Un gând translucid

Simţeam că forţa naturii ne-a blocat accesul spre drumul ce urca sprinten în munţi, iar intemperiile se înmulţeau vizibil, cu cât înaintam. Căutam în jur o urmă de viaţă, dar nu vedeam decât brazii drepţi, ca nişte soldaţi gata de luptă, iar viscolul îmi arunca săgeţi usturătoare peste faţă, în ochi şi în gură. Era clar că ne-am rătăcit, iar gândul translucid că ne vom petrece noaptea în maşină nu reuşea să ne încălzească speranţele, risipite la fiecare rafală de vânt. Ningea neîntrerupt, iar fulgii sticloşi, translucizi se lipeau de căldura corpului nostru ca nişte magneţi ce absorbeau energia vitală. Am început să orbecăim prin jur, cu rândul, aşteptând ca stihiile să ne scoată în cale o lumină, o umbră, un semn că viaţa e prezentă. Nămeţii ne-au izolat într-o regiune sălbatică de munte, iar noaptea, prin apariţia ei brutală ne îndemna continuu să căutăm un adăpost. Propria maşină, rămasă fără combustibil, se transformase într-o etuvă poleită în alb, iar păturile şi sacii transformaţi ad-hoc în perne, erau insuficiente pentru a ne linişti gândul acela obsedant, că suntem pierduţi. Înaintam prin zăpada ce-mi ajungea până la brâu, iar corpul începuse să dea semne de oboseală. Ochii începuseră să-mi joace feste, pentru că tocmai zărisem două spectre translucide dialogând în întuneric. Oare se dăduse liber la stafii sau erau doi oameni înzăpeziţi ca şi noi? Emanaţia unui gând fugar, translucid în lumina crepusculară a pădurii şi strâns în chingi de voinţa carcasei greoaie, mi-a îngheţat toate simţurile şi deja mă detaşasem. Picioarele înaintau anevoie, iar spectrele translucide se transformau uşor în chipuri pământene. Eram salvaţi? Ştiu doar că imediat ne-a fost arătată o cabană, iar umbrele masive ce gesticulau nearticulat s-au pierdut prin nămeţii apocaliptici.
Intrasem într-o casă cu un decor rustic, unde lemnele ce sfârâiau în şemineu, aruncau sclipiri dădătoare de speranţă, iar căldura emanată te făcea să uiţi că eşti un naufragiat al frigului. Ne-am apropiat de foc, iar aroma unui ceai cald ne-a spulberat gândul acela translucid şi rece. Gâtul translucid şi iubit reflectat de flăcările jucăuşe, arunca luciri rozacee spre ochii însetaţi de iubire şi dor şi spre braţele care cerşeau o îmbrăţişare. Un oftat profund şi o sărutare caldă au pecetluit bucuria reuşitei. Imaginea unui pat moale şi cald, a hranei aburinde se transformaseră în semne divine. Am ridicat ochii spre cer şi am realizat că eram salvaţi!
 Aş mai adăuga că acest text este dedicat tuturor salvatorilor şi eroilor anonimi!

Irealia

Citind, mă întrebam dacă relatezi din realul tău. La final, am realizat că ai povestit realitatea cuiva, a unor norocoși salvați în timp. Mulțumesc pentru participare, pentru moment, pentru gândul tău dedicat celor frumoși.

Liliana

@Irealia,
pot spune că e inspirată din realitatea înconjurătoare! Sunt multe evenimente ce au presupus o salvare, în ultimul timp şi am simţit că trebuie să le dedic şi eu ceva! Merită!

Lasă un răspuns