Lună: septembrie 2011

Happy Birthday Google!

La mulţi ani Google! Astăzi, cel mai mare motor de căutare din lume face 13 ani de când a intrat în vieţile noastre. Accesul la nenumărate informaţii, doar la un click distanţă ne-a schimbat foarte mult viaţa. E  o certitudine şi nu are rost să negăm. Ne ajută să fim informaţi şi conectaţi la pulsul lumii.

Ce m-a frapat a fost afirmaţia pe care acum un an, şeful Google, Eric Schmidt o făcea, susţinând că utilizatorii care postează informaţii personale pe internet – aici viza în special reţelele de socializare, gen Facebook – vor fi nevoiţi să-şi schimbe numele pentru a-şi ascunde trecutul. Între ceea ce susţinea şeful companiei americane Google şi ceea ce face de fapt această companie, este o contradicţie. Deşi se imputa reţelei de socializare Facebook că stochează informaţiile disponibile şi cunoscute ale utilizatorilor, Google încasează anual miliarde de dolari tocmai din căutările pe internet şi din colectarea şi stocarea datelor utilizatorilor pentru a le folosi ulterior în campanii personalizate.
Societatea nu înţelege consecinţele postării informaţiilor online, spunea Chris Williams, editor la site-ul de ştiri tehnologice The Register. Deşi Google critică public Facebook, se pregăteşte să rivalizeze cu reţeaua de socializare, pentru că este evident că e una din cele mai de succes afaceri din ultimii ani. O tentativă a fost Google Buzz, un serviciu de mesagerie integrat în Gmail, dar nu a avut succesul scontat.
Eric Schmidt mai spunea că ” Internetul este primul lucru construit de umanitate pe care umanitatea nu-l înţelege. Este cel mai mare experiment în anarhie din istoria umanităţii.”
Rămâne de văzut dacă şeful Google are dreptate. Oricum, mie acest articol mi-a dat mult de gândit. Fiecare invenţie are şi reversul medaliei, deşi rolul Internetului în viaţa noastră este incontestabil.

Colecţionăm fluturi sau lăsăm crinii să înflorească?

Mi s-a întâmplat de curând. O
persoană cu care abia schimbasem câteva vorbe a ţinut să-mi spună că a reuşit
să mă cunoască atât de bine încât “vede prin mine”… asta, bineînţeles, după ce
m-a supus unui fel de mini-interogatoriu.

Amuzată de absurdul situaţiei, am încercat să văd cum arată imaginea pe care şi-o crease. Aşa cum mă aşteptam, nu
semăna deloc cu mine. Pur şi simplu luase ceea ce spusesem şi trecuse prin
filtrul experienţelor sale personale, se credea un fel de deţinător al
adevărului absolut. Genul de om pentru care dacă verde însemna relaxare, orice
altă asociere legată de această culoare este fără îndoială greşită.
Cu toate că vedeam nevoia acută a
acelei persoane de a avea totul etichetat şi pus pe un raft, cu toate că simţeam anormalitatea acestei dorinţe, nu mă puteam împiedica să mă simt ca un
fluture urmărit, prins şi apoi omorât pentru a fi pus într-un insectar.
Recunosc uneori acest
comportament şi la mine. Şi la mulţi oameni din jurul meu. Ne luptăm încrâncenaţi ca să devenim colecţionari de fluturi, să-i avem pe toţi aliniaţi,
cu un ac înfipt în cap şi o mică etichetă care să le arate caracteristicile, şi
apoi ne plângem – ce goală, ce săracă, ce lipsită de frumuseţe este viaţa
noastră fără fluturii care zburau în jurul nostru veseli, fericiţi, umplând
viaţa noastră de farmec şi culoare!
De ce nu-i putem admira pe
ceilalţi pur şi simplu… aşa cum sunt… de ce încercăm să-i controlăm, să-i
judecăm, să-i etichetăm? Îmi aduc aminte de o poveste pe care am citit-o în
urmă cu ceva timp.
Era vorba despre un băieţel care
se născuse fără mâini, dar care era iubit de toţi oamenii din satul lui, pentru
că le aducea soare în suflet cu bucuria lui de a trăi. Într-o zi s-a întâmplat
ca boierul locului să ajungă la o slujbă, şi la ieşirea din biserică, l-a văzut
pe băieţel cum sărea deasupra unei băltoace aflate în faţa locaşului – înainte, înapoi, la stânga, la dreapta, ca într-un joc copilăresc. Plin de supărare, l-a
certat pe băieţel pentru un asemenea gest lipsit de respect.
Plin de candoare, acesta i-a
răspuns că neavând mâini, face şi el semnul crucii la ieşirea din biserică aşa
cum poate, adică sărind după cum l-a văzut boierul. Spune povestea că… în acel
moment din băltoaca aflată în faţa bisericii a crescut un crin desăvârşit, şi
toată suflarea de oameni care ieşea de la slujbă a înmărmurit în faţa acelei
minuni.
A lăsa crinii sa înflorească… o
metaforă superbă pentru a încerca să înţelegem că fiecare om este unic. În ce
măsură avem puterea de a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sunt? Mă gândesc că asta ţine de cât de împăcaţi suntem cu noi înşine.
Îmi amintesc că un mare înţelept,
vorbind despre neputinţa oamenilor de a se accepta unii pe alţii aşa cum sunt,
spunea: “Încetează cu critica şi cu judecarea. Toate acestea se bazează pe lipsuri. Toate acestea se bazeaza pe teama de a nu fi iubit şi de a nu fi
recunoscut ca valoros/valoroasă. Şi de ce au aceste modalităţi iritante, de ce îţi ignoră nevoile şi se concentrează pe ale lor? Pentru că ei sunt la fel ca
si tine. Sunt plini de îndoiala că nu sunt într-adevăr valoroşi. Sunt plini de
teama că vor eşua în strădania lor şi că vor pierde iubirea de care au nevoie.
Sunt pur şi simplu oameni care fac exact ceea ce faci şi tu, încercând să obţină ceea ce au nevoie şi fiind supăraţi şi temători pentru că sunt înconjuraţi
de oameni care fac la fel.”
Oare cum s-ar schimba viaţa
noastră dacă, de câte ori am cunoaşte un om, ne vom întreba:”Colecţionăm
fluturi sau lăsăm crinii să înflorească?”…

Parfumul sufletului

GHEORGHE IOVU – CALEA SPRE LUMINA

Parfumul sufletului îl simţi uneori, doar în zilele în care energia din tine pulsează la cote inimaginabile. Are o structură fragilă, dar este cel mai puternic pentru că el te face să fii acea fiinţă creată din abur şi tină, o entitate individualizată a spiritului coordonată de conştiinţă. Sufletul face parte din întreg, fără el nu am avea senzaţii, sentimente sau dorinţe. Este cel mai important component al evoluţiei fiecăruia din noi, deşi mecanismul de funcţionare sfidează logica şi raţionamentul. Parfumul lui e unic, răzbate din interior şi se manifestă prin senzaţii copleşitoare, aleargă prin toate ungherele eului propriu şi revarsă lumină şi căldură în jur. Acest parfum este la limita dintre corpul fizic şi cel spiritual şi îşi întinde aripile în funcţie de starea noastră pentru a împrăştia din energia lui. Uneori îi simt parfumul delicat şi discret ca al freziilor şi lăcrămioarelor primăvara, alteori ca al trandafirilor înmiresmaţi vara, uneori e dulce-amărui cum au miros florile toamna, alteori îl simt amorţit cum e parfumul florilor de gheaţă, iarna. Traseul pe care acest parfum îl parcurge şi mă învăluie e neştiut. Îl simt copt şi aromat când sunt fericită, sau puţin sărat şi greu când lacrimile cad pe obraji. Parfumul e divers, în funcţie de sentimentele care ne încearcă: de bucurie, pace, linişte, încredere, veselie. desfătare, mulţumire, plăcere sau satisfacţie, sau are aroma armoniei, înţelegerii, poftei de viaţă. Se simte uneori şi parfumul generozităţii, respectului, optimismului care ne fac zilele mai pline şi mai frumoase. Dar sunt şi zile când parfumul se schimbă, iar volatilul are mirosul neliniştii, nerăbdării, supărării, spaimei, regretelor, tristeţii, îndoielii sau nemulţumirii. Atunci îl simt derutat şi încerc să alung norii. Emoţiile negative nu au miasme dorite. Unii confundă parfumul lui, cu cel al inimii. Nu aş putea să spun dacă greşesc, pentru că, cred că cele două se împletesc. Originea fiecărui parfum din interior nu contează prea mult, mai mult contează cât de mult ne-a schimbat pe noi sau pe cei din jur.

Îndrăgesc doar zilele în care sufletul zâmbeşte relaxat, aleargă zglobiu şi dezinhibat şi rezonează cu întregul. E cel mai frumos parfum din lume şi nu are corespondenţă în lumea materială, e unic pentru fiecare în parte şi trebuie descoperit cu răbdare şi devotament, dar atunci când îl simţi te poţi considera împlinit.Voi aţi simţit acest parfum?
Povestile parfumate au început la MIRELA.
Tema de astăzi a fost sugerată de Shayna, Luna pătrată. care a scris foarte frumos.
Au mai scris si altii:
Dictatura justitiei
Innerspacejournal
Sara
Gabi My heart to your heart
Rokssana
Daurel
Max Peter