Ce înseamnă să fii bine îmbrăcat?

De multe ori mi-a venit în minte întrebarea, dar de fiecare dată am concluzionat că e ceva pur subiectiv, care ţine fie de ocazie, fie de starea sufletească din momentul respectiv. Pare ciudat, dar eu am obiceiul să mă îmbrac şi pentru a-mi induce o anumită stare sau, uneori, chiar după cum mă simt. Oricine a avut şi zile mai bune şi mai puţin bune, iar vremea sau ocazia la care trebuia să poarte o ţinută obligatorie se schimbă în ultimul moment, din cauza dispoziţiei sau grabei. Moda este schimbătoare, iar tendinţele ei sunt uneori extravagante. Am ales mereu să adaptez îmbrăcămintea stilului meu, iar acest aspect vizează o autocunoaştere aprofundată, nu doar a corpului, ci şi a personalităţii. Care ar fi stilul meu vestimenter în câteva cuvinte? O îmbinare între practic şi elegant, când casual, când sport. Am preferat să adopt un stil propriu, cu tot ceea ce implică acest lucru, adică asocieri neinspirate sau gafe colosale. Totuşi, urmăresc emisiunile de modă şi chiar şi acolo se lansează ideea că a fi în trend, nu înseamnă să copiezi. Se merge pe originalitate şi utilitate, mai ales în ultimul deceniu, fiind în era vitezei şi încercăm să substituim acest impediment, al lipsei acute de timp, prin ţinute cumpărate în grabă, chiar înaintea unor evenimente importante. Nu întotdeauna şi reuşim să armonizăm interiorul cu exteriorul, pare chiar o misiune imposibilă, care necesită imperios şi o perioadă de tatonări. Concret? Adică mers din timp prin magazine şi evaluate pe îndelete atât materialul, croiala, cât şi culoarea şi imaginea de ansamblu oferită de o probă în faţa oglinzii. Oglinda nu va minţi şi nici ochiul tău critic, însă vânzătoarele vor fi în stare să-ţi spună că eşti o zână în orice cârpă, doar, doar o vei cumpăra în final, dar trebuie să le ignori cu înverşunare. Unele perseverează asiduu, dar ameninţate cu plecarea din magazin, se temperează. Am probat acest aspect şi afirm că funcţionează! 🙂
Şi mai trebuie să recunosc ceva! Întotdeauna am considerat că a fi la modă, înseamnă în primul rând să te simţi bine în acea ţinută şi să-ţi vină mănuşă sau cel puţin rezonabil. Dacă haina este bine croită, frumoasă şi materialul rezistent, are şanse să intre în garderoba proprie. Îmi plac hainele colorate, accesoriile care se asortează, dar mai fac din când în când şi inovaţii. Nu se mai ţine cont aşa de mult de asortare, cât de armonizare, complementaritate. O poşetă sau o brăţară, o eşarfă sau o curea de altă culoare decât ţinuta pe ansamblu, nu înseamnă că nu poţi avea o ţinută reuşită. Dimpotrivă, designerii actuali încurajează originalitatea, numai dacă este asortată şi cu bunul simţ. 🙂 Recunosc că îmi plac mult eşarfele şi am o colecţie impresionantă, de toate culorile, pe care le asortez şi le combin în nenumărate variante.
Cred că în garderoba fiecărei femei trebuie să fie câteva ţinute care nu se vor demoda: cel puţin două perechi de jeans, eventual de culori diferite, tricouri colorate şi uni, cel puţin un sacou şi nelipsita little black dress. Bluzele din diverse materiale şi culori sunt de asemenea un must have. Nici la acest articol vestimentar nu mă pot abţine şi am reuşit să acumulez mai multe exemplare, pentru diverse ocazii. Chiar şi cea mai banală ţinută va ieşi din anonimat dacă vei face combinaţii inedite cu accesoriile şi culorile: o broşă cu cristale Swarovski sau una simplă şi deosebită, chiar din material textil, care sare în ochi, o eşarfă colorată prinsă într-o parte, o curea în prim plan, o poşetă mai fistichie, cu lanţuri sau formă originală, cercei, inele şi brăţări fantezie sau handmade, pentru că sunt la modă, te vor aduce în centrul atenţiei. O idee pe care am reţinut-o în timp e că, naturaleţea va fi mereu apreciată. Nici dacă te afli pe covorul roşu la Oscar nu vei trece neobservată, dacă ştii să alegi ceva cu gust şi simplu în acelaşi timp. Un exemplu care să ilustreze ideea de naturaleţe, simplitate este cel al actriţei Charlize Theron, care reuşeşte să îmbine totul cu succes, rezultând o imagine impecabilă, elegantă, indiferent de ocazia la care este prezentă. O admir mult pentru acest lucru!

Trebuie să fii în ton şi cu tematica sau scopul evenimentului la care eşti invitat şi astfel ai şanse să ieşi din mulţime. Iar culorile vor oferi un aer fresh oricărei ţinute care iniţial părea ponosită, fără vlagă. Încălţămintea şi genţile sunt reginele unei ţinute. Lor trebuie să le acordăm mai multă atenţie, iar dacă ni se par prea scumpe, e de preferat să urmărim reducerile pentru a ni le achiziţiona. Sunt nişte investiţii care merită tot efortul. E bine să ne cumpărăm nişte pantofi care se asortează cu minim trei ţinute din garderobă, cele pe care le purtăm mai frecvent, de obicei. La fel şi o geantă clasică, neagră sau gri va fi potrivită pentru mai multe combinaţii pe care le vei putea jongla, în funcţie de evenimentul la care vei participa.  Stilul office are tendinţa de a părea plictisitor, dar dacă alegi o fustă conică şi o bluză mai sexy, vei fi o apariţie. Iar accesoriile trebuie să fie cât mai variate, pentru că ajută la imaginea de ansamblu. Să nu uităm de machiaj, coafură şi atitudine! Ele contribuie la fotografia de grup pe care, poate, vei fi nevoită să o faci, cu mai multă energie, iar aspectul tău e important să fie îngrijit. Părul proaspăt spălat va fi mai apreciat decât orice produs de styling, va fi mai natural şi mai strălucitor. Machiajul nu trebuie să fie unul strident, chiar dacă vom merge seara la acel eveniment. Cum spuneam, naturaleţea va fi mereu la modă, iar cei care vor epata prin combinaţii sau haine extravagante, riscă să fie marginalizaţi. Poţi fi chic şi cu haine mai puţine în garderobă, dar de calitate şi alese cu bun gust.

Stilul vestimentar vorbeşte despre tine, iar o haină curată şi bine călcată, sunt primii paşi pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o ţinută impecabilă. Este ştiut faptul că majoritatea oamenilor nu-şi permit haine noi, aşa de des cum şi-ar dori, de aceea e indicat să fie bine întreţinute. Dacă sunt de calitate, vor fi mai rezistente la spălările repetate. De preferat e să cumpărăm ceva bun de la început, pentru a ne folosi de acel lucru cât mai mult timp. O ţinută impecabilă trebuie să fie în primul rând curată şi apoi bine călcată. Nu vei face o impresie prea bună dacă hainele îţi vor fi şifonate. De aceea, eu folosesc produsele de la Bosh, cum ar fi fierul de călcat. E important să am o ţinută îngrijită, ce tinde spre perfecţiune.
Niciodată nu m-a dezamăgit! E un aliat puternic în lupta cu monotonia şi cutele încăpăţânate. Produsele Bosh sunt de calitate, iar oferta celor de la marketonline.ro e diversificată. Am apreciat mereu calitatea, chiar dacă preţurile sunt mai mari. Cum spuneam şi mai sus, merită investiţia, pentru că e pe termen lung! În gospodărie sunt întotdeauna mici accidente care implică şi stricarea unor obiecte de uz casnic şi nu numai, astfel, marketonline.ro se transformă în prietenul de nădejde de care ai nevoie. Poţi găsi acolo, electrocasnice, calculatoare, electronice, imprimante, laptopuri, incorporabile, componete PC, gaming, produse de îngrijire personală şi multe altele.
Mi s-a întâmplat să rămân fără fier de călcat exact când aveam mai mare nevoie şi de atunci cumpăr doar ce este de calitate. Când sunt în grabă şi hainele nu sunt călcate, pot considera că ziua a început cu stângul. După ce le calc şi mă îmbrac, starea sufletească se schimbă. Încep să-mi asortez şi zâmbetul la restul ţinutei. Niciodată nu trebuie să minimalizezi puterea unui zâmbet. El poate fi exact elementul surpriză de care ai nevoie, pentru a depăşi un moment penibil sau neplăcut.
Am admirat dintotdeauna bărbaţii sau femeile care s-au „împrietenit” cu moda. Am întâlnit femei care se încărcau cu bijuterii ca un pom de Crăciun şi purtau haine nepotrivite vârstei lor, doar pentru a şterge din anii care s-au aşternut sub forma unor riduri de expresie sau pentru a se iluziona, iar altele pentru a părea mai mature, însă, ceva le estompa ridicolul. Unele dintre ele reuşeau să intre bine în rol, având atitudinea potrivită, iar altele se simţeau stingher şi renunţau la defilare înainte de a începe. Tot aşa sunt şi unii bărbaţi care, mai nou, se numesc hipsteri sau metrosexuali şi abordează nişte stiluri vestimentare în strânsă legătură cu urbanul şi cultura. Dacă hipsterii sunt mai implicaţi pe latura culturală, utilizând drept sursă de ispiraţie o subcultură, fie că este indie sau afro-americană, sau de alt fel şi poartă ochelari, eşarfe, pălării şi pantaloni strâmţi, metrosexualii sunt acei bărbaţi care ştiu tendinţele moderne şi sunt obsedaţi de îngrijirea estetică, dichisiţi. Ambele categorii sunt întâlnite în oraşele mari şi se evidenţiază prin noncorformism, creativitate, un stil de viaţă boem, un simţ dezvoltat pentru calitate şi estetic. Toţi, indiferent de sex, putem fi hipsteri dacă împrumutăm din stilul vestimentar al unei subculturi. 🙂 Iar metrosexualii, nu au nimic de a face cu terminologia sexuală, în caz că vă întrebaţi. 🙂 E un termen vehiculat mult în prezent şi multe vedete tind spre această modă.

sursa foto – hipsteri
sursa foto – metrosexuali
Indiferent de vârstă, sex, stare socială sau locaţie, oamenii nu vor fi nepăsători la tendinţele modei, dar, ca o concluzie, în spatele hainelor şi accesoriilor de firmă sau nu, în spatele întrebării bine sau rău îmbrăcat, vor sta mereu bunul simţ şi bunul gust, în strânsă legătură cu atitudinea şi nişte parteneri de încredere, cum sunt produsele Bosh!
Sponsor: Marketonline.ro şi Bosh Electronice

sursa fotografii: rochia albă, cea cremcea roşie, şi cea din dantelă

Articolul 23 în cadrul Superblog 2013!
Proba aceasta m-a dus cu gândul la melodia lui Chris De Burgh, Lady in red, pe care v-o dedic, cu drag!
Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! 🙂

Diana

Eheee! Moda! Imi plac hainele in culori vesele! Sunt unii care s-au trezit sa-mi spuna ca unele culori nu mai trebuie sa le port, la… varsta mea! Poate ca n-ar trebui, dar mie nu-mi pasa! Vreau sa ma simt bine si n-o sa ma simt bine in maro sau gri! 🙂 Adevarul este ca nu-mi plac tiparele! M-am ferit de ele toata viata, deci n-o sa le accept la… batranete! :)) Si nu-mi place sa calc! Nu mi-a placut niciodata! Dar stiu ca produsele Bosch sunt de calitate extra! Stiu din experienta! Am de ani buni masina de spalat si robot de bucatarie! Functioneaza ireprosabil! Ce-i al lor e al lor: calitate!

Anonim

Ehee, melodia spune totul :)Eleganta si bunul gust asortate cu putina incredere, cam asa arata tinuta perfecta. Aaa, si neaparat calcata la dunga 😀

Lasă un răspuns