Un morcov , un ou sau o ceaşcă de cafea?

În prezent adversitatea are mai multe feţe şi pot spune cu hotărâre că nici una dintre ele nu este frumoasă. Sunt situaţii ale semenilor din jurul nostru care tind spre disperare şi nu pentru că s-au pretat neaparat la diverse excentricităţi, ci pentru că viaţa este aşa uneori. Ne testează puterea şi voinţa. Interesant este mereu cum găseşte fiecare soluţia de a ieşi din impas. Întâmplător am dat peste această istorioară cu tâlc şi mi s-a părut extraordinară tocmai prin simplitatea mesajului şi expunerea realistă. Am preluat-o (Teacher`s Corner) şi aştept reacţii din partea voastră.
” O tânără s-a dus la mama ei spunându-i despre viaţa ei şi despre cât de greu îi este. Nu ştia cum să meargă mai departe şi se hotărâse să renunţe. Era obosită de luptă şi de zbateri. Părea că de îndată ce o problema se rezolva, apărea alta. Mama ei o luă la bucătărie. Umplu 3 vase cu apă şi le puse pe fiecare la foc mare. Curând apa a fiert. În primul vas a pus morcovi, în al doilea a pus ouă şi în al treilea a pus cafea. Le-a lăsat la fiert, fără să spună un cuvânt. În aprox. 20 minute ea a stins focul peste tot. A scos afară morcovii şi i-a pus într-un bol. A scos ouăle şi le-a pus într-un bol. Apoi a pus şi cafeaua într-un bol. Întorcându-se către fiica ei, ea a întrebat:
„Spune-mi, ce vezi ?”
„Morcovi, ouă, cafea” spuse ea.
Mama ei a împins-o mai aproape, rugând-o să atingă morcovii. Ea i-a atins, observând ca sunt moi. Apoi, mama a rugat-o să ia un ou şi să-l spargă. După ce a înlăturat coaja, ea observă oul fiert tare. În cele din urma, mama o rugă să ia o gură de cafea. Fiica zâmbea, în timp ce gusta aroma bogată a cafelei. Apoi, fiica întrebă:
„Ce înseamnă asta, mama?”
Mama îi explică că fiecare din aceste obiecte a suportat aceeaşi adversitate: apa fiartă. Fiecare a reacţionat diferit. Morcovul a fost la început tare, dur şi neînduplecat. Totuşi, în apa fiartă el s-a înmuiat şi a devenit slab. Oul a fost fragil. Coaja lui subţire proteja lichidul interior, dar, după ce a stat în apa fiartă, interiorul său s-a întărit. Boabele de cafea au fost unice, remarcabile. După ce au stat în apa fiartă, ele au schimbat apa.
„Cine eşti tu ?” îşi întreba ea fiica. „Când greutăţile bat la uşa ta, cum răspunzi ? Eşti ca un morcov, ca un ou, sau ca o ceaşcă de cafea ?”

Dacă ar fi să răspundem sincer la întrebarea: cine sunt eu?, care ar fi răspunsul?
Sunt eu precum morcovul care pare tare, dar care prin durere şi greutate se moleşeşte, devenind moale şi pierzând puterea?
Sunt precum oul care porneşte cu o inimă maleabilă, dar care se schimbă la căldură ? Am avut un spirit fluid, dar după o moarte, după o greutate sau după alte încercări, am ieşit întărit şi puternic, ţeapăn? Arată coaja mea la fel, fiind înăuntru mai înverşunat şi mai încăpăţânat, cu spirit ţeapăn şi inima tare?
Sau sunt precum boabele de cafea ? Ele practic schimbă apa fierbinte, cauza care aduce durerea. Când apa devine fierbinte, se parfumează. Ce efect…
Cum gestionezi adversităţile?
Eşti un morcov, un ou, sau un bob de cafea ?

Regăsire

Astăzi am chef de poezie şi vă dedic şi vouă aceste frânturi pentru a-mi spune ce părere aveţi . Autorul vă las să-l ghiciţi!

Am legat…

„Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească

Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.
Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.

Eşti acolo, a zis soarele.
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.”
Scoica

„M-am ascuns într-o scoică, pe fundul mării,
Dar am uitat în care.

Zilnic mă cobor în adânc
Şi strecor marea printre degete,
Să dau de mine.

Uneori mă gândesc
Că m-a mâncat un peşte uriaş
Şi eu îl caut acum pretutindeni
Să-i ajut să mă înghită tot.

Fundul mării mă atrage şi mă înspăimântă
Cu milioanele de scoici
Asemănătoare.

Oameni buni, eu sunt într-una din ele,
Dar nu mai ştiu care.
De câte ori nu m-am dus drept către una,
Spunând: ” Acesta sunt eu”.
Când deschideam scoica
Era goală.”
Zilnic ne coborâm în interiorul nostru să ne regăsim şi dacă reuşim e încă o victorie proprie care ne îndeamnă să continuăm cu aceeaşi frenezie şi încântare căutarea. Stările contradictorii ale eului ne nedumeresc uneori şi ne bulversează lumea interioară. Uneori confuzi, alteori grăbiţi, fericiţi o clipă, apoi din nou trişti, curajoşi un timp, laşi apoi, titani şi din nou oameni, câteodată ascultăm inorogii vorbind, apoi intrăm în firesc cu aceeaşi obişnuinţă şi dor de regăsire. Suntem datori să încercăm măcar… Voi aţi reuşit?

Viziunea lui Paler despre viaţă

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmări.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă. „
(Octavian Paler, Viata pe un peron)

O interpretare proprie …
1.Aşteptarea este o stare bună atunci când aştepţi să se întâmple ceva extraordinar sau ceva obişnuit dar cu resorturi profunde în interiorul tău.
2.Sunt oameni care aşteaptă de mult , când pe unii, când pe alţii, când pe ruşi, când pe americani convinşi în subsidiar că ei ar fi soluţia de rezolvare a problemelor lor.
3.Paler spunea că ar fi bine să ne amintim doar ceea ce ne face să trăim în prezent. E important să realizezi ce merită în prezent atenţia ta, ce lucruri, ce oameni, ce idealuri! Uneori ne împiedicăm de mărunţişuri care ne consumă seva, esenţa inutil dar când ne dăm seama ori e prea târziu, ori am luat-o pe alt drum.
4.Ce ar fi viaţa fără provocare? Un şir neîntrerupt de zile, monotone şi lipsite de substanţialitate pe care le-am număra ca să ni se pară mai puţine, dar ele s-ar înmulţi în contra noastră doar pentru a ne face în ciudă şi a ne râde în nas că suntem muritori.
5.Aşteptarea a ceva ce poate dura toată viaţa nu ar trebui să ne dezarmeze. Exact când avem impresia că lucrurile nu merg tocmai pe făgaşul lor se întâmplă un mic accident al naturii sau doar o tentativă de echilibrare a balanţei din partea destinului ghiduşiu de care nu suntem conştienţi decât atunci când dispare.
6.De aici şi incapacitatea noastră de a umple golul din existenţa efemeră, de aici şi angoasa şi plictisul şi tot răul din lume.
7.Alergăm atunci la rugăciune şi ne încredem în puterea ei dar dacă îndoiala îşi face cuib în chiar ungherele şi tenebrele noastre cine ne poate salva? Ni s-a dat ca ţintă a strădaniilor noastre inaccesibilul şi doar prin luptă atât trupească cât şi spirituală putem merge înainte fără să ne pese de victorie.
8.Speranţa zâmbeşte strădaniei! Urmările ar fi să ne pierdem pe noi înşine, inima de unde porneşte fiorul vieţii, sufletul apoi…
9.Când atunci ne mai putem aparţine nouă înşine? Poate doar în momentele de profundă sinceritate când în faţa unei oglinzi imaginare ne-am face o autoevaluare, când am putea să ridicăm ochii plini de trufie şi să strigăm: cine sunt eu?
10.Sunt omul grotelor, cel care a gustat din mărul cunoaşterii şi al discordiei? Sunt urmaşul lui sau doar mă lupt să înţeleg învăţătura duhului, harul?
Ar putea fi o altfel de viziune a poruncilor lui Paler?