A
realizat şi gravuri. Se consideră că lucrările sale au fost influenţate de
curentul expresionist. Opera sa a influenţat-o pe fiica artistului (Mariana), în alegerea meseriei, devenind ea însăţi grafician şi pictoriţă. Gheorghe
Petraşcu a avut numeroase expoziţii personale, între 1903 şi 1923 la Ateneul
Român, apoi la „Căminul Artei” (1926-1930), culminând cu cele doua
retrospective de la „Sala Dalles” din anii 1936 şi 1940. A participat
la Bienala din Veneţia (1924, 1938 şi 1940); primeşte „Marele Premiu al
Expoziţiei Internaţionale” din Barcelona (1929) şi al celei din Paris
(1937). Alte lucrări de referinţă: „Ardei şi pătlăgele”, „Mere şi cărţi”, „Natură moartă cu tingire”, „Hora de la Sighişoara”,
„Femeie cu rochie albastră în atelier”. 

În 1972, la aniversarea a 100 de ani de la naşterea
artistului, Galeria Naţională din Bucureşti a organizat o expoziţie
retrospectivă cu o selecţie a operelor sale din principalele muzee şi colecţii
din România, relevând autenticitatea stilistică a unui pictor român de certă
valoare europeană. Faima, dobândită încă în timpul vieţii, îl situează printre
cei mai reprezentativi pictori ai uneia din cele mai fecunde şi glorioase epoci
a culturii româneşti – perioada dintre cele două războaie mondiale. Talentul
său exprimă o forţă telurică, un temperament echilibrat, o viziune optimistă,
care nu înseamnă euforie lirică în faţa universului, ci capacitatea de a reţine şi a evoca realitatea palpabilă a lumii.
Anemone – Gheorghe Petraşcu
Trandafiri – Gheorghe Petraşcu
 Cârciumărese – Gheorghe Petraşcu
Peisaje veneţiene – Gheorghe Petraşcu
La Chioggia, 1934 – Gheorghe Petraşcu 
 Peisaje veneţiene – Gheorghe Petraşcu
Natură statică cu ulcică, peneluri şi carte – Gheorghe Petraşcu
Natură statică cu cărţi şi pere – Gheorghe Petraşcu
 Autoportret – Gheorghe Petraşcu
 Femeie în roz pe malul mării – Gheorghe Petraşcu
 Femeie la mare – Gheorghe Petraşcu
 Portretul soţiei artistului – Gheorghe Petraşcu
 Interior- atelierul din Bucureşti- Gheorghe Petraşcu
Peisaje veneţiene – Gheorghe Petraşcu
Având în vedere că a  început luna cadourilor şi un tablou este ceva inedit şi deosebit merită să oferim daruri de acest gen. Evident că acest lucru presupune să cunoaștem foarte temeinic gusturile persoanei căreia i-l oferim. Mă declar fană a peisajelor şi tablourilor cu flori, deşi îmi plac mult şi portretele. Florile sunt o sursă principală de inspiraţie pentru mulţi pictori celebri, pe unii dintre ei ajutându-i chiar să-şi definească stilul. Picturile cu flori reprezintă tema cea mai populară şi selectată şi în decorarea interioarelor în special datorită faptului că acestea pot adăuga foarte expresiv o pată de culoare pe un perete alb de exemplu.
Mai multe idei de cadouri aici.
Tablouri de vis cu flori găsiţi şi aici.
Vă doresc o săptămână de vis, aşa ca într- un tablou! 🙂
Jocul săptămânal a fost iniţiat de draga şi talentata MIRELA.
 Tema a fost propusă de Max Peter.
Au mai scris:
Daurel
Rokssana
Lili
Carmen Între vis si realitate
Gabi