Technology is a foreign language!

O zi nou-nouță s-a invit sprintenă, dându-mi binețe prin fereastra larg deschisă!
Aerul rece a invadat camera și eu m-am ascuns în cearșafurile încă calde. Aroma
cafelei m-a invitat spre bucătărie, unde eram așteptată cu micul dejun. M-am
dezmorțit și mi-am savurat băutura energizantă cu gândul că astăzi trebuie să-mi montez noul router și accesoriile potrivite laptopului meu. Citisem pe facebook despre noul router, aflat și în oferta celor de la Conectica și eram fascinată de toate detaliile acelea care sunau așa de bine, iar, când cineva mi le explica, chiar înțelegeam despre ce este vorba în propoziție…RouterWireless N 300Mbps TL-WR845N e pofta ce-am poftit! Viteză de transfer mare, trei antene externe care stabilizează semnalul wireless, iar aplicația lui îmi înlesnește folosirea dispozitivelor mobile!
 Ce fel de
accesorii îmi doresc? Diversificate…un mouse pad, un cooler, acumulator, căști,
microfon, boxe, încărcător, prelungitor, surse de alimentare, memorie externă,
adaptoare, convectoare și parcă și un cablu de date. Citisem și despre apariția noului cititor de card, iar eu, cum sunt pasionată de fotografii, chiar vreau să-mi achiziționez unul! Eram pusă pe fapte mari…
De
curând îmi schimbasem domiciliul și eram nevoită nu doar să mă obișnuiesc cu
noile obiceiuri ale locului în care stăteam, ci să învăț și limbajul tehnologic
aferent, fiind pe cont propriu. Nu am aprofundat niciodată, deși blogul mi l-am
creat singură și am învățat din mers unele aspecte tehnice. La ritmul în care
tehnologia avansează, mă tem că nu voi ține pasul. Perseverez, însă! Nu renunț
așa repede! Mă documentez și voi reuși! Niște termeni noi deja am reținut și am
aflat și despre un partener de încredere Conectica, care în această perioadă,
15-30 octombrie 2016, sărbătorește Săptămânile
Rețelisticii
și are 10 ani experiență în domeniu. Recunosc că de fiecare
dată am apelat la un prieten pentru a mă ajuta cu detalii tehnice. Conectica
pare un astfel de partener, de cursă lungă! Totul trebuie să fie clar și
simplu, extrem de simplu… Tehnologia e o limbă străină pentru mine, clar!
Culmea e că limbile străine chiar îmi plac, dar asta mi-a pus capac… Când am aflat despre încărcătorul auto cu 2 USB care încarcă de 4 ori mai rapid și este și smart, are tehnologie de încărcare inteligentă, am sunat-o pe prietena mea, care are mașină și mi-a mulțumit. L-a cumpărat și îl folosește tot timpul! E foarte util și are un design interesant!
Prima
dată când am încercat să mă laud cu noile achiziții, era acum vreo 6 luni,
când, împinsă de dorința de a viziona un film bun, nu reușeam să fac conexiunea
prin adaptorul
HDMI
la televizor. Prietena mea mă vizitase după multe insistențe și
deja pregătisem filmul, dar imaginea de pe laptop nu dorea să apară și la TV,
deși, cu alte ocazii se lăsase înduplecată.
 – Prea multe fire, aici, la tine! Unde este cel
care trebuie?
– Știu că sunt multe!  Cum arată cablul cu
pricina? Este, așa mai dreptunghiular și butucănos sau subțire și negru? Nu
m-am obișnuit încă cu ideea că nu se poate fără tehnologie și nu sunt deloc
închistată! Crede-mă!
– Hai să o luăm pas cu pas, mă încurajă prietena mea. Nimeni nu e perfect! În
primul rând, majoritatea firelor sunt negre, dar au, într-adevăr formă
diferită. Uneori sunt și roșii sau albe pentru a fi distinse mai bine… Unii
le spun, mamă și tată!
– Auzi! Mamă și tată! Cine vrea să aibă
părinți așa de tăcuți, necooperanți? Bunnn… Laptopul e pornit, deși dă semne
că se descarcă. Mai bine îl pun la încărcat!
– Avem conexiune la internet? Printr-un router dual se pot rezolva
problemele de conectivitate, deși raza de acoperire e mai mică, semnalul e mai
puternic.
– Tu știi mai multe decât mine! Nu e corect! Și m-am lăudat că m-am documentat…Sunt afoană, ce mai!
– Stai calmă! Adaptorul HDMI are intrare la TV, deci, hiba e în altă parte…
Eu am acasă un router Wi-Fi și printr-o conexiune USB rezolv multe din dilemele
proprii…
– Adică ce vrei să insinuezi? spun puțin intrigată.
– Dacă ai o bandă de 5Ghz, care e mai puțin aglomerată, interferențele cu alte
dispozitive sunt nule.
– Alte dispozitive? Ce vrei să spui?
– Mă refer la telefoane mobile, dispozitive Bluetooth, aparatură electronică în
general…
– Nu știu sigur ce bandă am, dar, cei care mi-au instalat routerul spuneau că au
adaptat transmisia de date și cred că au menționat și 5-ul acela….
– Uite scrie aici TP- Link Archer C8! Exact așa am și eu! Ce tare!
– De ce monitorul laptopului e negru? Unde a dispărut imaginea?
– Verifică cablul! Aoleuuuuuu! Uite aici!
– Ce s-a întâmplat?
– Cred că un animăluț a ros niște fire! Sigur e vorba de Tiger, motanul tău drag!
A ronțăit cablul de date și nu se mai încarcă laptopul.
– Vai de capul meu! Ce trebuie să fac? E grav?
– Nicidecum! Cauți un alt cablu HDMI care să se potrivească laptopului tău! Simplu! Acer Aspire V5 e “jucăria” ta!
– Crezi că pot găsi la cei de la Conectica?
– Cu siguranță!Am văzut oferta lor pe facebook și curând va
pare un adaptor mini Displayport 1.2 la HDMI cu rezolutie de pana la 4K@ 60 Hz
si Eyefinity!
– Woww! Deci, chiar vorbești o limbă străină! Și ce facem acum?
– Împrumutăm un cablu ca să alimentăm laptopul și cred că restul se rezolvă de la
sine. Ce episod din Game of thrones urmărim?
– Sezonul 6, episodul 8, cred! Nu am avut timp să-l mai urmăresc și știu că și tu
ești în aceeași situație!
Nu a fost o experiență plăcută, dar am învățat că prietenii la nevoie se cunosc.
Acum am doi prieteni de încredere: Conectica și Teo. Când am probleme în rețelistică
și conectică apelez la ei! Într-o zi, voi fi și eu expertă… Simt eu!

Răsfăț la Residence Hotels

Gânduri
alambicate zburau nestingherite și erau amestecate într-un malaxor al timpului,
neiertător. Deodată, ceva ce semăna cu o revelație, mi-a confirmat pentru a nu
știu câta oară zădărnicia atâtor lucruri pe care noi le credem importante. Brusc,
acest monstru pasiv, realitatea, ce părea mort, uşor de manevrat sau uneori,
plin de mârșăvie, acum, era umil până la ferocitate şi orientat spre plăcere.
Nimic nu mai era ca înainte. Eul propriu se simţea din nou o victimă a
împrejurărilor, iar cel imaginar, o puşlama simpatică înzestrată cu un puternic
simţ moral şi cu un murmur tâmp lipit pe faţă. Asistenta eului, conştiinţa, îmi
şoptea pe sub aburii de cafea despre sentimentul injustiţiei ce mocnea în
adâncuri, dar realizam tot mai mult că nu puteam să calc în picioare o floare
atunci când aveam loc să calc alături. Nu aş mai fi fost eu! Aroma tare a
cafelei împletită cu caimacul generos mi-a deocheat gândurile sinistre şi o
linişte lăuntrică, cea din spatele zgomotului mental, m-a făcut să iau din nou
contactul cu mine însămi. Lumina pastelată a răsăritului a făcut liniştea
deplină, iar armoniile intime ale eului propriu şi-au întins aripile spre
iubirea şi bucuria din spatele durerii.
Nimic
din ce s-a întâmplat nu prefigura urmarea evenimentelor. Alegerea făcută
implica o atenție crescută asupra propriei persoane. Nu era egoism, ci iubire
pură, în stare gemă. Am fost mereu o persoană activă, îndrăgostită de natură și
oameni adevărați. M-am implicat în tot felul de proiecte ce urmăreau o creștere
profesională, iar pe cele personale le-am uitat, sau nu le-am acordat girul
meritat. Week-endul acesta, însă, se anunța glorios pentru ambele aspecte ale
vieții mele. Hotărâsem să particip la o conferință națională și demarasem
înscrierea, achitasem și costurile aferente acesteia. Totul era o experiență
menită să-mi alunge norii ce-mi împresurau fruntea. Astfel, consideram această
participare ca un premiu personal, binemeritat.
 Hotelul Arc de Triomphe, de patru stele care
găzduia acest eveniment face parte din primul lanț de boutique-hoteluri din
România, printre primii membri ai BLLA (Boutique and Lifestyle Lodging
Association), din Los Angeles. Situat într-o zonă centrală, în
imediata vecinătate a Arcului de Triumf și a Bulevardului Kiseleff, dar care
oferă liniște și relaxare, hotelul din București tronează ca un prinț, așteptându-și oaspeții
business, cât și turiștii.
intrare hotel
 Mă simțeam onorată că pot beneficia de facilitățile
pe care un hotel de acest calibru le poate oferi, cazare, săli de conferință în București, spa și jacuzzi la cele mai înalte standarde. Ce m-a frapat încă de când am pășit pragul acestui
hotel a fost eleganța, rafinamentul, conduita impecabilă a personalului și m-a
atras stilul deosebit de prezentare a fiecărui spațiu,  mobila din lemn masiv, materialele din bumbac
egiptean și lână englezească, precum și oferta gastronomică extrem de tentantă
pe care am observat-o în menu. 
recepția
Bunul gust și respectul pentru oaspeți a fost
resimțit din plin pe parcursul celor două zile cât am stat acolo. Camera în
care am fost cazată avea aer condiționat, cu control climateric individual,
cablu tv, telefon internațional direct, acces la internet, birou de lucru, baie
cu duș și cadă, papuci și prosoape din bumbac 100 % și chiar perne non-alergice
la cerere. Am fost surprinsă plăcut de confortul oferit, de profesionalismul
care respira în toate detaliile, de versatilitatea și diversitatea ofertelor. 
camera
birou personalizat
Sala de conferințe din București – una din cele nouă – beneficia de un spațiu generos care avea
acces la curtea interioară a Hotelului Arc de Triomphe, precum și de toate facilitățile
necesare unui eveniment care se respectă: video-proiector, ecran de proiecție, flipchart,
internet wireless, tehnologie avansată și soluții dedicate, personalizate. După
ce am ascultat cu interes invitații de talie internațională, vorbitori nativi
ai limbii engleze, care m-au fascinat prin multitudinea de idei și materiale
oferite cu generozitate, m-am răsfățat la centrul spa al hotelului, care a
creat ambianța potrivită pentru a-mi recăpăta vigoarea. 
sala conferinte
După o zi plină de evenimente,
un masaj relaxant și un tratament spa sunt cele mai bune alternative de
regăsire a echilibrului. M-am simțit ca o regină. Eram în formă, deși toată
ziua a fost agitată, obositoare, începând cu ora 8 dimineața și terminând la ora 18, cu
toate coffee break-urile din program. Speech-urile în plen și atelierele de lucru
cu noutăți și exerciții interactive m-au antrenat pe parcursul primei zile, dar
m-au și obosit, iar răsfățul de seară, a fost cireașa de pe tort.
spa și jacuzzi
 Bineînțeles
că nu m-am putut abține să nu-mi fac planuri de vizitare a principalelor atracții
ale orașului, aflate în apropiere. Mă simțeam ca Alice în Țara Minunilor. Dar, surpriza
cea mai frumoasă mă aștepta exact când, luasem hotărârea să mă amestec în acel
conglomerat colorat și condimentat al Bucureștiului.
Intrase
pe ușa principală a hotelului, lăsând în urma lui un parfum înnebunitor, care
acționa ca un animal de pradă asupra tuturor femeilor, din jur, care întorceau
ochii și-l priveau galeș, având efectul uni narcotic. Părul lui negru, rebel și
ochii verzi, scânteietori, buzele pline și roșii îmi erau vag familiare, dar
era prea departe pentru a-i distinge chipul. S-a întors cu spatele și scruta
holul acela lung de la intrare, ca un detectiv meticulos. Și-a continuat drumul,
imperturbabil, spre recepție, adresând câteva întrebări acolo și în momentul în
care s-a întors, l-am recunoscut. Inima a încetat să bată, preț de câteva
secunde și o întrebare s-a ivit pe buze: ce căuta acolo? Nu știa locul în care
eram, sau poate îl menționasem, fără să realizez? Dorea să mă surprindă sau…
Nu am reușit să emit o altă ipoteză pentru că, brațele lui protectoare m-au
copleșit cu o îmbrățișare tandră și plină de căldură. Avea și el afaceri de
rezolvat în București și s-a gândit să mă surprindă. A reușit! Cine se gândea
că ziua aceea minunată se poate încheia apoteotic, cu o întâlnire romantică? A
fost ceva de vis!
Am
servit împreună o cină în stil mediteranean, o experiență culinară remarcabilă
și apoi, în cameră, desertul.
restaurant
desert
Ziua
a doua a fost la fel de solicitantă, dar, gândul că seara o voi petrece în
compania persoanei îndrăgite, mă reconforta. Noutățile aflate în domeniul
profesional, m-au bucurat enorm și m-au făcut să simt că sunt și eu o rotiță în
această mașinărie greoaie, care uneori scârțâie. Am vizitat Bucureștiul, noaptea și am
petrecut clipe memorabile. La spa și jacuzzi ne-am răsfățat amândoi și am uitat de
agitația zilelor anterioare. Ciocolata, decorul romantic, cina la lumina lumânărilor,
căpșunile și șampania din partea casei, bețișoarele parfumate au fost doar o parte din
ingredientele unei seri reușite în doi. 
răsfăț
Aș repeta această experiență oricând și
cu siguranță voi reveni la acest hotel. Au fost două zile pline de evenimente care
m-au ajutat să cresc ca om, să mă simt utilă, importantă și să mă răsfăț.


recomand cu căldură să apelați la serviciile hotelurilor din lanțul Residence
Hotels
: Hotel Arc de Triomphe, Hotel Domenii Plaza, La Conac, Les Mandariniers,
fiecare oferind vise la cheie, unde calitatea și profesionalismul fac casă bună.
Articol scris pentru SuperBlog 2016! Salutari!
Fotografiile au fost preluate după http://www.residencehotels.com.ro/

Aventura unei ștampile

Își amintea nostalgică de vremea când era doar o idee. Oameni pasionați și creativi
din Austria și Cehia au experimentat, explorat și inovat ceea ce urma să se
transforme într-o poveste frumoasă, cu happy-end. Personajul principal era
chiar ea, ștampila personalizată de la Colop, cea mai mare firmă de distribuție
de ștampile din România, cu o experiență de peste 10 ani. Misiunea ei era să ajungă în cât mai multe case sau firme și să bucure oamenii, să le ușureze munca. Era mândră de obârșia ei, fiind ecologică și atractivă ca design, verdele și lemnul predominând, confecționată din plastic reciclabil și din biopolimeri biodegradabili. Întotdeauna s-a simțit altfel, iar cuvintele tari – gen, reciclabil, biopolimeri, biodegradabil – au impresionat-o, pentru că avea personalitate și cunoștea puțin și lumea. Era o ștampilă de poveste! Calătorise mult până să ajungă pe raftul magazinului virtual, văzuse destule și se considera deci îndreptățită să aibă o viață împlinită.
Aventura ei a început într-o zi ploioasă de toamnă, când o doamnă cu părul de foc și alură de actriță a intrat în magazinul virtual și a pus ochii pe ea. S-a foit neliniștită, topită de atenția care i se oferea, dar era și măgulită, în același timp. Observase ochii căprui din spatele monitorului și citise în ei o promisiune, încă nerostită. Striga spre ea cu dorința vădită de a-i atrage atenția:
– Alege-mă pe mine!  Nu vei regreta! Sunt iubibilă și beneficiez și de personalizare!
Și atunci s-a întâmplat neprevăzutul. A fost depusă în coșul virtual de
cumpărături, alături de alți confrați și în câteva zile se uita în ochii aceia mari, căprui, pe care îi remarcase de prima dată. Era așa de recunoscătoare, încât, atunci când a vrut să se exprime, s-a făstâcit toată și a clacat. Toate obiectele din cameră i-au făcut o întâmpinare de pomină:
–     Cine ești? a întrebat curioasă o radieră în două culori.
–     Îmi place verdele tău! Ești frumoasă! adăugă un stilou cu penița de aur.
sursa
–   De unde ai venit? completă șirul de perorații, un caiet cu foi veline.
Biroul pe care poposise, din lemn de culoarea cireșului, începuse să-i admire mânerul, constatând că au ceva în comun.
–    Îmi pare bine să te cunosc! Stăpâna noastră aduce mereu obiecte pline de culoare și personalitate. Nu te speria de locvacitatea volubilă a celor din jur. Așa sunt ei, curioși și vorbăreți.
Era cazul să se prezinte. A tras aer în piept și cu ochii spre interlocutori, a
început să-și etaleze cv-ul, fără prea multă elocință.
–       Bună! Sunt ștampila personalizată de la Colop! Vin de la București, dar am fost fabricată în Austria. Simt încă căldura mâinilor care m-au modelat, iar ei, sunt rudele mele: the pocket stamp, pentru cei care sunt în mișcare și pixul Colop cu o ștampilă simpatică și utilă integrată. Beneficiem de printer și datieră, de personalizare, de un design modern. The pocket stamp are datele stăpânei noastre, nume, prenume, adresă și ocupație, iar eu am un mesaj de încurajare, la fel ca și pixul, care poate fi oricând un cadou binevenit pentru cei dragi, cu un mesaj personalizat.
–  Ne pare bine de cunoștință! au răspuns în cor toți locatarii temporari ai casei luminoase în care poposise.
–    Se pare că stăpâna noastră are iar în program niște surprize pentru copii! a spus repede cartea deschisă de pe birou.
–     Mereu le pregătește câte o recompensă
frumoasă! Am fost martoră la multe experiențe plăcute! adăugă și servieta din
piele, făloasă, nevoie mare.
–    Mâine, vei fi în centrul atenției! Concentrează-te pe detalii! Vrem să aflăm tot, cu lux de amănunte! spuse din vârful minei, creionul șugubăț. Mai bine te culci devreme! Vei avea o zi plină!
–     În regulă! Mulțumesc pentru întâmpinare și sfaturi! Voi ține cont de ele! specifică ștampila, retrăgându-se într-un colț.
Ziua se ivi sprintenă și inundă cu lumina ei cenușie camera. Toamna se insinua subtil, misterios, cochet, prin paleta ei coloristică, de la fereastra casei. Stăpâna lucrurilor, pregătise cu migală, niște surprize plăcute pentru copii, așa cum preconizaseră cu toții, încă de aseară. Fișe interesante stăteau frumos aliniate în servieta atoateștiutoare, ascunse în țiple colorate. Imagini cu animale și cele patru anotimpuri stăteau lipite de noii musafiri: ștampila nou venită, cu pixul năzdrăvan care avea mesajul Well done! și the pocket stamp, companioni de cursă lungă, prin
designul elegant și fiabil.
–  Auuuu! M-ai înghesuit! Și așa e întuneric aici! spuse cu reproș penarul plin cu creioane și markere, spre cartea cu foi colorate.
–   Lasă! Și eu sunt un pic claustrofobă, dar, nu mă plâng! E pentru o cauză nobilă! strigă indignată cartea.
–    Mai așteptați puțin! Nu vă burzuluiți așa! tună servieta și îi zgudui pe toți. Știți cum e afară? Vreme rece, cer înnorat, vântul suflă cu putere, plouă și e frig. Voi sunteți la adăpostul pielii mele, așa că, să nu vă aud!
În sfârșit, se simțea un pic de căldură, semn că toată lumea a ajuns cu bine într-un
loc uscat și primitor. Coridoarele unei școli vesele se profilau la orizont, iar toate obiectele din servietă trepidau de nerăbdare. Era momentul lor să strălucească! Au fost scoase și aliniate pe catedră, iar orele au început cu zumzet și veselie. S-au repetat cuvinte, s-a citit, s-a cântat și mereu s-au oferit recompense. Ștampila verde a poposit pe filele multor caiete, iar ochii de diverse culori și mărimi, care citeau mesajul, căpătau o sclipire deosebită.
–    A fost una din cele mai frumoase zile! a conchis ștampila ajunsă din nou acasă, printre celelalte lucruri curioase….
–    Vrem mai multe detalii! Ești prea zgârcită! De fapt, ne-ai promis! spuse cu obidă biroul care nu se putea deplasa la școală. Dar, aștepta zilnic, poveștile depănate de ceilalți temerari, ca să compenseze regretul că nu poate ieși din cameră.
–  Bine, fie! Îmi place să mă țin de promisiuni! își începu ștampila destul de timorată, expunerea. Ziua a început la o clasă de micuți, iar ochii lor zglobii mă fixau, parcă gata să mă hipnotizeze. Cu câțiva dintre ei am constatat că pot comunica. Le șopteam răspunsurile, repetam cuvintele, cântam cu veselie, iar când mesajul meu se imprima pe caietele lor, eram recompensată cu un sărut, o îmbrățișare diafană sau cu un zâmbet cât toată fața. M-am simțit minunat! Aș repeta experiența aceasta la infinit!
–     E clar că și tu te-ai îndrăgostit de micuții cu care lucrează stăpâna noastră! Vei avea ocazia să cunoști diferite personalități, să restabilești echilibrul în zilele fără soare, să te joci! explică o carte cu coperți cartonate dintr-o suflare.
–     A mai fost ceva care m-a impresionat! spuse șoptit ștampila.
–      Ce? Ce? au adăugat în cor toate obiectele de papetărie și imprimanta solitară.
–    Am remarcat atmosfera plăcută în care se desfășoară toate activitățile! Parcă stăpâna noastră avea o baghetă magică și făcea vrăji la tot pasul. Toți copiii răspundeau, până și cei mai timizi, iar, când greșeau erau corectați cu blândețe.
–  Și care este mesajul pe care îl imprimai pe caiete? strigă nerăbdătoare ascuțitoarea, cu o voce pițigăiată, care trezi pe toți din visare. Nu am putut să-l văd, deși am încercat, crede-mă!
–    Și eu am văzut cu greu mesajul! Mâna se depărta prea repede de caiete… I’m proud to be your teacher!
–    Ce frumos! Nu-i așa că îți pare bine să fii alături de noi, în niște aventuri pline de adrenalină? Că stăpâna noastră nu are timp să se plictisească, mereu inventează ceva nou… completă plin de aplomb, caietul cu foi veline.
–    Nu regret că sunt aici! E visul meu să fac cât mai mulți oameni fericiți! De-abia aștept ziua de mâine!