Lună: iunie 2012

Prin grădina proprie

sursa fotografiilor
Mă aflam departe, nu ca distanţă sau timp, într-o dimensiune ce nu avea nume. Priveam imensitatea universului ce mă înconjura şi parcă, de undeva, mi-a apărut în faţă marea cea albastră, limpede, ireală, flancată de insule palid-cenuşii şi dincolo de acestea străjuiau munţii senini ce-şi întindeau coamele dezgolite de inhibiţii. Alunecarea pământului în apă părea o încremenire senină, superbă, maiestoasă a timpului. Toate adjectivele mi se păreau derizorii în faţa acelui spectacol. Privirea lacomă căuta noi senzaţii, privelişti nobile, luminoase, imense ca la începutul lumii când totul era inocent. Părea o călătorie în spaţiul cosmic, dar nu-i găseam o denumire potrivită şi, de aceea, m-am resemnat doar să admir. Un câmp de lămâiţă mi-a acoperit genunchii, iar mirosul parfumat cu arome mediteraneene mă îmbăta. Ciudat, deşi frumuseţea mi se părea perfectă, mă simţeam ca la un interogatoriu cu propriul eu blazat. Ultimele raze de lumină, deşi purificatoare erau de o ostilitate prea rece pentru căldura incandescentă din interior. Presupun că era doar o teamă proprie, inexplicabilă de îndrăgostire de un peisaj pur prin frumuseţe şi firesc. Fascinaţia fatală pentru cerul fără pată şi pentru florile roz-violacee de ciclamă mi-au purtat paşii nesiguri prin acea grădină a Edenului ivită în toată splendoarea, încât mă simţeam – sunt sigură – exact ca Alice în Ţara Minunilor. Terenul virgin presărat cu căsuţe albe ca zăpada prin nisipul cu aspect de susan prăjit era pitoresc de frumos. Peste tot domnea liniştea, deşi păsări şi animale sălbatice dădeau uneori ocol grădinii. Sau nu era grădină?!?…
Eram tot mai convinsă că poposisem într-un vis fascinant unde nu bântuiau monştrii, ci nimfele. Solitudinea misterioasă şi peisajul ce-ţi tăia respiraţia îndemna la meditaţie. Poate era locul cel mai potrivit pentru o reculegere calmă a eu-lui. Singularitatea fiecărei clipe, zborul lin al câte unui pescăruş imaculat sau al unui albatros măreţ, apariţia unei bărci cu pânze, descoperirea unei poteci ascunse ofereau farmecului plimbărilor prin grădină o atracţie irezistibilă, deşi eram tentată să o consider o pedeapsă autoimpusă pentru trădarea simţurilor. Trăiam un vis sau poate participam la o călătorie imaginară într-un spaţiu extraordinar, ce deveneau tot mai clare, deşi unora li se pare anost sau lipsit de importanţă să faci asemenea incursiuni.
M-am refugiat acolo pentru că era timpul să analizez termenii capitulării propriul eu şi să găsesc soluţii pentru o coaliţie potrivită şi pentru a salva ce era mai de preţ. Vântul uscat de năzuinţe mi-a adus în nări arome vechi, atât de cunoscute dintr-o grădină cândva paradisiacă cu specii nenumărate de flori, insecte, animale, care acum e lăsată în paragină. Simţeam totuşi atingerea diafană a unor aripi pudrate de fluture. Să fi fost întruchiparea anilor tinereţii sau doar o fobie agravată de situaţia actuală, dar care îmi oferea şi imaginea reuşitelor şi luptelor proprii? Era parfum plin de migală şi abnegaţie, un parfum al unui eu mai jucăuş şi optimist. Alergam zglobie prin grădină, incapabilă să adun, să „culeg” toate acele arome inconfundabile ce-mi compuneau esenţa căutată şi realitatea a reuşit din nou să-mi azvârle sarcasmul ei usturător în faţă pentru a mă asigura că nu sunt încă pregătită să o înfrunt la potenţial maxim.
Voi continua totuşi să caut prin grădina proprie…
Tema grădinii este la propunerea Mirelei Pete şi sunt invitaţi toti cei care vor să se „plimbe”, să descopere poveştile CLUBULUI PARFUMAT.

sursa fotografiilor
Înscriu postarea şi în categoria Life in pictures a lui Costin Comba. Zi însorită! 🙂

Parfum de vacanţă

sursa foto
Albastrul de topaz al unui cer nobil ce radiază pace, anunţă prin trompeta zorilor un soare promiscuu. Ochii străpung cu nesaţ prin geamul aburit un desert teluric, după un somn odihnitor, dar nu găsesc verdeaţa şi apa răcoritoare. Promisiunea că în spatele peisajului mascat de nisipul fierbinte se află palmieri impunători şi marea de smarald, mă trezeşte din starea de somnambul. Patina timpului a impregnat un aer ireal colţului acela uitat de lume, care dă impresia de alunecare în neant. Îmi ating tălpile de nisipul cu aspect de susan prăjit şi mi se pare că aud prin ierburile de la marginea insulei un licurici cântând, probabil pierdut din vremuri imemoriale, dar care reuşeşte uimitor să-mi inducă o stare de linişte atât de dorită.
Se simte tot mai bine aroma vacanţei, cu parfum de voioşie şi aventură, cu optimism şi o dorinţă de relaxare binemeritată.
Vă doresc şi vouă zile de vară cât mai răcoritoare şi de neuitat!
Duzina de cuvinte a început la psi words şi particip şi eu cu drag când timpul îmi permite. Cine doreşte să se joace, e invitat să scrie şi să se înscrie în tabelul de la psi.

Sunt un om viu

sursa foto

„Sunt un om viu.

Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.”
( Nichita Stănescu, Sunt un om viu)
Fiecare dintre noi a avut momente de cumpănă în viaţă când tăgada şi credinţa şi-au manifestat puterea, şi-au căutat locul pe făgaşul propriei deveniri. În acele momente realizezi că eşti doar o frunză în vânt, că ai puteri limitate şi este o necesitate să treci şi prin experienţe înălţătoare, dar şi prin unele extem de dureroase pentru a afla de fapt, cum eşti cu adevărat. Cineva spunea că Dumnezeu îi pune le încercare, doar pe cei pe care îi iubeşte mai mult. Nu pot spune că afirmaţia te ajută să treci mai uşor prin valul de durere ce te copleşeşte, atunci simţi doar că nu-ţi mai aparţii, că dacă s-ar mai adăuga doar o fărâmă de tristeţe te-ai disipa în mii şi mii de fragmente. Dezintegrarea te-ar imobiliza şi a-i privi neputincios la destrămarea propriului corp fizic, iar cel celest ar striga pe tonalităţi diferite întrebări ce ar putea începe cu ” de ce?”. Tâmplele ţi-ar pulsa nefiresc, lacrimile s-ar îngrămădi în colţul ochilor, iar o arsură dureroasă ţi-ar invada toate cele patru „camere” ale inimii răzleţite. A-i simţi un  gust amar, iar toate alternativele pe care viaţa ţi le-ar oferi, ţi s-ar părea nişte glume desuete, fără sens şi chiar jignitoare. Vor fi şi momente când lacrimile vor seca, iar obosit de atâtea căutări ale unor răspunsuri, vei găsi alinarea într-un somn nefiresc, cu ochii deschişi, încremeniţi. Lumea din jur te-ar privi atunci ciudat, iar valuri de compasiune te vor îneca şi vor face ca strigătul de ajutor din interior să fie şi mai sfâşietor. Ei nu vor vedea decât vârful de lance ce-ţi străpunge sufletul şi oricum nu te vor ajuta cu nimic. Puterea este tot în interiorul tău, porneşte tot de acolo, de la origini. Atunci, s-ar putea să te cuprindă o milă nesfârşită pentru propria carcasă care te va sufoca. Vei fi tentat să renunţi la tot, iar rănile tale interioare vor durea şi mai mult, vor fi vii şi vor săpa în carne până vei deveni imun. Roşeaţa ochilor plânşi şi gâlgâitul înfundat din gâtul uscat te va epuiza de putere şi nu vei mai simţi decât o linişte apăsătoare, nefirescă şi soră cu moartea. Gândurile fugărite şi ele de sentimente prea duşmănoase vor obosi şi poate doar palma iubită ce poposeşte pe fruntea înfierbântată, va reuşi să le alunge definitiv. Va fi o luptă încleştată cu tine însuţi, vei strânge pumnii până la durere şi corpul epuizat se va odihni în cele din urmă într-un somn greu, fără vise.Va fi o primă dezertare şi totodată prima eliberare din încleştarea dureroasă ce-ţi striveşte coastele şi-ţi apasă tâmplele. Zorii dimineţii te vor mângâia cu primele raze ale soarelui căutând prin cotloanele ascunse, rămăşiţe ale celui ce erai. Atunci, realizezi că trebuie să mergi înainte, mai departe, deşi poate acele răni nu se vor vindeca niciodată. Împotrivirea ta nu ar avea nici un sens, iar forţele vor fi mereu inechitabile. Va trece o zi, apoi încă una şi în cele din urmă vei simţi din nou gustul de supravieţuitor, de om viu. Apoi, îţi vei pleca genunchii şi te vei ruga lui Dumnezeu să ai puterea de a merge mai departe!Harta universului în expansiune atunci când priveşti o fotografie veche de-a ta, te va ajuta poate să regăseşti acea minune de la început de drum, să realizezi cât ai evoluat şi să te bucuri că eşti.
LOLITA@2012

sursa foto