Jocul ideilor în ipostaza zilnică a eu-lui

Fiecare dintre noi a avut momente de cumpănă în viaţă când tăgada şi credinţa şi-au manifestat puterea, şi-au căutat locul pe făgaşul propriei deveniri. În acele momente realizezi că eşti doar o frunză în vânt, că ai puteri limitate şi este o necesitate să treci şi prin experienţe înălţătoare, dar şi prin unele extem de dureroase pentru a afla de fapt, cum eşti cu adevărat. Cineva spunea că Dumnezeu îi pune le încercare, doar pe cei pe care îi iubeşte mai mult. Nu pot spune că afirmaţia te ajută să treci mai uşor prin valul de durere ce te copleşeşte, atunci simţi doar că nu-ţi mai aparţii, că dacă s-ar mai adăuga doar o fărâmă de tristeţe te-ai disipa în mii şi mii de fragmente. Dezintegrarea te-ar imobiliza şi a-i privi neputincios la destrămarea propriului corp fizic, iar cel celest ar striga pe tonalităţi diferite întrebări ce ar putea începe cu ” de ce?”. Tâmplele ţi-ar pulsa nefiresc, lacrimile s-ar îngrămădi în colţul ochilor, iar o arsură dureroasă ţi-ar invada toate cele patru „camere” ale inimii răzleţite. A-i simţi un  gust amar, iar toate alternativele pe care viaţa ţi le-ar oferi, ţi s-ar părea nişte glume desuete, fără sens şi chiar jignitoare. Vor fi şi momente când lacrimile vor seca, iar obosit de atâtea căutări ale unor răspunsuri, vei găsi alinarea într-un somn nefiresc, cu ochii deschişi, încremeniţi. Lumea din jur te-ar privi atunci ciudat, iar valuri de compasiune te vor îneca şi vor face ca strigătul de ajutor din interior să fie şi mai sfâşietor. Ei nu vor vedea decât vârful de lance ce-ţi străpunge sufletul şi oricum nu te vor ajuta cu nimic. Puterea este tot în interiorul tău, porneşte tot de acolo, de la origini. Atunci, s-ar putea să te cuprindă o milă nesfârşită pentru propria carcasă care te va sufoca. Vei fi tentat să renunţi la tot, iar rănile tale interioare vor durea şi mai mult, vor fi vii şi vor săpa în carne până vei deveni imun. Roşeaţa ochilor plânşi şi gâlgâitul înfundat din gâtul uscat te va epuiza de putere şi nu vei mai simţi decât o linişte apăsătoare, nefirescă şi soră cu moartea. Gândurile fugărite şi ele de sentimente prea duşmănoase vor obosi şi poate doar palma iubită ce poposeşte pe fruntea înfierbântată, va reuşi să le alunge definitiv. Va fi o luptă încleştată cu tine însuţi, vei strânge pumnii până la durere şi corpul epuizat se va odihni în cele din urmă într-un somn greu, fără vise.Va fi o primă dezertare şi totodată prima eliberare din încleştarea dureroasă ce-ţi striveşte coastele şi-ţi apasă tâmplele. Zorii dimineţii te vor mângâia cu primele raze ale soarelui căutând prin cotloanele ascunse, rămăşiţe ale celui ce erai. Atunci, realizezi că trebuie să mergi înainte, mai departe, deşi poate acele răni nu se vor vindeca niciodată. Împotrivirea ta nu ar avea nici un sens, iar forţele vor fi mereu inechitabile. Va trece o zi, apoi încă una şi în cele din urmă vei simţi din nou gustul de supravieţuitor, de om viu. Apoi, îţi vei pleca genunchii şi te vei ruga lui Dumnezeu să ai puterea de a merge mai departe!Harta universului în expansiune atunci când priveşti o fotografie veche de-a ta, te va ajuta poate să regăseşti acea minune de la început de drum, să realizezi cât ai evoluat şi să te bucuri că eşti.
LOLITA@2012