Lună: august 2012
Parfum cu iz interbelic
perioadă de aur atât social , economic cât şi cultural. Perioada interbelică
desemnează intervalul de 21 de ani între cele două războaie mondiale (1918-
1939), o perioadă destul de zbuciumată, dar şi de mari realizări. Se consideră
că este perioada în care s-a arătat adevăratul potenţial al ţării noastre. Atunci
s-a realizat reforma agrară, s-a format o nouă societate modernă, iar Marea Unire
din 1918 a adus românilor o ţară a lor. Societatea moşierimii se transformă în
una de tip burghez, în care fiecare supravieţuieşte prin forţe proprii. Este
momentul emancipării femeilor care au muncit şi şi-au întreţinut familiile în
timpul războaielor, când soţii erau plecaţi pe front, fără să se ştie dacă vor
reveni acasă sau nu.
săptămână, cu forfotă şi etalare de vestimentaţie pe Calea Victoriei. Mă
hotărâsem să ies cu prietenele mele la o plimbare şi apoi să ne refugiem în
unul din barurile deschise prin apropiere pentru a dansa şi a ne distra.
s-a instalat în faţa mea imediat ce am ales masa unde vom sta. Mă simţeam încolţită să dau un răspuns celui
din faţa mea. Chipul lui derutat, gesturile incerte îmi confirmau nerăbdarea
lui. Atunci am realizat că era prima ieşire după terminarea războiului şi eram
şi eu nerăbdătoare să mă distrez. Până atunci nu avusesem timp să savurez şi să
simt cu adevărat gustul inconfundabil al libertăţii pentru că trebuia să
muncesc pentru a supravieţui. Eram singură şi de dinainte de vârsta majoră luam
hotărâri decisive, pentru că războiul mă lăsase orfană de ambii părinţi.
de casa unde locuiam, era plin de rotocoale de fum, iar gangsterii fumau
trabucuri nestingheriţi, admirând fetele cu tunsori radicale gen bob, lansat de
actriţa Louise Brooks sau periuţă, vopsite şi îmbrăcate avangardist, ce se perindau
prin faţa lor. Tenul străveziu, pudrat în exces şi rochiile scurte, trei sferturi
sau până la genunchi, cu talie joasă evidenţiau şi mai mult corpul, ce nu mai
era considerat tabu.
bluze, sub care se observau, cu discreţie, sânii. Pălăriile au devenit mai mici
şi mai elegante. Vopsitul podoabei capilare era ascuns de pălării cu numeroase
accesorii tip voalete şi aplicaţii viu colorate ce aveau un succes nebun. În lumea
bună se purtau rochiile cu spatele foarte decoltat, diademe cu pene, mantouri. Blana era regina ţinutelor de gală: vulpe
argintie, astrahan, asortate
bijuteriilor cu aur şi pietre preţioase. Din recuzită nu lipseau nici
perlele, broşele în formă de flori, evantaiul decorat, umbreluţa si poşeta,
decupate în acelaşi ton. Parfumul folosit diferea în funcţie de vârstă şi de
gusturi. Doamnele mai în vârstă se parfumau şi se pudrau din belşug. Tinerile
foloseau cu mai multă distrecţie parfumul şi pudra, dar puneau accentul pe ruj
şi rimel, erau glamour. Eram invidioasă uneori că nu-mi permiteam extravaganţa acelor toalete
de vis, dar mă încurajam că într-o zi voi avea şi eu acces în acea lume ce
creştea sub ochii mei, care era halucinantă şi mă capta.
dădea târcoale, priveau lacomi genunchii dezgoliţi ai fetelor cu rochii mulate
în timp ce dansau pe unul din ritmurile la modă: charleston, foxtrot sau tango
ce alternau în repertoriul formaţiei din acel bar. Era tot mai evident că
femeile sfidau normele, erau lipsite de inhibiţii şi seducătoare, în primul
rând prin moda abordată, apoi, unele nu se mai căsătoreau, îşi exprimau liber
sexualitatea şi conduceau automobile. Încă nu avusesem privilegiul să învăţ să
conduc un automobil, dar dacă mi s-ar fi oferit ocazia ştiu sigur că nu aş fi
ezitat.
colţ mai retras se discuta intens despre D.H Lawrence, Virginia Woolf, James
Joyce şi autohtonii Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi
sau Lucian Blaga. Era o efervescenţă şi un amalgam ce putea cu uşurinţă să te
ameţească.
vehement formaţiei să cânte melodii din repertoriul lui Louis Armstrong sau
Josephine Baker, dar ei nu ştiau decât Zaraza,
Mână birjar, Don Juan, Fetiţe dulci
sau Bun îi vinul ghiurghiuliu şi au
fost imediat suduiţi pentru incultura lor muzicală. Unul dintre ei însă a fost
prins de versurile Zarazei şi au început toţi să cânte, uitând de doleanţele
anterioare. Suntem în anii 20. Totul pare haotic, e o mare destrăbălare, dar
atât de inovator şi înfloritor. Eram bucuroasă că sunt şi eu o mică rotiţă din
acel angrenaj ce a dus la revoluţia economică, socială, culturală.
urmă şi simt privirile hulpave ale bărbaţilor spilcuiţi în costume de mătase
sau cu sacouri cu croieli moderne ce se îndreaptă spre gambele mele dezgolite
şi încerc să-i ignor. În sfârşit melodia se termină şi aproape alerg spre masa
unde se află prietenele mele care nu se sfiesc să facă haz de panica mea. La ţin
isonul şi spun şi eu o glumă.
se întăreşte convingerea mea că se acorda o grijă tot mai mare vestimentaţiei,
ce devenise un etalon al modernităţii. Se organizau frecvent serate muzicale şi
literare. Auzisem şi citisem în tabloide despre iubiri interzise rămase vii
prin scrisori şi jurnale sau rostite pe furiş între etaje cu flori, cum erau
cele dintre Henry Miller şi Anais Nin sau Mircea Eliade şi Maytrei şi la care
visam toate fetele. Era timpul schimbării, al rafinamentului, o perioadă a
eclectismului, a răzvrătirii, a întoarcerii către sine, un sine divizat
psihologic.
o doamnă ce semăna izbitor cu personajul de desene animate Betty Bloop inspirat
de actriţa Clara Bow ( intitulată It Girl
după ce jucase în filmul It ) sau de cântăreaţa Helen Kane, nu era prea sigur. Rochia
elegant mulată descoperea un trup debarasat de corset ce se mişca firesc şi senzual
în acelaşi timp.
rafinat ne-a învăluit simţurile olfactive. Am inspirat cu nesaţ buchetul
parfumului şi am închis ochii extaziată. L-am recunoscut imediat: era
inconfundabilul Chanel No. 5 ce fusese lansat de creatoarea Coco Chanel. Râvneam
de mult să mă înfăşor în el, dar ştiam că el este destinat doar celor bogaţi şi
faimoşi. Doream să mă îmbrac doar în câteva picături din această licoare, în care notele
de top sunt compuse din aldehide, bergamotă, lamâie, neroli si ylang-ylang,
inima de iasomie, trandafir, crin al văii şi iris, în timp ce baza este creată
de vetiver, santal de lemn, vanilie, ambră şi patchouli. Visam cu ochii
deschişi…
charismatica “Betty Bloop” autohtonă şi a condus-o cu gentileţe la o masă mai
retrasă ce era rezervată pentru cuplul rafinat. Am început să o privesc cu
atenţie sporită, fascinată de toaleta ei: rochie neagră cu spatele foarte
decoltat, pălărie cloche cu pene colorate, un colier lung de perle, gambe de
dansatoare, tunsoare bob şi… Chanel: visul oricărui bărbat. A început tumultuos
un tango, iar bărbatul a invitat-o la dans. Înlănţuirea trupurilor, ba delicat,
ba pătimaş atingerea suavă a partenerilor, acel dute-vino ameţitor m-au făcut
să îndrăgesc şi mai mult acel dans al contrastelor.
m-am retras pentru că ziua următoare aveam o invitaţie la stagiunea de vară a
teatrului Cărăbuş, unde formidabilul Constantin Tănase reuşise să o aducă
pe faimoasa Josephine Baker. Era ceva
unic ce nu trebuia ratat.
Bucureştiului: opulenţă şi sărăcie arhitecturală, “craii de curte veche” şi
oamenii simpli ce-şi măsurau paşii privind în jos, trăsuri şi automobile,
serenade autohtone şi melodii noi, moderne numite jazz, nevoia constantă de a
demonta tabuuri şi acomodarea gradată la schimbare. „ Pe
Calea Victoriei intrau şi ieşeau din umbra enormă a Palatului Telefoanelor atât
automobile negre, cu ferestre de cristal, ca de pe vremea prohibiţiei şi a lui
Eliot Ness, cât şi trăsuri, aşa-zisele
cupeuri de Hereasca, ce nu mai pridideau să care lumea bogată a oraşului la
Şosea. Distracţiile erau peste tot la-ndemână. ” ( Mircea Cărtărescu , Bucurestii Vechi si Noi )
prezenţa printr-un fulger răzleţ şi prin jocul stropilor diafani. Nu-mi doream
decât să savurez momentul şi să adun stropii de ploaie în dantela şi mătasea rochiei
şi să-i lipesc de mine.
o lumină orbitoare mă inundă, urmată la scurt timp de un zgomot detunător. Sunt
derutată şi încerc să văd drumul, dar nu reuşesc. Întind mâinele în disperare
şi constat cu stupoare că mă aflu în pat. Când am ajuns aşa de repede? Eram pe
stradă, cu câteva secunde în urmă. Realizez că a fost doar un vis şi încep să
reconstruiesc gradat şi uşor întoarcerea spre mine şi timpul prezent.
perioada interbelică la propunerea dragei Elly Weiss, o temă extrem de interesantă.
Nu puteam lipsi, deşi postez ceva mai târziu – scuze pentru întârziere – pentru
că am fost plecată… Vă salut!
Igor Stravinski – compozitorul controversatei Le sacre de Printemps
George Sanders şi Barbara Stanwyck
Katharine Hepburn şi Dorothy Arzner
Marlene Dietrich şi Greta Garbo
Julie Andrews, Russ Hunter şi Mary Tyler Moore
Claudette Colbert şi Barbara Stanwyck
Pledoarie de îndrăgostit
Era noaptea cea mai măreaţă din ultima vreme, soarele la asfinţit avea nuanţe roşietice şi de chimlimbar în stare gemă. Aşteptam printre copaci întâlnirea cu persoana iubită, iar apusul încerca să furişeze gâturi lungi şi diafane de egrete prin negura pădurii subconştientului meu. Era un tărâm unde natura se afla mai presus de om, un triumf calm, nobil, într-un peisaj ce ignora omul într-un mod special. Parcă mă aflam pe Muntele Parnas de unde vin muzele şi un trecut recent lăsa urme adânci cum doar în inimi calde de îndrăgostiţi se găsesc şi care tresăreau prea uşor. Corăbii mute cu pânze fluturând frenetic în bătaia vântului treceau maiestoase pe apa verde ca jadul de la poalele muntelui şi o sete inexplicabilă de necunoscut mă motiva să aştept în continuare. Mă fascina chipul ei de madonă, iar gândurile mele prindeau aripi doar puţin stimulate de o imagine sau de o închipuire. Simţeam că merită aşteptarea din noapte, iar un răspuns ferm, fără drept de apel, îmi oferea şi cerul nemaipomenit de adânc şi plin de mistere ce aştepta pasiv să-i fie dezlegate enigmele străvechi.
Articol inspirat de cele 12 cuvinte propuse de clubul psi cu care îmi place să mă joc, dar nu ajung în timp util să le înscriu în tabel…