Magia Internetului

Capitolul
14

mai amintiți perioada dinainte de Internet?  Cea în care socializarea se făcea față în față
prin intermediul comunicării cu prietenii, când ne întâlneam afară și ne jucam de-a
v-ați ascunselea, prinselea, flori, fete și băieți, rațele și vânătorii, lapte
gros și multe alte jocuri care aveau un farmec aparte și încurajau interacțiunea
reală. La televizor aveam doar câteva emisiuni de divertisment, Teleenciclopedia,
Lumea copiilor sau Albumul Duminical, iar desene animate aveam doar 10 minute,
seara, pe Mihaela. Astfel, apreciam mai mult momentele de fericire și eram
stimulați să inventăm jocuri noi, să gândim strategii de petrecere a timpului
liber, să fim noi înșine.
Totul
se petrecea cu autenticitate, era frumos și adevărat. Prietenii aveau preocupări
mai intelectuale, cum ar fi lectura, întâlnirile erau pe bune, față în față,
emoțiile erau și ele mai intense. Toate informațiile erau căutate în cărți, nu
pe Google, se mergea chiar la sala de lectură pentru a fi consultate cărțile
unicat.  Erau niște vremuri care îți
stimulau imaginația, care te făceau creativ și activ. Se stătea mai mult în aer
liber, copiii se jucau mai mult pe afară.
Dar,
să nu uităm că Internetul este un loc mistic, plin de tentații și care te ajută
să ai informații de-a gata, doar la un click distanță. Te ajută, de asemenea, să
fii inventiv, să ai acces la cercetări și informații prin intermediul minunatei
invenției de la începutul anilor 90, a celebrului www.woldwideweb.web. Pentru
unii e imposibil să se gândească că a existat și altceva înainte de lumea web,
înainte de facebook sau tumblr, sau alte rețele de socializare. Nu este vina
lor, ei s-au născut în era vitezei și Internetul li se pare cel mai firesc
lucru. Internetul este, într-adevăr un nou mijloc de comunicare, rapid și
ieftin, un instrument de cercetare, de
creativitate, informare și divertisment extraordinar. A devenit indispensabil
în viețile noastre.
Dacă
de mâine  nu aș mai avea Internet,
probabil nu aș mai putea lua legătura așa ușor cu unii dintre prietenii și
colegii mei, nu aș mai găsi informațiile necesare slujbei mele așa de repede. Probabil
aș lua legătura cu ei telefonic, sau mai greu, iar informațiile le-aș căuta la
bibliotecă sau în cărți. Recunosc că transmiterea datelor prin intermediul
Internetului este prețioasă și apreciez această evoluție a lumii moderne. Sunt
necesare procesoare Intel, hard-disk-uri, SSD-uri și routere performante, iar Magazinul MediaDOT.ro are niște oferte
avantajoase. Sunt niște oferte procesoare și oferte hard-disk-uri
care nu trebuie neglijate! Pentru toți Internetul a devenit o „dulce” dependență!
Articol scris în cadrul SuperBlog 2014!

Parfumul stărilor sufletești

Capitolul 13
Era din nou plecat, nu se știe pentru
cât timp, iar amorul meu propriu se burzuluia, cerea mai multă atenție, mai
multă iubire, mai multă viață din fiecare experiență trăită. Totul a fost
frumos o perioadă, dar fața trufașă a vieții ne-a lovit nemilos și ne-am
aruncat prea brusc și imprevizibil în vâltoare. Am mușcat din țărână și am
ridicat din nou capul, pentru a rezista privirilor atoateștiutoare, prea reci
și secătuite de trăire, din cauza suficienței impuse. De multe ori, suntem nevoiți
să înfruntăm presiunile sociale, să fim siguri pe stările noastre, să anticipăm
tumultul, să căutăm un nivel al conștiinței demn de omul de rând, autentic,
plin de fioruri firești și să trăim. Da! Să trăim! Să trăim printre amintiri,
printre oameni, cu tot acel balast pus în cârcă de alții. Secretul e să fii tu
însuți, să alegi mereu acea discreție proprie eului tău, să te străduiești să învingi
prejudecățile unei societăți mereu înclinată spre trivial. De cele mai multe
ori am ales să „îmbrac” un parfum potrivit cu starea mea de spirit sau care să
mă transpună în locații exotice sau proaspete, să-mi schimbe tonusul. Așa cum
citesc cărți care îmi creează o anumită stare, așa folosesc și parfumuri menite
să mă reprezinte, să mă prezinte lumii prin olfactivul divin.
Parfumul pentru mine a fost mereu un univers
minunat, o promisiune de a recunoaște puterea volatilului asupra stării
sufletești, acele arome și solvenți capabili să redea corpului sau obiectelor
din jur un miros plăcut, o amintire sau o senzație. Când porți un parfum nu
trebuie să te deghizezi, atunci se revelă starea ta autentică, fără inhibiții
sau prefăcătorii, te lași sedus și plutești. Devii una cu parfumul, fiecare
cută a trupului e un receptacul de miresme și realizezi că totul în lume are o
amprentă olfactivă. Fiecare om are şi este un parfum, care îi imprimă
unicitatea, care îl pot face anonim sau îl pot scoate în evidenţă. Există și multe parfumuri online, menite să te
ajute să fii feminină, să fii tu.
Vă amintiți parfumul primei iubiri? E
inedit! Parfum de inocență, vitalitate tinerească, prospețime, o călătorie a
simțurilor și trupului! Un dulce plin de promisiuni, cald și mângâietor și care
te exaltează! Mereu l-am asociat cu Dolce a lui Dolce & Gabana, fascinant prin buchetul care te întâmpină și te
cucerește: Amaryllis, mosc, cașmir, flori albe, speciale. Inspiră ceva de genul,
dolce vita, ca în Sicilia, prima lui casă. 
Apoi, viața mi-a adus un vânt uscat
de năzuinţe în nări, cu arome vechi, atât de cunoscute dintr-o „grădină” cândva
paradisiacă cu specii nenumărate de flori, insecte, animale, care acum e lăsată
în paragină. Simţeam totuşi atingerea diafană a unor aripi pudrate de fluture
și cele mai minunate parfumuri originale care mă răsfățau.
Să fi fost întruchiparea anilor tinereţii sau doar o fobie agravată de situaţia
actuală, dar care îmi oferea şi imaginea reuşitelor şi luptelor proprii? Era
parfum plin de migală şi abnegaţie, un parfum al unui eu mai jucăuş şi optimist,
era și o aromă încifrată, complexă, plină de mister. Alergam zglobie prin „grădină”,
incapabilă să adun, să „culeg” toate acele arome inconfundabile ce-mi
compuneau esenţa căutată şi realitatea a reuşit din nou, să-mi azvârle
sarcasmul ei usturător în faţă. Dar, sunt aici! Trăiesc! Voi căuta acel parfum
potrivit pentru mine! De fapt, cred că l-am găsit! E Bvlgari Pour Femme pentru că exprimă totul prin senzații! E un
torent de stări sufletești! Vorbește fără cuvinte, se revelă treptat cu bergamota,
frunze de viorele si flori de portocale, apoi apar si accente de mere verzi,
mure, piersici si coriandru. Deschiderea este una floral – fructata. In inima
lui locuiește iasomia Sambac, culeasă la apus, când aroma acestuia este
catifelată în mod romantic, însoțit de crini. Iasomia este urmata de mimoze si,
desigur, trandafiri feminini. Notele de bază unesc arome precum iris pudrat si
friguros, mosc, lemn de santal, ceai verde, vanilie si cedru. 
Un alt parfum găsit de-a lungul călătoriei
a fost cel al sincerității. E un parfum suav cu miresme de cimbrişor şi
levănţică, e proaspăt ca parfumul ploii după o vară secetoasă, e pur şi diafan,
e iubire nevinovată şi lumină. Sinceritatea presupune dăruire necondiţionată, e
un parfum al libertăţii interioare şi are arome ale iubirii împărtăşite şi ale
confidenţei pline de încredere. Nu are legătură cu mizantropia sau fuga de
responsabilitate. Sinceritatea nu costă bani, nu poate fi cumpărată la un preţ
derizoriu ca multe alte nimicuri de consum, există în noi sau nu, ca şi iubirea
sau dăruirea. Un parfum sofisticat, dar atât de feminin, așa ca Lacoste Pour Femme

 Voi ați găsit aceste parfumuri?

Articol scris în cadrul SuperBlog 2014!

Evadare din contingent

Capitolul
12
Sunt
multe străzi, prea zbuciumate şi alambicate, dar atât de dragi şi primitoare.
Unele te răvășesc prin amintiri, te racordează la melancolii, prin rapsodii ale
simțurilor pline de autentic și te ajută să plonjezi direct în acțiune. Altele
doar îți poartă pașii spre destinații visate, exotice, fortuit, nu întâmplător. Dar
este una singură care îți cunoaște toate trăirile, picanteriile și divagațiile
livrești, prin reperele culturale pe care te îndemnă să le cunoști. E Strada Ficțiunii!
sursa: Editura All
 E unică și plină de
neprevăzut, exact pe gustul tău, cu parfumuri rare, buchete pline de un frumos
firesc. Pașii îți sunt purtați spre nou și vechi, într-o îngemănare
efervescentă, ce germinează prin idei, gânduri, care ne fac să nu uităm esența
lucrurilor.
De
prea mult timp mergeam şi chiar dacă peisajul se schimba nu-l recunoșteam pe
cel pe care îl căutam. Ţin foarte bine minte parfumul ispititor al florilor de
tei ce-mi alintau simțurile, verdele crud ce mă întâmpina şi parfumul iubirii,
nişte parfumuri inconfundabile, dragi şi memorabile. Strada aceea avea mireasma
pură a dragostei, atunci când m-am îndrăgostit, apoi de mare, munte și aventură
când am mai crescut, culminând cu introspecția și umorul. Atunci, la început,
totul era mai simplu, mult mai simplu, mai inocent şi mai firesc, iar strada
avea un aer interbelic, uşor melancolic şi o frenezie a vieţii mult mai
evidentă. Efervescența s-a păstrat, tumultul este însă mult mai avansat, mai
autoritar și exigent. Este o stradă extrem de animată și pășesc cu mult drag pe
aleile ei, fiecare cu altă poveste, cu alt parfum și nostalgii. Parfumul drag
al lecturii răzbate din fiecare colț!
Dacă
ar putea vorbi, strada ar avea atât de multe de povestit, despre paşii oamenilor
care i-au străbătut trotuarele, despre urmele de roţi ce au rodat-o de-a lungul
timpului, despre iubirile la care a fost martoră, special pentru a „ascunde” cu
grijă acele mărturii, pentru alte generații la fel de dornice de „plimbări”
printre cuvinte. Fiecare pas, fiecare urmă de roată ce s-a perindat, a însemnat
ceva, a contribuit la farmecul acestei străzi, a lăsat o amprentă ce a
construit un arc peste timp şi toate acestea se văd în „ridurile” ei,
în „gropile” ei, în parfumul versatil al scrierilor. Fiecare „piatră”, fiecare „pavaj”,
fiecare „colţ”, fiecare pagină ar putea povesti despre istorii trecute şi
trăite care au transformat lumea. Astfel, uneori, strada are iz de vechi, parfum
de amintiri, de nostalgie, de flori, de iubire, de amalgam de anotimpuri,
de culori şi stări. Alteori are parfum de nou, ce pare mai rece, mai impropriu
pentru că predomină betonul, fără urmă de „verdeaţă” şi parfum melancolic.
Cândva, pe aici au trecut trăsuri şi automobile cu domniţe şi cavaleri la şosea
pentru a se distra. Astăzi trec maşini moderne cu viteză ameţitoare, fără să
mai savureze viaţa ce creşte de o parte şi de alta, pentru că nu mai este timp
de aşa ceva. Alergăm în goană spre o destinaţie pe care nu o conştientizăm aşa
cum ar trebui. Păcat de strada aceasta care ne oferă cu generozitate din
experiența ei şi de oamenii care încă mai caută fiorul… Ei au rămas undeva
suspendaţi în timp şi evocă imagini, se refugiază din calea nefirescului.
În
sfârşit recunosc strada căutată, mă apropii de poarta casei şi sunt invadată de
mirosul strugurilor copţi şi a merelor, de parfumul copilăriei dragi şi a
primei iubiri şi un zâmbet îmi înfloreşte pe faţă. Strada aceasta mă va face
mereu să simt acea stare numită, acasă! Ce plimbare! O savurez ori de câte ori
vreau să evadez din contingent! Fortuit, nu întâmplător!
sursa: Editura All
Cărţile
sunt nelipsite de pe Strada Ficțiunii,
iar ele transmit cititorului sentimente diverse, ce-i bulversează universul,
ce-l fac să gândească, să privească un subiect din mai multe perspective, îi
oferă soluţii la problemele existenţiale cu care se confruntă la un moment dat.
De aceea, această stradă trebuie să fie intens circulată, animația și
entuziasmul ar trebui să fie cuvintele la ordine de zi. Cărțile clădesc o lume
atât de fascinantă, ce-şi face apariţia mai nou, pe un monitor sau în varianta
tradițională, pe foi imprimate, pentru a ieşi în lumea celor cu ochelari şi
creion, a celor pasionaţi de lectură, a cititorilor. Editura ALL face „plimbarea” mult mai plăcută, venind cu o ofertă
tentantă, cu niște secțiuni ale colecției, de vis: Clasic, Contemporan,
Bestseller, Crime sau Lista lui Alex. Ștefănescu.
Cărțile
păstrează încastrate în spatele coperţilor parfumuri din alte epoci, ale altor
oameni reali sau imaginari, cu istorii incredibile de viață. Ele sunt mărturii
ale altor vremuri îndepărtate în primul rând şi au un miros special, un iz al
oamenilor de altă dată şi îmi place să inspir profund ca şi cum aş avea
capacitatea să descopăr misterul ce se ascunde în interior. Ele m-au ajutat să
cuceresc alte tărâmuri şi să mă transpun în n ipostaze. Am rămas fidelă lecturii şi citesc şi în prezent cărţi
care îmi creează diverse stări, care mă fascinează. În această categorie, ar
intra o reeditare a romanului Oblomov de Ivan Aleksandrovici
Goncearov, care ne ajută să înțelegem „viața molcomă și degrabă mângâietoare a
simțurilor”, prin renunțare atât la slujbă cât și la lume, printr-o regăsire
nesperată a iubirii. „Sufletul s-a stins de două ori, iar trupul o singură
dată.” Minunat! 
Un alt roman pe care îl percep memorabil, este Shantaram
I și II, de Gregory David Roberts. De ce îl percep memorabil? Cred că are toate
ingredientele necesare pentru a te ține cu sufletul la gură: iubire
neîmpărtășită, contrastele Indiei, ieșire din zona de confort a personajului
principal, pentru a duce un război care nu îi aparține și fără să aibă un
deznodământ previzibil.
Din
lista lui Alex Ștefănescu, pe care
îl apreciez pentru recomandările pe care le face și care este una din secțiunile inedite
ale colecției de la Editura ALL, aș
fi tentată să citesc Consumatorul de
suflete
, al lui Codin Maticiuc. 
sursa: arhiva personală
Tematica propusă, o răzvrătire împotriva „exploatării
vampirului de către americani”, cu un umor și o autoironie fină și o asimilare
a tuturor experiențelor de viață, pentru a le reda lumii nealterate și cu
amprenta proprie, este o chemare la lectură! Iar selecția făcută este o evadare
din contingent, din realitatea zbuciumată în care pierdem esența lucrurilor, fiind promovați tineri scriitori cu potențial.
sursa: Editura ALL

            Cărţile
noi din librării vor avea mereu un parfum diferit faţă de cele vechi. Cele noi
vor mirosi mai mult a clei, a hârtie proaspăt tăiată, coperţi nezvântate,
cerneală abia uscată, iar cele vechi ce stau uitate pe rafturi, vor avea un
parfum mai tare, mai copt amestecat cu praf şi cartoane uşor mucezite, un miros
de pânză pictată. Oricum ar fi, parfumul foilor îngălbenite de
timp sau folosinţă, al colţurilor rodate sau a celor noi ce miros a surpriză şi
a aventură, a proaspăt tipărit e un parfum subtil, abia perceptibil care îţi
intră în piele şi pe sub piele şi creează dependenţă. Afirm destul de
responsabil că, de când am învăţat să citesc, cărţile îmi sunt cei mai de
încredere prieteni. Deşi prieteni tăcuţi, aliniaţi disciplinat în rafturi sunt
cei care nu te vor dezamăgi niciodată. Te îndemn și pe tine să „călătorești” pe
Strada Ficțiunii! Nu vei regreta!
Articol scris în cadrul SuperBlog 2014!
Vă dedic!