Despre invers şi alte întrebări

Ciudată idee i s-a năzărit Lolitei în zi de luni, îndemnată de o propunere de psi-luneli pisicoase, să privească invers universul… Să vedem i-a reuşit?!?!  :))))
Ce ar fi dacă totul ar fi invers? Dacă toate relele de pe pământ s-ar ascunde într-un hău îndepărtat şi oamenii nu ar mai avea de-a face cu ele? Ce ar fi dacă în loc să te naşti, mai întâi cazi în nefiinţă pentru a învăţa că trupul e doar provizoriu? Sau dacă a-i fi un bătrân uitat într-un azil ce se însănătoşeşte prea repede şi pleacă curând acasă? Acolo te-ar aştepta familia ce te-a părăsit din cauza neputinţei, nepoţii ce sunt mari de acum şi încă a-i beneficia de o pensie frumuşică. Apoi, miraculos a-i începe să întinereşti, să alergi din nou stresat spre un serviciu rău plătit, dar a-i şti prea multe răspunsuri datorită experienţei tale vaste de viaţă şi te-ar numi poate şef. Copiii tăi ar face nunţi, iar tu a-i realiza că eşti fizic mai tânăr decât ei, că eşti la început, dar ai tot ce ţi-ai dorit. Atunci a-i privi nebusolat spre cer şi a-i observa că universul ar fi invers, iar în întoarcerea lui a-i realiza că oricum totul e pe dos! Atunci de ce să nu fie invers?
Dar, imediat, un alai vehement de întrebări ar începe să te fugărească pentru a le căuta răspuns.
– Ce ar fi dacă nu a-i fi cel dintâi într-o ierarhie şi a-i fi cel de pe urmă? a fost prima întrebare mai fâşneaţă ce se plimba prin faţa lui…
– Dar, dacă a-i fi cel dispreţuit şi nu cel venerat? veni a doua repede.
– Ce s-ar întâmpla dacă a-i fi venetica şi nu mireana?
-Sau dacă a-i fi soţia în loc de fecioară? Sau dacă a-i fi cea stearpă în loc de cea cu mulţi copii? Dar, dacă a-i fi fata bătrână în loc de cea căsătorită? se îngrămădeau tot mai multe întrebări în jurul omului copleşit şi acesta izbucni:
– Totul ar fi invers, pe dos! Toate acestea au un rost! Nu le putem schimba după bunul nostru plac! Cine se joacă cu mine?
– Inversul! strigară în cor întrebările prigonite, cu un uşor sarcasm.

Se reculese şi gândi cu voce tare. Trecerea aceasta ne-ar schimba la toţi nu doar percepţia, ci întregul mod de a gândi şi vedea lumea! Atunci poate am vorbi invers, codat, ca nimeni să nu ne înţeleagă şi să ne cunoască cu adevărat. Am deveni inversul nostru, am privi invers, poate mai mult spre noi, am simţi invers, poate la intensitate maximă şi am iubi invers, din tot sufletul, fără să ne mai gândim la consecinţe. Era din ce în ce mai derutat. Să fie bine, să fie rău? E doar invers, pe dos! îl ajută sinele.
Morala: Trebuie să fii autentic indiferent de locul tău în acest univers şi pe parcurs vei înţelege care este esenţialul şi vei face poate alegeri mai bune! De reţinut că esenţialul e invizibil, nu-l căuta în jur!
Psi -lunelile au început la PSI WORDS.

O săptamănă minunată tuturor! Cer senin şi zbor lin! :)))

Zbor

Cerul brăzdat de avioane de diverse forme şi culori se lumina la răstimpuri şi desprinderea lor diafană imita frunza în picaj toamna. Aerul dens şi fierbinte ne îndemna să ne ascundem într-un colţ stingher sub umbrelele de pe margini. Oriunde priveai vedeai pasionaţi ai zborului, ai fotografiei, părinţi cu copii în braţe. Deşi simţeam boabe de transpiraţie pe tâmpla pulsând, depăşisem acel prag ce mă limita. Visam că zbor! Era un zbor lin, cât mai sus, era fascinant, iar eu aveam aripi, dar nu eram avion, ci pescăruş liber.
Duzina de cuvinte cu numărul 25 e la propunerea lui psi ce a iniţiat clubul psi.

Bucuria Sânzienelor

Soarele lovea timid bolta cerului în orizont,
împrăştiind culori pastelate şi lumină, iar aburul dimineţii spăla înnourata
lume fugărind întunericul cu cântece vrednice de cocoş. Ziua creştea ca o
poezie în ritm ascendent, frumoasă şi pură ca şi când chipul ei ar fi mereu
acelaşi ca la început, când a luat naştere fiinţa. Atunci se simte şi este cel
mai potrivit moment poate, să ne plecăm în faţa misterului creaţiei, să-i
cucerim înţelesul şi să fim conştienţi de bogăţia interioară a fiecăruia dintre
noi.
Insuficient, fragil şi rănit continuu de propria sa
natură, un flăcău ce foarte bine ar putea purta numele de Narcis, era în
căutarea unui suflet pereche, convins că planetele vor conspira în acea noapte
magică, 23 spre 24 iunie ca să-i fie lui bine şi pentru că sânzienele, se crede,
că îşi manifestă puterea benefică în acel interval. Din moşi strămoşi auzise
legendele despre ele şi era mereu fascinat încât ajunse să le acorde în prezent
destulă importanţă. Era nerăbdător să-şi ducă luptele alături de cineva asemeni
lui, sau cel puţin care simţea la fel. Mergea agale pe poteca munţilor
Călimani, cunoscuţi drept leagănul Sânzienelor, convins că de undeva de după un
copac va apare cea care îi va bucura existenţa.
Narcis contempla frumuseţea lumii înconjurătoare în
infinitele ei forme şi în armonia lor perfectă. Se desfăta, le simţea, le
observa, le cerceta şi se bucura că există. Pretutindeni înfloreau chipuri şi
sensuri, iar Narcis, copleşit, avea aspiraţii sublime. Uitase de propria
vanitate de a-şi admira chipul şi se dizolvase în lumea din jurul lui, fiind
încântat de acea stare.
Pe o pajişte plină de flori galbene şi cu un parfum
suav, o fată, ce foarte bine ar putea purta numele Cosânzeana, împletea
coroniţe vesele, expresii depline ale bucuriei în faţa naturii generoase şi
împărţea zâmbete fluturilor ce zburau şăgalnic prin preajma ei. Tristeţea de pe
chipul îngândurat al lui Narcis, ce era ca o fisură deschisă, s-a împrăştiat
imediat la vederea acelei frumuseţi pure.
– Ce bucurie să priveşti lumea! gândi Narcis.
– Ce tulburător e fiecare gest al acestei fiinţe
coborâte parcă dintr-un basm! Se îndrăgosti iremediabil de acea imagine, dar îi
lipsea curajul să treacă din imaginar la concret. Paşii lui nesiguri părăsiseră
poteca şi se avântau spre lanul galben, în care fata părea pierdută. În
depărtare zări şi alte cupluri, iar galbenul florilor părea bucuria supremă al
tuturor acelor tineri însetaţi de comori. Cosânseaza l-a remarcat şi s-a oprit
din împletit coroniţe şi i-a aruncat o privire galeşă. Roşeaţa din obraji i-a
scos şi mai bine în evidenţă azurul ochilor. Părea o mică zână în rochia ei
albă şi cosiţele de pe umeri împletite cu maci roşii erau singura ei podoabă.
Peisajului i s-a adaugat o coroniţă galbenă de sânziene depusă pe frunte
ca pe o mică ofrandă. Iată că întâlnise ce căuta! O fiinţă ce respecta natura
şi trupul propriu, o fiinţă ce era prilej de bucurie! Ce ar putea să-i spună
acelei fiinţe? Făcu o încercare…

– Bună! Ce vei face cu atâtea coroniţe?
– Le voi dărui surioarelor şi vecinelor mele!
– Şi apoi ce se va întâmpla?
– Vom împrumuta din bucuria sânzienelor! răspunse
calm, dar sigur fata.
– Cum veţi face lucrul acesta? deveni mai îndrăzneţ
băiatul în timp ce se apropia.
– Vom purta coroniţele pe cap toată ziua, le vom
arunca apoi pe acoperişul caselor pentru a afla cine se mărită anul acesta, iar seara vom ascunde câteva flori sub pernă
pentru a ne visa ursitul.
– Pare un plan destul de bun! zâmbi ştrengăreşte
flăcăul. Pot să te ajut la împletirea coroniţelor?
– Partea aceasta am terminat-o! Dacă vrei, poţi să
mă ajuţi să le duc fetelor din vale care mă aşteaptă nerăbdătoare.
– Te ajut cu cea mai mare plăcere, dacă îmi
povesteşti ce mai ştii despre sânziene! încuviinţă flăcăul şi se alătură
Cosânzenei în drumul spre vale.
– Este unul din subiectele mele preferate. Legendele
spun ca Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri
sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi „dau puteri”deosebite florilor
şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor
se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ.
Ele cântă şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi
animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu
le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele
Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea de
pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii nu scapă uşor. Pe cei care au jurat
strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi aştepta pedepse îngrozitoare, despre
Sânziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Narcis o privea fascinat şi păşea cu grijă pe lângă
ea. Se îndrăgostea din ce în ce mai mult. Trecuse mult timp de când coborâseră,
se împărţiseră şi coroniţele, dar poveştille nu se mai terminau. Timpul însuşi
părea static într-o poveste.

Noaptea stătea furişată după coama muntelui şi geana
unui soare ce era la apogeu cu puţin timp în urmă, se prindea pe bolta ce
căpăta nuanţe închise. Începuse o noapte de vis! O noapte magică!
Vă doresc şi vouă la fel! 🙂
Poveştile parfumate au început la Mirela Pete unde vă puteţi înscrie
într-un tabel dacă doriţi să scrieţi sau puteţi citi şi alte
poveşti. Astăzi ne-am plimbat prin pădurile sânzienelor.