La femme fatale est la femme à côté de vous

Se ştia că este răsfăţata designerilor de peste tot, iar paparazzii o urmăreau lacomi, cu ochi de vultur prin toate locaţiile în care îşi făcea apariţia. Deja se consolase cu ideea că viaţa ei personală va fi bulversată de intruziunile unor străini ahtiaţi de senzaţional şi profit, bineînţeles. Deşi avea succes, niciodată nu a uitat de unde a plecat. Era o fată obişnuită, cu o familie înglodată în datorii, iar faptul că în prezent defila la Săptămânile Modei pentru case de modă celebre cum ar fi Ralph Lauren, Diesel, Versace, Emilio Pucci, Dolce & Gabana, Missoni, Prada sau Chanel nu însemna că şi-a pierdut identitatea. Era aceeaşi fată naturală, cu părul lung în inele ce-i curgeau pe umerii rotunzi şi delicaţi, cu gâtul lung şi subţire ce amintea de plutirea unei lebede, ochii mari şi sugestivi ce aruncau ocheade uşor interzise, pe sub genele frumos migdalate. Trăia visul oricărei adolescente sau femei, acela de a fi adulată de mulţimi de oameni. Şi ce era mai important, avea posibilitatea să-i ajute pe ai ei să scape de datorii, de sărăcie. Când lua câte o pauză de la defilări şi contracte de sute de mii de dolari, se distra pe catwalk-ul Victoria’s Secret sau în sânul familiei. Uneori, preocupările ei sunt la fel de fireşti ca ale fiecărei femei, adică găteşte, face piaţa sau menajul. Alteori, face curse cu avionul aşa cum tanti Felicia, vecina ei de acasă, merge zilnic la piaţă. A devenit o rutină! Iniţial avea inima strânsă, îndoită, dar s-a obişnuit, aşa cum te obişnuieşti cu orice pe lumea aceasta. Puterea obişnuinţei se insinuase pe sub pielea ei, fără să o anunţe în prealabil. Se integrase într-o lume inaccesibilă, dură, cu un limbaj propriu. Dar, reuşise! Era ceea ce conta!
Mulţi bărbaţi au remarcat-o încă de când anatomia ei era neîmplinită, de când era o femeie-copil şi încrunta din sprâncene la orice subtilitate ce avea conotaţii sexuale. Avea o intuiţie înnăscută şi aprecia acele lucruri simple ce compun bogăţia vieţii, valorile învăţate în casa părintească şi credinţa în Dumnezeu. Chipul ei cerea o afecţiune profundă, mângâieri sofisticate ce insinuau o capacitate de dragoste, de vodevil. Îmbina acea doză de inteligenţă şi sex appeal ce o făcea o Lolită dorită de toţi. Deşi unii o clasau din capul locului drept o persoană cuminte, era de ajuns să-i privească intens şi să se cambreze într-una din pozele de defilare, iar fantezia bărbaţilor avea frâu liber la interpretări. Părul lung, şaten deschis, cu sclipiri diamantine ca în reclamele pentru şampon, îi încadra faţa încă juvenilă ce se încăpăţâna cu intransigenţă să rămână proaspătă şi tânără. Cum a ajuns celebră şi în cluburi fashion exclusiviste? Era una din întrebările preferate pe care ziariştii hulpavi i le adresau şi mereu răspundea cu calm: cu multă muncă, atitudine şi respect faţă de atuurile personale. Frumuseţea naturală trebuie întreţinută şi ea ştia câteva secrete transmise din generaţie în generaţie, de la mama şi bunica ei. Tratamentele de întreţinere, de la ten şi păr, până la corp şi ţinută erau respectate cu sfinţenie. Prima regulă ca totul să fie în armonie, este stabilirea unui stil de viaţă sănătos – dietă, ore de somn, reglarea problemelor părului sau tenului, metodele de îngrijire alese. Ştia că felul în care arată când defilează face diferenţa între a obţine un contract bun sau a rămâne în anonimat.
În loc să ţină diete drastice cum obişnuiau multe colege de-ale ei, prefera să mănânce sănătos şi să practice sport. Deşi zilele ei erau pline de evenimente diverse, nu uita să iasă cu prietenii, să se distreze, să petreacă timp de calitate cu familia.
Impresia de seriozitate şi de rezonabil pe care ţi-o dădea această femeie, era oarecum în contrast cu supleţea felină şi frumuseţea rară pe care ţi le sugerau la o analiză mai atentă şi concura cu toate drepturile la imaginea de femme fatale pe care societatea şi-o crease în timp. Pentru că e nevoie de timp pentru a se sedimenta o imagine aşa laborioasă şi selectă. Însă, orice femeie care se respectă poate concura la acest titlu, depinde de încrederea în forțele proprii și mai puțin de auditoriu…
Iar părul, părul acela mătăsos, senzual te chema pe tonalităţi diferite, te înnebunea, te domina cuminte, țesea povești memorabile în jurul lui…

Destin

Google images
Ei își ancoraseră speranțele în portul vieții, cu credința că aceasta nu-i va dezamăgi. Simțeau în nări aroma începutului de drum, iar obstacolele nu mai erau resimțite așa acut. Au ales să fie liberi și să navigheze pe marea grijilor, cu aceeași răbdare și încredere nestrămutată a vechilor preoți egipteni. Elixirul se afla în apropiere, iar ei, întindeau plasele pentru a prinde orice urmă de curaj, omenie și viață. Destinul le număra minutele sacadat, pentru a le demonstra că nu e crud, ci doar just. El nu dorea sufocarea spiritului, ci libertatea lui. Iar ei, epuizați de cazne și încercări sisifice, simțeau cum dorințele le curg neîncetat prin vene, ca la început. Așteptarea le strângea oasele într-o încleștare acerbă, iar veninul strâns în timp, fierbea cu intensitate. Răbufnirea se anunța demolatoare, dureroasă. Încrâncenarea cu care luptau pentru a ajunge la mal, ar fi cucerit până și inima celui mai sălbatic pământean. Se simțeau pierduți, deși iubirea dintre ei, ar fi trebuit să-i salveze. Rătăceau în derivă pe oceanul acela, căutând soluții, iar malul întrevăzut a zdrobit în cele din urmă, un suflet prea naiv și credul, un sacrificiu închinat zeilor de pretutindeni. De-abia ajunseră la țărm, iar barca a fost părăsită în nisipul umed. Naufragiații vieții și-au afundat tălpile în apa din care ieșeau aburi, la primele ore ale dimineții, uitând pentru o clipă de toate angoasele, iar țipătul strident al pescărușilor anunța o nouă zi. Peisajul din jur îndemna la meditație. Era o liniște de început de lume, iar vegetația luxuriantă, de un verde intens, îi invita la explorare.
Mai aveau oare curajul să facă acest pas? Sau erau pregătiți să renunțe la tot? Ramurile groase ale arborilor seculari, îi invadau din toate părțile. Parcă cineva anume pregătise minuțios acel aranjament, cu scopul precis de a impresiona, de a duce la smerenie, dar ochii lor nu mai puteau vedea decât neîmplinirile. Supraviețuitorii, copleșiți de viața ce pulsa prin toate arterele „junglei”, nu-i mai auzeau bătăile, deveniseră imuni la frumos. Apoi, după ce au abandonat câteva bucăți din ei și se simțeau sfărâmați-pulbere, au îngenunchiat și au adus ofrande de mulțumire, lipindu-și frunțile de nisipul ce începea să se încălzească. O altă grijă le ardea acum mințile, iar bogăția aceea nu putea să o estompeze.
Oare cum vor cuceri acea sălbăticie, pentru a ajunge „acasă”? Era o enigmă care plutea dezordonat, în acea relativitate în care au crezut că văd eternitatea… Ce iluzie tristă!
Se vor lăsa în voia curentului…

Ce alegem ca să ne fie bine?

Am deschis ochii, limpezindu-mi privirea în lumina ce se strecura sprintenă prin fereastra larg deschisă. O nouă zi se arăta chipeşă, iar ochii somnoroşi încă rememorau un răsărit dulce-roziu de acum câteva zile. Zgomotul liniştitor al valurilor înspumate ce se spărgeau de mal şi chemarea pescăruşilor diafani au rămas acolo, undeva, pentru a mă ajuta să mă trezesc voioasă şi tonică cel puţin un număr considerabil de dimineţi de acum înainte.
Am înţeles, mai greu la început, dar după ce multe experienţe s-au repetat pentru a înţelege lecţia, că alegerile pe care le facem încă de la primele ore ale dimineţii, sunt de fapt o consecinţă a felului nostru de a fi. Nu putem alege ceva care să nu corespundă valorilor pe care le-am construit în timp. Până şi dispoziţia pe care o alegem spune multe despre noi. Dacă alegem să fim bonomi, tăcuţi, închişi în propriul turn de fildeş, meditativi, circumspecţi, nervoşi, critici sau joviali, pozitivi, tonici, empatici, cu siguranţă îi vom influenţa şi pe cei din jurul nostru să fie într-un anumit fel. Ei ne vor răspunde sau vor alege să rezoneze cu noi, sau ne vor ignora când ne vom întâlni. Ţine de liberul arbitru şi de capacitatea de a fi autentic, zic eu, pentru că prea mulţi aleg să disimuleze şi să braveze pentru a-şi etala efemera credinţă că sunt atotputernici. Deşi trăim în era lui repede, mult şi prost, eu aleg să am propriul ritm şi bioritm într-o cadenţă impusă doar de ceea ce simt. Am ales şi să fiu mai puţin activă pe blog pentru a mă regăsi, pentru a trăi în lumea adevărată, cea cu feţe vesele şi triste, cea în care uneori te simţi un iubit al sorţii şi alteori un marginalizat, un intrus. Am ales să trăiesc gustul uneori dulce, alteori amărui al vieţii aşa cum este ea, cum ne-a fost oferită, lucruri pe care pe blog sau oriunde în mediul virtual le poţi simţi doar artificial, indus.
Odată ieşită în tumultul de afară simt căldura care mă impresoară şi multe tensiuni inutile ce duc la conflicte. Atunci aleg să le ocolesc metodic, fără să le dau o importanţă nemeritată, pentru că am realizat cât de derizoriu este să cad în plasa conflictelor induse şi să-mi consum energia de care voi avea nevoie să duc la îndeplinire obiectivele propuse. Apoi, aleg să fiu cea mai bună variantă a mea în ziua ce tocmai mi-a dat bineţe şi alerg spre destinaţia dorită.
Astăzi, aleg să fiu eu însămi, aleg să fiu fericită! Voi ce alegeţi?
Vă doresc gânduri bune şi alegeri reuşite! 🙂
Gândurile mi se fac vară şi pe-o coală albă scriu amintiri cu gust sărat, presărate cu cristale de nisip fin şi pe fondul muzical al ţipetelor clare de pescăruşi ce zboară lin deasupra-mi.
Bună dimineaţa, Jonathan! Mi-a fost dor de tine! 🙂
arhiva personală