Mi s-a spus de multe ori că sunt prea sensibilă pentru
lumea crudă în care trăim, că  mă consum prea
mult pentru toate nedreptățile și că idealizez orice situație. Sincer, nu știu
cum aș putea să mă schimb, pentru că, uneori, energia vitală investită în
proiecte fără finalitate și satisfacții, duce la emoții negative și la
frustrări. Ar fi greu să schimb felul meu de a fi, acela care încearcă să
empatizeze, să ajute, să simtă cele mai firești emoții pe care viața ni le
oferă zi de zi. De ce să fim altfel, de ce să disimulăm și să alergăm după
himere? Nu ar fi mai firesc să fim noi înșine, să încetăm să ne mai criticăm și
să încercăm să fim cea mai bună variantă a noastră? Să lăsăm emoțiile adevărate să iasă la lumină, să ne transforme în lumină! Să fim pescărușul Jonathan care zboară liber spre zenit!

Am înţeles, mai greu la
început, dar după ce multe experienţe s-au repetat pentru a înţelege
lecţia, că alegerile pe care le facem încă de la primele ore ale dimineţii,
sunt de fapt o consecinţă a felului nostru de a fi. Nu am putea alege ceva care
să nu corespundă ierarhiei de valori pe care ne-am construit-o în timp. Până şi
dispoziţia pe care o alegem spune multe despre noi. Dacă alegem să fim bonomi,
tăcuţi, închişi în propriul turn de fildeş, meditativi, circumspecţi, nervoşi,
critici sau  joviali, pozitivi, tonici, empatici, cu siguranţă îi vom
influenţa şi pe cei din jurul nostru să fie într-un anumit fel. Ei vor răspunde
sau vor alege să rezoneze cu noi, sau vor alege să ne ignore când ne vom
întâlni, dar, cu siguranță, dacă vom fi autentici, ne vom simți noi bine și e
de ajuns. Ţine de liberul arbitru şi de capacitatea de a fi autentic, zic eu,
pentru că prea mulţi aleg să disimuleze şi să braveze pentru a-şi etala efemera
credinţă că sunt atotputernici. Deşi trăim în era lui repede, mult şi prost, eu
aleg să am propriul ritm şi bioritm într-o cadenţă impusă doar de ceea ce simt.
Am ales şi să fiu mai puţin activă pe blog pentru a mă regăsi, pentru a trăi în
lumea adevărată, cea cu feţe vesele şi triste, cea în care uneori te simţi un
iubit al sorţii şi alteori un marginalizat, un intrus. Am ales să trăiesc
gustul uneori dulce, alteori amărui al vieţii aşa cum este ea, cum ne-a fost
oferită, lucruri pe care pe blog sau oriunde în mediul electronic le poţi simţi
doar artificial, indus.

Odată ieşită în tumultul de afară, simt căldura, viața, care mă împresoară
şi multe tensiuni inutile ce duc la conflicte. Atunci aleg să le ocolesc
metodic, fără să le dau o importanţă nemeritată, pentru că am realizat cât de
derizoriu este să cad în plasa conflictelor induse şi să-mi consum energia de
care voi avea nevoie să duc la îndeplinire obiectivele propuse pentru o zi.
Apoi, aleg să fiu cea mai bună variantă a mea în ziua ce tocmai mi-a dat bineţe
şi alerg spre destinaţia dorită, cu un zâmbet pe buze. Conflictele sunt și constructive
uneori, pentru că rezolvă probleme care mocnesc și nu sunt spuse sau
detensionează relații încrâncenate, neînțelese. Am fost și eu atacată de
gânduri negative, am simțit frica și durerea în multe împrejurări, dar, am
revenit mereu pe metereze, alegând să-mi depășesc limitările, să ies din zona
de confort, cu credința că fac ce trebuie. Tiparele de gândire pot fi
schimbate, important e să-ți dorești acest lucru, iar fiecare eveniment
negativ, trebuie văzut ca pe o încercare de a te autodepăși, de a găsi simplitatea.

Am reușit chiar
să-mi surprind unii prieteni, prin punctarea unor gânduri ce-mi dădeau târcoale.
Am spus tare și răspicat ce am gândit, dar apoi, am înțeles că nu toată lumea
vede sinceritatea ca pe un lucru util, nu merită să-ți deschizi sufletul în fața
oricui, pentru că, se poate interpreta și că ești altfel, un pic nebun. Am ales
mereu sinceritatea trăirilor, chiar și atunci când, speranța mă încurajase că, totul
va fi bine, dar nu a fost. Deși par o copilă, viața mi-a oferit multe palme, am
trecut prin experiențe nebănuite, iar singura concluzie în urma acestora, e că
am descoperit resurse miraculoase și am reușit să fiu puternică. Toți suferim
într-o mai mică sau mare măsură de ură de sine și sentimente de vinovăție, dar,
cu cât le amplificăm, cu atât viața va fi mai grea pentru noi. Resentimentul,
criticismul, sentimentul de vinovăție și frică sunt cele care cauzează mai
multe probleme decât orice pe această lume, iar crezurile noastre sunt acele
care atrag persoane care ne tratează într-un anumit fel, bun sau rău. Conform
standardelor cui nu ești suficient de bun? Pentru cine?

De aceea, când am auzit de comunitatea Konumono și de
faptul că pune pe primul loc emoțiile, am ales să mă alătur lor și să lupt
pentru o lume autentică. O comunitate care să ne îndemne să ne iubim, să ne
acceptăm, să ne aprobăm pe noi înșine exact așa cum suntem, fără regrete și să
ne învețe să trăim în lumea reală, cu bune și rele, e de dorit și sper să ajut
și eu la construirea ei.

Astăzi, aleg să fiu eu însămi, aleg să fiu fericită! Voi ce
alegeţi? Vă doresc gânduri bune şi alegeri reuşite! 🙂

Vă las cu o poezie proprie, care să mă prezinte mai bine…